Sau… spune-ţi braşoave? Din exces de zel sau neştiinţă, mulţi adaugă greşit o cratimă atunci când conjugă verbe – lua-ţi, lasă-ţi, face-ţi etc. Desigur, uneori trebuie folosită cratima. O singură întrebare ne desparte de răspunsul corect! Ce rol joacă „ţi” în mesajul transmis?
Un articol de Cristina Drăgulin|16 septembrie 2014
Când „ți” este pronume personal, la cazul dativ, care răspunde la întrebarea „cui?”, putem verifica asta prin reluarea, în mesaj, a formei accentuate „ție” a pronumelui. Scriem astfel: „Pune-ți (ție) această rochie, pentru că arăți fantastic în ea”. Așadar, „spuneți brașoave” sau „spune-ți (ție) brașoave”!?
„Ți” nu este mereu pronume, poate fi și desinență verbală, situație în care scriem cuvântul legat – „sunteți frumoase”, „ziceți bine”, „luați o pauză”.
Astfel, dacă avem un radical verbal cu desinență, scriem legat și dacă avem verbul plus pronume, scriem cu cratimă.
Să vorbim un pic și despre „brașoave”. Termenul are sensul de „minciună, născocire, scorneală”, fiind uneori utilizat și cu semnificația de „vorbărie inutilă, bârfă, fleacuri”. Se crede că sensul vine din vremea când negustorii din Brașov, care-și vindeau marfa în Muntenia și Moldova, își lăudau mărfurile în târguri cu vorbe amăgitoare și le făceau reclamă exagerată, încercând să-i păcălească pe cumpărători. Astfel, „vânzătorul de brașoave” de azi este un „mincinos” sau un „palavragiu”.
O origine posibilă a sensului „brașoavelor” se poate ascunde și în covrigii cu sare specifici orașului Brașov, cuvântul suferind o evoluţie semantică ca şi termenul gogoşi. Asta pentru că aluatul inițial (adevărul) și-ar fi mărit de câteva ori, la căldură, volumul, căpătând o formă… „înșelătoare”.
