78% din orașele României nu au niciun cinematograf
https://www.ziarulmetropolis.ro/78-din-orasele-romaniei-nu-au-niciun-cinematograf/

Cea de-a 13-a ediţie (30 mai-8 iunie) a Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF) a găzduit sâmbătă conferinţa internaţională Salvaţi Marele Ecran, ca parte a unei campanii începute în luna martie.

Un articol de Ionuţ Mareş|31 mai 2014

Inițiată de Asociația pentru Promovarea Filmului Românesc (APFR), campania Salvați Marele Ecran urmărește stoparea fenomenului de dispariție a cinematografelor, precum și crearea unei rețele de cinematografe moderne, digitalizate, pe tot cuprinsul țării.

Directorul TIFF, Tudor Giurgiu, a făcut, în deschiderea conferinței, o prezentare a campaniei, a resorturilor și obiectivelor acesteia:

● Aceasta este prima conferință pe care o organizăm ca parte a campaniei Salvați Marele Ecran.

● Am lansat campania Salvați Marele Ecran la sârșitul lunii martie, convinși că trebuie ca noi să ne implicăm mai mult dacă dorim să schimbăm ceva în această țară.

● Nu e suficient să vorbim și să ne plângem că nu sunt bani și că nu sunt săli. Este foarte important să înțelegem că trebuie să lucrăm împreună dacă ne dorim să schimbăm ceva.

● Sunt foarte multe orașe care nu au săli de cinema active.

● Ținta acestei campanii, care va dura mai mulți ani, este să încercăm să schimbăm harta tristă a României în acest domeniu și să avem o rețea de cinematografe active.

tudor giurgiu

● În următorii 7 ani ne propunem să avem încă cel puțin 10 săli active.

● O dorință strict personală este să convingem primari și autorități ca în toate orașele de peste 20.000 de locuitori să avem un cinematograf activ.

● Nu am făcut TIFF întâmplător în Cluj. În 2001, când ne-am gândit să lansăm TIFF, pe lângă argumentul sentimental, Clujul era orașul din țară cu cele mai multe filme văzute pe cap de locuitor. Un clujean vedea de două ori mai multe filme decât un cetățean din București. Cred că procentul s-a păstrat.

● Cinematografele erau parte toate a rețelei de stat, (RADEF – n.r.) România Film, și a fost de ajutor să încheiem un parteneriat cu România Film. Clujul a conservat aceste săli. Admistrația locală și domnul (primar) Emil Boc s-au implicat personal.

Informații generale despre campanie

Asociația pentru Promovarea Filmului Românesc (APFR), organizator principal al Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF), a demarat la finalul lunii martie campania Salvați Marele Ecran.

Campania urmărește stoparea fenomenului de dispariție a cinematografelor, precum și crearea unei rețele de cinematografe moderne, digitalizate, pe tot cuprinsul țării. Mai exact, campania își propune să readucă în sistemul cinematografic vechile săli de cinema, fie abandonate de autoritățile locale, care nu au avut știința sau dorința să le administreze, fie transformate în spații cu alte destinații.

Scopul este ca, în următorii 10 ani, fiecare oraș din România cu peste 20.000 locuitori să aibă cel puțin un spațiu dedicat proiecțiilor de filme. Site-ul campaniei este www.salvatimareleecran.ro.

În prezent, România este țara europeană cu cele mai puține ecrane raportat la numărul de locuitori. Dacă, în 1990, existau aproximativ 450 de cinematografe, astăzi au supraviețuit mai puțin de 30, susțin organizatorii.

78% din orașele României nu au niciun cinematograf funcțional, iar în ultimii ani mai puțin de 10 cinematografe au fost modernizate.

Unul din programele proiectului a început la Gala de deschidere de vineri seară a ediției din acest an a TIFF: lansarea oficială a campaniei de strângere de fonduri pentru Depozitul de Filme din Cluj, de pe strada Maiakovski.

Potrivit inițiatorilor, fostul depozit al RADEF România Film, astăzi un spațiu părăsit, spectaculos prin miile de pelicule de film abandonate și prin istoria pe care o cuprinde, poate deveni, atât prin potențialul sau de spațiu alternativ de cultură urbană, cât și prin valoarea istorică și culturală, cel mai bun loc pentru înființarea unui Muzeu al Cinematografiei, o instituție vie, cu activități interactive.

Donațiile pentru igienizarea, ecologizarea și amenajarea Depozitului de Filme pot fi făcute pe site-ul www.we-are-here.ro, dar și, în cadrul TIFF, la Cinema Florin Piersic, Piața Unirii și Casa TIFF, la voluntarii campaniei. Suma necesară într-o primă fază este de 7.000 de euro.

04
/07
/17

 „Sunt tenace, încăpăţânată, entuziastă, impulsivă, sunt, în fine, o femeie. O femeie care a ştiut să câştige succesul şi a cărei viaţă poate fi redusă la trei cuvinte: muncă, dragoste şi fantezie” – Gina Lollobrigida. Fermecătoarea divă a cinematografiei italiene împlineşte, astăzi, 91 de ani.

03
/07
/17

Unul dintre cele mai îndrăznețe seriale ale anului, „Will”, o dramă neconvențională care urmărește povestea celei mai faimoase personalități din lume, William Shakespeare, va avea premiera în România, pe 13 iulie, de la ora 22.00, la postul de televiziune TNT.

01
/07
/17

În cadrul Festivalului Internațional de Film BUZZ CEE, desfășurat la Buzău, în perioada 4 - 9 iulie 2017, publicul va avea posibilitatea de a viziona integrala Nae Caranfil, în prezența îndrăgitului regizor. Doritorii vor putea urmări pe marele ecran filmele regizate de acesta în perioada 1993 - 2016, în ordine cronologică.

30
/06
/17

„Tu ai pus degetul pe rană şi, în plin comunism, ai îndrăznit să arăţi că orice formă de cenzură e dezgustătoare” – fragment dintr-o scrisoare deschisă pentru Lucian Pintilie pe care Andrei Şerban a citit-o la lansarea noii ediţii a volumului „Bricabrac” (Editura Nemira).

29
/06
/17

Unul din cele mai aşteptate documentare româneşti ale anului, „Planeta Petrila”, regizat de Andrei Dăscălescu, va putea fi văzut în premieră la Timişoara în deschiderea celei de-a patra ediţii a festivalului Ceau, Cinema!, care va avea loc în perioada 20-23 iulie.

28
/06
/17

Vineri, 30 iunie 2017, se lansează în cinematografele din România filmul de acțiune „Baby Driver” - un thriller exploziv, cu trei câștigători de Oscar în distribuție: Kevin Spacey, Jamie Foxx şi Paul Williams. Avându-l drept protagonist pe Ansel Elgort, producția Sony Pictures realizată de Edgar Wright ridică adrenalina la maximum prin curse palpitante de mașini, o poveste atipică de dragoste și o coloană sonoră atemporală.

28
/06
/17

„(...) e suficient să urci o stradă pentru ca, întorcînd capul, să ţi se deschidă o privelişte ce-ţi taie respiraţia... E ca într-o gravură de Escher, unde te aştepţi să vezi oameni mergînd cu capul în jos pe străduţa de dedesubt. (...)” – Alex Leo Șerban. Îndrăgitul criticul de film ar fi împlinit, astăzi, 58 de ani. În amintirea lui Leo publicăm (via liternet.ro) una dintre nenumăratele și savuroasele sale impresii de călătorii (scrisori)

26
/06
/17

„Toţi avem păcate, unele mai mari, altele mai mici. De la minciună şi mândrie, până la invidie, egoism şi ură, de la lene şi gelozie, până la ignoranţă, poftă şi necunoaştere. Toate sunt păcate care, într-un fel sau în altul, sunt pedepsite (...) iar scopul final al acestei judecăţi supreme este reinstaurarea echilibrului între toate” – Dorel Vișan. Actorul născut la Tăușeni, județul Cluj, pe 25 iunie 1937, a împlinit 80 de ani!

26
/06
/17

De numele cărţii „Sinaia, Oraşul Elitelor” scrisă de către arhitectul Dan Manea se leagă mai multe premiere. Ultima noutate absolută pentru piaţa cărţii din România este faptul că o carte despre oamenii, istoria şi arhitectura unui oraş a inspirat un film!

23
/06
/17

A apărut în cinematografele din România ,,Povestea iubirii”, un film în care iubirea și scrisul salvează vieți, un bătrân evreu încă le poartă pică nemților, iar un băiețel se crede Mesia.

23
/06
/17

Ron Howard a fost confirmat ca regizor al spin-off-ului "Star Wars" dedicat personajului Han Solo. Regizorul laureat al premiului Oscar îi înlocuiește la timona filmului pe Phil Lord și Christopher Miller, la care Disney a renunțat în această săptămână, deși au fost implicați în producție timp de șase luni.