Trăim secolul vitezei, vorbim repede, tastăm repede, aproape că am uitat cum se scrie de mână, cui îi mai pasă azi de virgule puse corect, de i-uri dublate, de forme incorecte ale cuvintelor, de expresii greşite?
Un articol de Monica Andronescu|3 noiembrie 2022
Eu, omul de rând, cu atâtea preocupări și atât de puțin timp la dispoziție, ce planuri am pentru toamna asta? „Eu plănuiesc să plec la casa de la munte”. Foarte bine, pentru că e o toamnă caldă ca un vis frumos. Dar… eu „plănuiesc” sau eu „plănui”? Cum e corect?
Să ne gândim, deci! Ne luăm după situații asemănătoare? E primul gând care ne vine în minte și nu de puține ori instinctul funcționează și în gramatică. Ce ar fi pe aproape? Eu „bănuiesc” sau „bănui”? Eu te „sfătuiesc” sau te „sfătui” să repari aparatul? Ce variantă e corectă? Sau sunt ambele variante corecte?
În limba română, conjugarea verbelor nu este chiar cel mai simplu lucru din lume, nici măcar pentru vorbitorii nativi. Misterul poate fi elucidat, din punct de vedere gramatical, dacă descoperim cum se comportă corect verbul respectiv, „a plănui”, și, desigur, verbele cu care l-am asemănat, „a bănui” și „a sfătui”. Observăm imediat că forma lor de infinitiv se termină în „-i”, deci sunt verbe de declinarea a IV-a. Și, de aici, toată complicația. În limba română, nu toate verbe terminate în „-i” se conjugă la fel. Altfel spus, se comportă diferit, deși fac parte din aceeași clasă.
„Eu plănuiesc să plec la casa de la munte” (nu „Eu plănui…”), „Eu bănuiesc că se întâmplă ceva” (nu „Eu bănui…”) și „Eu te sfătuiesc să repari aparatul” (nu „Eu te sfătui. Iată alegerile corecte. La indicativ prezent, persoana I singular, ele primesc desinența „-esc”, care, desigur, se modifică atunci când continuăm conjugarea verbului la celelalte persoane („tu plănuiești, el plănuiește” etc.).
Însă, subliniem, regula nu se aplică tuturor verbelor de conjugarea a IV-a, unele comportându-se altfel. De exemplu, „eu îmi închipui”. Și există și unele verbe din aceeași categorie pentru care se acceptă două variante corecte: „Eu cheltui” și „eu cheltuiesc”, „eu mă chinui” și „eu mă chinuiesc”.
Uneori, da, ne cam chinuim. Chiar și cu exprimarea. De ce? Simplu! Ca să fie corectă, trebuie s-o înțelegi, cu toate că, e drept, uneori cuvintele se comportă ciudat, nefiind previzibile decât până la un punct. Ca oamenii.