A murit Damian Crâşmaru. Actorul Teatrului Național București avea 88 de ani
https://www.ziarulmetropolis.ro/a-murit-damian-crasmaru-actorul-teatrului-national-bucuresti-avea-88-de-ani/

Actorul Damian Crâşmaru, care a făcut parte din echipa Teatrului Naţional Bucureşti, a încetat din viaţă la vârsta de 88 de ani, la mai puţin de un an şi jumătate de la moartea soţiei sale, actriţa Carmen Stănescu.

Un articol de Petre Ivan|11 iulie 2019

Actorul a murit joi dimineață, după o lungă suferință, au declarat reprezentanții TNB pentru MEDIAFAX.

„Cu adâncă durere, colegii din Teatrul Național din București se despart astăzi de marele actor și om de teatru Damian Crâșmaru (1931 – 2019). Un actor cu o forță deosebită, cu o prezență impunătoare și cu un talent șlefuit de mari nume ale scenei, precum George Timică și Ion Finteșteanu, Damian Crâșmaru a debutat pe prima scenă a țării în 1953 și de atunci a rămas profund legat de ea. Alături de doamna sa, marea actriță Carmen Stănescu, de care din păcate ne-am despărțit de curând, ne-a încântat serile pe scena TNB în spectacole memorabile”, se arată într-un anunț transmis, astazi, de Teatrul Național București.

Damian Crâșmaru s-a născut pe 2 iunie 1931, la Ploiești. A absolvit ca șef de promoție Institutul de Teatru din București, în 1953, la clasa profesorilor George Timică și Ion Finteșteanu. A debutat cu rolul principal din spectacolul ,,Tartuffe de Moliere, în regia profesorului său, Ion Finteșteanu, în 1952. A jucat pe scena Teatrului Național din București.

În afara numeroaselor roluri în spectacole puse în scenă la Teatrul Național București, printre care s-au numărat „Othello”, de William Shakespeare, „Cyrano de Bergerac”, de Edmond Rostand, „Maşinăria Cehov”, de Matei Vişniec, „Trei surori”, de A. P. Cehov, Damian Crâșmaru a jucat și în filme, precum „Pepe şi Fifi”, de Dan Piţa, și „Încrederea”, de Tudor Mărăscu.

A fost căsătorit din 1955 cu actrița Carmen Stănescu, care a murit pe 11 aprilie 2018.

Sursa: Mediafax

Foto: Damian Crâșmaru și  Carmen Stănescu – facebook

21
/06
/15

Regizorul și producătorul de film american Martin Scorsese va primi Premiul Lumiere 2015, în cadrul Festivalului de Film de la Lyon, care se va desfășura între 12 și 18 octombrie. Sophia Loren va fi invitata de onoare a festivalului.

21
/06
/15

Născut în 1927 regizorul de teatru Vlad Mugur ar fi împlinit în 22 iunie, 88 de ani. Casa de producție vă propune „Slugă la doi stăpâni” de Carlo Goldoni, un spectacol realizat cu trupa Teatrului din Craiova, de la a cărui înființare în 1850 aniversăm 165 de ani. Spectacolul poate fi vizionat luni, luni, 22 iunie, de la ora 20:10, la TVR2.

19
/06
/15

Sezonul al doilea al serialului "Detectivii din California/ True Detective" va fi difuzat în premieră, în România, la televiziunea HBO, luni, de la ora 20.00, primul episod al noii serii putând fi urmărit din aceeaşi zi şi pe HBO GO, fără abonament. HBO România va difuza începând din 22 iunie, în fiecare luni, de la ora 20.00, câte unul dintre cele opt episoade ale serialului "Detectivii din California II/ True Detective II".

19
/06
/15

Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu (FITS), desfăşurat între 12 şi 21 iunie) a împrăştiat culori proaspete peste seculara cetate Hermannstadt. Artele spectacolului deţin din nou supremaţia, oraşul devenind o imensă scenă.

19
/06
/15

CRONICĂ DE FILM Câştigător al trofeului pentru cel mai bun lungmetraj românesc de debut la TIFF, unde a fost prezentat recent în premieră, deşi avea anunţată lansarea în 2014, „Lumea e a mea”, de Nicolae Constantin Tănase, ar putea trece drept o încercare proaspătă în peisaj.

18
/06
/15

Străzile orașului vor fi inundate de sunete și culori în ultimele zile ale Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu. În zona pietonală Nicolae Bălcescu, în Piața Mică și Piața Mare, dar și la Muzeul Astra, spectacole de pe trei continente vin în fața publicului cu statui vivante, baloane zburătoare cu apă, dansuri amerindiene și muzică indiană.