Alexandru Mâzgăreanu, regizor: „M-am bucurat enorm că am avut succes cu «Funcţionarii»”
https://www.ziarulmetropolis.ro/alexandru-mazgareanu-regizor-m-am-bucurat-enorm-ca-am-avut-succes-cu-functionarii/

Alexandru Mâzgăreanu s-a impus în teatrele bucureştene încă de la debut. Tânărul regizor a montat deja 12 spectacole, printre care şi „Funcţionarii”, care se joacă în seara asta, de la ora 20.00, în Centrul Vechi al Capitalei.

Un articol de Monica Andrei|11 iulie 2014

NOUA GENERAȚIE DE ARTIȘTI În 2010, spectacolul ,,Funcționarii” a fost încununat cu Premiul Naţional TV – Premiul pentru Tineri Artişti. În vara anului trecut, comedia a fost selectată în cadrul festivalului „Bucureştii lui Caragiale, ediţia a II-a, fiind declarat cel mai bun spectacol. Anul acesta, bucureştenii au ocazia să vadă din nou comedia ce stârneşte râsul ce curge în cascade. Următoarele reprezentații vor avea loc pe 10 și pe 12 septembrie.

De unde vine pasiunea pentru teatru?

Cred că pur şi simplu… Nu mă trag dintr-o familie care să fi avut tangenţe cu teatrul. Eram în şcoala generală când am fost prima oară la un spectacol de teatru cu părinţii mei şi ţin minte că m-a impresionat enorm ceea ce se petrecea pe scenă.

În perioada liceului m-am implicat în multe activităţi extraşcolare care priveau teatrul. De la scris piese, la jucat, la regizat… . În clasa a XII-a am jucat un an la Teatrul studenţesc ,,Podul”. A fost un moment în care voiam să dau la actorie, dar mi-am dat seama că mă atrage mai mult partea cealaltă a scenei. La facultate am intrat la clasa de regie a profesorilor Tudor Mărăscu şi Felix Alexa.

Ce ai luat de la profesorii tăi şi duci mai departe, care sunt lucrurile de care ţii cont în spectacole?

N-aş putea spune exact… Au fost foarte multe lucruri pe care le-am învăţat de la dânşii şi am terminat primii trei ani de facultate cu un bagaj important de informaţii. Amandoi aveau o experienţă bogată în arta teatrală, lucrând la viaţa lor cu actori importanţi. A fost o combinaţie fericită, deoarece erau foarte diferiţi, şi cumva, se completau unul pe celalalt.

La master l-am avut profesor pe Alexa Visarion, care avea o cu totul altă metodă. Am simțit că, într-un fel, a demontat tot ce învăţasem înainte, oferindu-mi o altă perspectivă asupra teatrului şi a vieții.

„Funcţionarii” a fost spectacolul de la final de master şi a rămas în repertoriul Teatrului Metropolis. E o comedie de succes. Eşti mândru de acest lucru?

Nu ştiu dacă sunt neapărat mândru, dar cu siguranţă acest spectacol reprezintă un moment care m-a bucurat enorm la vremea respectivă, având alături de mine o echipă deosebită. Distribuţia a reunit actori debutanţi, foarte buni (Constantin Bojog, Sorina Ştefănescu, Alin State, Gabriel Costin, Ionuţ Vişan, Cosmin Nedelcu) pe lângă cei de mult consacraţi (Mirela Gorea, Gelu Niţu şi Marius Gîlea) şi s-a produs ceva interesant între prospeţimea tinerilor şi maturitatea actorilor care jucau de mult pe scene profesioniste.

Am avut o surpriza foarte plăcută, când – după ce s-a reluat, nu se jucase un an şi jumătate -, actorii ştiau textul şi, totodată, şi ceea ce au de jucat. Distribuţiei actuale i s-au alăturat Alexandru Suciu şi Dan Rădulescu.

Acesta a fost primul tău spectacol?

Nu, în 2008 am făcut „Romanţioşii” de Edmond Rostand la Teatrul de Comedie în cadrul proiectului „Comedia ţine la tineri”, spectacol care a mai apoi a fost preluat de Teatrul „Nottara”.

Ce a urmat apoi?

Au urmat „True West” la Teatrul “Nottara”, de Sam Separd, „Draga Elena Sergheevna” după Ludmila Razumovskaia, un spectacol în cadrul proiectului „Opera Prima”. La Teatrul Naţional din Bucureşti am montat „Purificare”, de Peter Zelenka, cu Adrian Titieni în rolul principal. La Teatrul “Odeon” am avut un spectacol lectură după o piesă de Artur Kopit, iar la final doamna Dorina Lazăr m-am întrebat dacă vreau să regizez spectacolul, şi in felul acesta, am făcut în 2011 „Pentru că pot”.

A urmat un alt spectacol la ARCUB – „Cabina artistelor” de Arnost Goldflam. Am revenit la „Nottara” unde am montat ,,O noapte furtunoasă” de I.L. Caragiale.

O noapte furtunoasa

Scenă din spectacolul ,,O noapte furtunoasă”, montat la Teatrul „Nottara”

,,O noapte furtunoasă” a fost o experienţă foarte interesantă… Am încercat o lectură într-o cheie mizând pe un umor negru. Cred că violenţa, erotismul, vulgaritatea, obsesiile personajelor din spectacolul meu sunt adânc înrădăcinate în textul lui Caragiale.

Pentru că lumea nu cunoaşte foarte bine epoca în care a trăit Caragiale. Mulţi au în cap imaginea voalată, de lume frumoasă, boemă şi paşnică, costumul boierului român plasat în pătura a doua a societăţii despre care a scris dramaturgul. Caragiale a regizat piesele scrise de către Regina Maria, dar n-a colindat vechile saloane ale boierilor bucureşteni, ca să-şi adune material pentru piesele sale, a colindat vechile grădini bucureştene, a jucat acolo… N-a satirizat boierul, ci pătura a doua a societăţii. Şi mi se pare că violenţa şi erotismul din spectacolul tău se justifică. Lumea despre care scrie Caragiale nu este atât de frumoasă. Are o replică în „D’ale Carnavalului” pe care a pus-o în gura Miţei Baston: „…Sunt fiică din popor şi violentă”.

Am vrut sa fac un spectacol despre obsesii şi despre nişte oameni nevrozaţi. Am avut o echipă minunată, actorii au înţeles, au îmbrăţişat ideea şi au mers pe propunera mea pănă la capăt. În rolul lui Jupân Dumitrache am distribuit un actor tânăr, iar în rolul lui Rică Venturiano un actor în vârstă, pentru a potenţa anumite frustrări, şi pentru a pune în altă lumină relaţia dintre aceştia şi celelalte personaje.

Astfel, în spectacolul meu, gelozia lui Dumitrache şi „nebunia de amor” a lui Rică sunt duse în zona paroxismului. Nu am pretenţia că am făcut un spectacol perfect. Conţine atât momente interesante şi bune, cât şi unele discutabile. Mulţi au zis că am vrut să demonstrez nu ştiu ce… prin acest spectacol, mai ales că era vorba de un Caragiale în anul Caragiale. Nu. Nu am vrut să demonstrez nimic, pur şi simplu am făcut acest text aşa cum am simţit.

A urmat „A Doăsprezecea Noapte”, de W. Shakespeare la Teatrul din Oradea, apoi, la Piatra Neamţ, „Gărgăriţele se întorc pe pământ”, şi premiera de la Teatrul de Comedie, „Factorul uman”, de anul acesta. Acum lucrez la Piatra Neamţ spectacolul „Vicleniile lui Scapino”, într-o traducere nouă făcută de Doru Mareş.

Gargaritele se intorc pe pamant

Scenă din spectacolul „Gărgărițele se întorc pe pământ”

Cum îţi defineşti prezentul?

Căutare.

Ai un hobby?

Citesc, îmi place să gătesc, îmi plac avioanele, ascult muzică…

Foto: arhiva proprie

19
/08
/16

INTERVIU La 25 de ani, Editura Nemira are casă cu grădină; trei câini, trei pisici; peste 1500 de autori publicați. Entuziasm, limonadă rece. Și un director general doar oleacă mai bătrân decât ea: Ana Nicolau.

15
/08
/16

NOUA GENERAȚIE DE ARTIȘTI. Actriță, tânără, douăzeci și doi de ani, masterandă, categoric talentată. Joacă déjà la Godot, în “Sâmbătă: averse!”. Interpretează o jurnalistă. Iulia joacă bine, matur, inteligent, fără trac. O credeam mai în etate. Am văzut-o, am plăcut-o, am remarcat-o, după care puteți constata și dumneavoastră - am întâlnit o fată cu simțul umorului, fără fasoane, sinceră, care știe bine și cine e și unde vrea să ajungă.

13
/08
/16

Vara aceasta le-a adus constănțenilor și turiștilor șapte zile magice de teatru, prin Festivalul Internațional de Teatru „Miturile Cetății”. Teatrul de Stat Constanța și Piața Ovidiu au devenit spațiile în care publicul a fost martorul unei frumoase călătorii teatrale, dar și al unei întoarceri în timp, odată cu această primă ediție.

10
/08
/16

Lari este angajat al Teatrului Naţional din Bucureşti. Anul acesta împlineşte treizeci de ani. Am făcut un interviu-bilanţ. Ce nebunii a făcut tânărul Lari până acum? La ce a lucrat? Ce lecţii a învăţat pe drum? Ia să vedem.

20
/07
/16

NOUA GENERAŢIE DE ARTIŞTI  Denisa Nicolae, actriţă. 29 de ani. Parteneră în teatru, dar şi pe scena vieţii, cum frumos spune şi clişeul, a actorului Liviu Romanescu. Activează împreună în Vanner Collective, o întreprindere teatrală co-întemeiată de Liviu. Aşa a învăţat el în Anglia, unde a făcut carte (teatru!) pe la Oxford, că e bine.

14
/07
/16

Katia Pascariu (33 de ani), actriță. Unul dintre sufletele Centrului de Teatru Educațional Replika, unde se joacă teatru pentru toată lumea. Chiar pentru toată lumea. Nu se plătește bilet de intrare. Katia Pascariu se dedică teatrului social, teatrului angajat, și povestea asta o face fericită. Cum și de ce?

12
/07
/16

INTERVIU Născut în 1992, Ion Indolean este critic de cinema şi, mai nou, regizor. Primul său film, experimentalul „Discordia”, a câştigat premiul pentru cel mai bun debut românesc la TIFF. „Nu-mi plac regulile, convenţiile, normele”, spune Ion Indolean, a căruit radicalitate i-a intrigat pe mulţi dintre cei care i-au văzut filmul.

07
/07
/16

Liviu Cheloiu este absolvent al Universităţii “Lucian Blaga” din Sibiu, Facultatea de Arte, clasa prof. univ. dr. Florin Zamfirescu, Virgil Flonda (2001) și directorul artistic al Festivalului Artelor Spectacolului „BABEL F.A.S.T.” care are loc la Teatrul “Tony Bulandra” din Târgoviște în fiecare an. În București, îl puteți vedea jucând la Teatrul de Artă.

05
/07
/16

NOUA GENERAȚIE DE ACTORI. Liviu Romanescu, tânăr actor român. Până-n 30. Cunoscut pentru rolurile din “Emancipare” (Teatrul de Comedie) sau “Lungs” (Green Hours) sau „Paganini” (Metropolis). A studiat la UNATC, dar și la Oxford. Este co-fondator al unei companii de teatru româno-britanice, aflată la început de drum. Liviu Romanescu, moldovean la bază. De la Iași. Noua generație.

27
/06
/16

Un star american, la București, pentru o singură seară. Chris Noth, cunoscut pentru rolurile din serialele „Lege și ordine”, „Sex and the City" , „The Good Wife" a venit ieri la Teatrul Metropolis ca să vadă spectacolul „Paganini”, regizat de prietenul său, Mick Davis.