Aniversarea Teatrului Masca, la TVR 2
https://www.ziarulmetropolis.ro/aniversarea-teatrului-masca-la-tvr-2/

La aniversarea a 25 de ani de la înfiinţarea Teatrului Masca, Casa de producţie TVR vă invită la commedia dell’arte „Cafeneaua”, luni, 11 mai, ora 20:05, la TVR 2.

Un articol de Liliana Matei|10 mai 2015

Teatrul Masca, condus de actorul și regizorul Mihai Mălaimare sărbătorește, în luna mai, 25 de ani de existență, cu aceeași vervă și energie a teatrului de mișcare, dans și cântec, inspirat din commedia dell arte, pe care le-a avut încă de la început. Casa de producție TVR vă propune la aniversare o mostră plină de viață – spectacolul „Cafeneaua”, cu Mihai Mălaimare în rolul lui Pantalone.

„De la o vreme eu simt/Că se ivește iubirea/Credeți-mă că nu mint/Aștept să-mi găsesc fericirea.” cântă Pantalone (Mihai Mălaimare) la cafeneaua din fața Fontanei di Trevi, unde, împreună cu alte personaje de commedia dell arte, Pulcinella (Sorin Dinculescu), Brighella(Cosmin Creţu), Arlecchino(Valentin Mihalache), Capitano(Aurel Sorin Sandu), Pedrolino(Andrei Drăgulescu) își bea cafeaua de dimineață. În fața celor șase apare EA (Dora Iftode), o necunoscută, femeia eternă, inspirație pentru poeți, respirație pentru îndrăgostiți.

Aceasta este premiza piesei „Cafeneaua”, scrisă și regizată de Mihai Mălaimare, pusă în scenă cu trupa Teatrului Masca, care oferă o adevărartă demonstratie a mijloacelor de comunicare teatrală pe care le deține – teatru de gest, pantomimă și expresie corporală. Actorii cântă live pe muzica lui Paul Urmuzescu, dansează în coregrafia inspirată a lui Ion Tugearu, jonglează, sunt acrobați, se duelează sub îndrumarea cascadorului Ion Albu, mânuiesc marionete sau fac pantomimă.

„Cafeneaua îţi dă întâlnire la fântâna fermecată unde laşi un bănuţ ca să te-ntorci mereu, fie mai sărac, fie mai bogat, în gânduri, idei, dorinţe. Şi capeţi, neapărat, ceea ce vrea fiecare: iubire. De la cel mai mic dintre ei, actorii – îi veţi cunoaşte acolo – până la tartorul mafiot, sunt nemuritorii Commediei dell’arte, ce-au stat prăfuiţi în culise ani mulţi şi care sunt scoşi în zilele noastre de graţie, din nou, la luminile rampei. Cei de totdeauna şi totuşi nou-nouţi, cu caracterele îmblânzite de o trecătoare, mai completă şi mai complexă decât ei toţi.” (Corina Andronic, Un spectacol complet – Cafeneaua)

BUSibiu_CCE2007_Teatrul_Masca_Cafeneaua_foto_Ovidiu_Matiu_01

Difuzarea spectacolului este urmată, la ora 21:30 de documentarul TV, realizat de Nicolae Cozma, „Cele 25 de fețe ale Teatrului Masca”, care aruncă o privire în culisele și istoria teatrului. „Născut din iubire pentru artă, mișcare și gest, de 25 de ani de când a luat ființă, teatrul Masca a fost definit de verbul “a căuta”, a căuta forme variate de exprimare artistică, a căuta un sediu, a căuta o trupă.” ne spune realizatorul.

Filmul dezvăluie elementele speciale ale unui parcurs tumultuos, cu ajutorul materialelor de arhivă din arhiva TVR si, inedit, ale arhivei Teatrului Masca. Documentarul este difuzat la aceeași oră și pe TVR HD.

Teatrul Masca, înființat în 24 mai 1990, este condus de actorul si regizorul MIHAI MALAIMARE, care, renunțănd la poziția de angajat al Teatrului Național din București, s-a decis să navigheze apele furtunoase ale teatrului independent, exploatând mijloacele de expresie care au asigurat succesul teatrului popular, de stradă, din Evul Mediu până în zilele noastre. Trupa Teatrului Masca și-a dorit de atunci, în afară de un sediu propriu, un drum personal și un public cât mai larg.

A ales, după cum spun chiar membrii trupei pe blogul teatrului, „două direcții principale: prima este cea a teatrului de strada (unda paleta de spectacole pleaca de la Clovni, commedia dell arte, teatru medieval, marionete mari, living statues etc.) avand actori cu mijloace de expresie foarte diverse: clovnerie, jonglerie, instrumente, step, pantomima, living statues, mânuire marionete mari de 2 m, dans, cântat live, acrobație etc.; a doua este cea a spectacolelor de interior cu scenariu elaborat, inspirat de mari autori (N.V.Gogol, G.G. Marquez, E. Briusov, J.L.Borjes) apropiindu-se mult ca stil de genul de teatru-dans, fără cuvinte sau cu un minim de dialog, actorul fiind pilonul central, depozitarul unic al misterului teatral.”

CAFENEAUA (TVR 2, luni 11 mai, 20:05, reluare marți, 12 mai, 12:05)
Scenariul: Mihai Mălaimare
Regia: Mihai Mălaimare

Distribuţia: Mihai Mălaimare, Sorin Dinculescu, Cosmin Creţu, Valentin Mihalache, Aurel Sorin Sandu, Andrei Drăgulescu, Dora Iftode, Alina Crăiţă, Ana Sivu-Daponte, Adriana Bordeanu,  Oana Dragnea, Laura Dumitraşcu Duică, Graţiela Bădescu
Scenografia şi costumele: Sanda Mitache; Coregrafia: Ion Tugearu; Muzica: Paul Urmuzescu; Canto: Marius Olteanu; Lupte scenice: Ioan Albu; Acrobaţie: asist. univ. dr. Ionuţ Corlaci

Echipa TV: Director de imagine: Aurel Pițigoi; Regia de montaj: Gini Ignat; Producători: Sinziana Milosoiu, Silviu Jicman

CELE 25 DE FEȚE ALE TEATRULUI MASCA (TVR 2 și TVR HD, luni 11 mai, 21:30, reluare TVR 2 marți 12 mai, ora 13:30)
Documentar
Realizator Nicolae Cozma

14
/11
/23

Editura Humanitas Fiction vă așteaptă miercuri, 15 noiembrie, ora 19.00 la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bd. Regina Elisabeta nr.38) la lansarea romanului Eu cânt și muntele dansează de Irene Solà, recent apărut în colecția „Raftul Denisei“ coordonată de Denisa Comănescu, în traducerea Janei Balacciu Matei, carte distinsă cu Premiul pentru Literatură al Uniunii Europene 2020.

14
/11
/23

Documentarul-portret „𝑫𝒆 𝒄𝒆 𝒎𝒂̆ 𝒄𝒉𝒆𝒂𝒎𝒂̆ 𝑵𝒐𝒓𝒂, 𝒄𝒂̂𝒏𝒅 𝒄𝒆𝒓𝒖𝒍 𝒎𝒆𝒖 𝒆 𝒔𝒆𝒏𝒊𝒏” (regie: Carla-Maria Teaha), care o aduce în prim-plan pe una dintre cele mai iubite scriitoare din România, se vede, începând de astăzi, în cinematografele din România, distribuit de Bad Unicorn.

13
/11
/23

CRONICĂ DE FILM Aflată la debutul în regie, Carla Teaha propune “De ce mă cheamă Nora, când cerul meu e senin” (2023), un documentar portret, plin de deferenţă, despre o scriitoare îndrăgită şi nonconformistă, Nora Iuga. Din 17 noiembrie, în cinematografe.

13
/11
/23

Gabriel Croitoru și Simina Croitoru, tată şi fiică, merg înainte cu ediția din acest an a Turneului Național Vioara lui Enescu la sate, în comuna Petriș, județul Arad (17 noiembrie, ora 12.30), la Deva, pe scena Sălii Pro Arte (17 noiembrie, ora 19), la Braşov, la Sala Patria (18 noiembrie, ora 19), cu finalul turneului la Bucureşti, la Sala Radio (21 noiembrie, ora 19).

13
/11
/23

Bucharest Best Comedy Film Festival și-a ales filmul câștigător dintre cele 10 participante în competiție. Marele câștigător este o comedie venită direct din Peru pe marile ecrane din România. Surori vitrege a fost ales în unanimitate de către juriul festivalului, cucerind imediat și publicul participant la Gala de închidere, când a fost anunțat drept marele câștigător.

12
/11
/23

Un spectacol care ar trebui prezentat în fața cât mai multor tineri și care vorbește despre probleme extrem de actuale, prezente într-o formă sau alta cam în toate școlile din România în acest moment...

10
/11
/23

În 18 și 19 noiembrie 2023, la ora 19:00, la Teatrul Excelsior va avea loc premiera spectacolului „(R)Evoluție. Ghid de supraviețuire în secolul XXI” de Yael Ronen și Dimitrij Schaad, în regia lui Radu Nica, nume de referință ale scenei românești, multiplu nominalizat la Premiile UNITER și câștigător în 2005 al Premiului de debut pentru spectacolul „Nora“, realizat la Teatrul Naţional „Radu Stanca” din Sibiu.

10
/11
/23

În 18 și 19 noiembrie, de la ora 20:00, Reactor invită publicul la ultima sa producție, „Rața!”, pe un text scris vara aceasta în cadrul rezidenței de scriere pentru autori dramatici, Drama 5.