Actori români, la cel mai prestigios festival de improvizație din lume
https://www.ziarulmetropolis.ro/actori-romani-la-cel-mai-prestigios-festival-de-improvizatie-din-lume/

Între 20 şi 26 aprilie, trupa Thy Neighbor’s Goat, formată din şapte actori improvizatori români, va participa la cel mai prestigios şi important festival de teatru de improvizaţie din lume – Chicago Improv Festival 2015.

Un articol de Liliana Matei|3 aprilie 2015

Aflat la cea de-a 18-a ediţie, programul Chicago Improv Festival include peste 200 de trupe de improvizaţie din Statele Unite ale Americii, Elveţia, Mexic, Brazilia şi România, desfăşurându-se în mai mult de 10 teatre pe parcursul celor şapte zile. Comedie, dramă, musical, experimental, stil „Jane Austen”, stil „Star Trek”, membri ai echipelor de la Saturday Night Live, Comedy Central – toate acestea şi multe altele se regăsesc în selecţia atent alcătuită a acestui festival unic în lume.

Echipa României va susţine două spectacole diferite, ambele pe scena studio-ului Stage 773: „ThROugh History”, un spectacol improvizat în trei segmente bazate pe anumite perioade din istoria României, şi „Unsung Heroes”, un musical improvizat pornind de la diverşi români care au avut mari realizări şi totuşi nu au devenit celebri. De asemenea, Thy Neighbor’s Goat va face parte din echipa spectacolului „One World One Stage”, programat în deschiderea Festivalului.

Trupa Thy Neighbor’s Goat este formată din: Andrei Negoiţă, Axel Moustache, Bogdan Untilă, Cătălin Coşarcă, Monica Anastase, Rozana Radu, Vlad Pasencu.

Cei şapte au fost selectaţi pentru a participa la CIF 2015 în octombrie anul trecut, când Sean Cusick, pe atunci selecţioner al Chicago Improv Festival, a participat în calitate de trainer la !MPRO – Festivalul Naţional de Improvizaţie din Bucureşti.

I-au plăcut atât de mult improvizatorii pe care i-a cunoscut, încât a discutat, de la selecţioner la selecţioner, cu Kevin Mullaney, directorul artistic de anul acesta, şi… restul e istorie.

07
/03
/24

Pe 8 martie va avea loc primul eveniment al primăverii organizat de Celula de Artă, vernisajul expoziției „Călătoriile Spiritului”, semnată de artista Sorana Scortea. Evenimentul va avea loc începând cu ora 19:00 iar lucrările vor putea fi văzute până pe 7 aprilie, în vitrina Pop Up de la Kulterra Gallery, pe strada Știrbei Vodă nr. 104-106.

05
/03
/24

Aăăă, Mihaela Trofimov este o actriță cu o mare foame pentru joacă, da, chiar așa, pentru joacă. Ăăă, o vedeți la Excelsior, la unteatru, la Brăila, pe scenă, puternică, talentată, expresivă. Ăăă ce voiam să zic? Citiți interviul în formă de alfabet și aflați cum o literă, Ă, descrie de cele mai multe ori starea ei de spirit.

05
/03
/24

Pe data de 5 martie se dă startul unui nou apel deschis în cadrul proiectului Share, Tag or Dye, inițiat și coordonat de către Asociația Fotografică Allkimik, în parteneriat cu Asociația Culturală Marginal. Această inițiativă oferă artiștilor din întreaga lume oportunitatea de a-și împărtăși creațiile și de a se implica într-o experiență colectivă de artă

01
/03
/24

Scena Digitală, platforma online de teatru, film, muzică și dans a Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu (TNRS) vine cu o surpriză pentru public în luna martie. Iubitorii de teatru vor putea urmări online trei spectacole de excepție din cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu: „Arta de a povesti” de Alexis Michalik, „O catedrală plină cu orgi” – spectacolul de deschidere al FITS și „FAUST: tribut”.

01
/03
/24

Happy Cinema redifuzează filmul Oppenheimer, favorit la Oscar, în perioada 7-10 martie, în toate cinematografele din țară. Oppenheimer este un thriller epic filmat în IMAX® care aruncă publicul în paradoxul palpitant al omului enigmatic care trebuie să riște să distrugă lumea pentru a o salva. Pelicula spune povestea fizicianului J. Robert Oppenheimer și a rolului pe care l-a avut în dezvoltarea bombei atomice.

29
/02
/24

Noua producție a Fundației Culturale „Camil Petrescu”, podcastul TEATRUL (DE) AZI, continuă seria dialogurilor cu directorul de imagine și producătorul Zomir Dimovici despre felul în care vedem, citim și percepem teatrul astăzi.