Aniversări şi memento 1989 la Cafeneaua critică
https://www.ziarulmetropolis.ro/aniversari-si-memento-1989-la-cafeneaua-critica/

Primă ediţie a Cafenelei critice în 2020, după vacanţa de iarnă, va avea loc joi, 23 ianuarie, începând cu ora 19.00, şi va reuni trei subiecte. Amfitrionul întâlnirii va fi Ion Bogdan Lefter.

Un articol de Liliana Matei|21 ianuarie 2020

Unul dintre ele este aniversarea şi în acest an a poetei Nora Iuga, născută pe 4 ianuarie 1931, deci ajunsă la 89 de ani: avanpremieră a celei de-a 90-a aniversări, din 2021!

De asemenea, cu acest prilej vor fi prezentate câteva „gesturi” artistice care au marcat în decembrie împlinirea a 30 de ani de la revoluţia din 1989. Mai întîi – proiectul colectiv „Gest pentru eroi”, realizat de graficiana Anca Boeriu, în colaborare cu Ştefana Mărmureanu: o proiecţie video în 5 puncte din centrul Capitalei, la ARCUB, Muzeul Naţional Cotroceni, Teatrul Naţional, Muzeul Naţional al Literaturii Române şi Galeria Galateca de la parterul Bibliotecii Centrale Universitare, în zilele de dinaintea lui 22 decembrie 2019, pe ecrane-plasme pe care au rulat continuu imagini cu care 154 de artişti au răspuns apelului de a omagia victimele revoluţiei, se arată într-un comunicat de presă.

Apoi – proiectul personal al Ancăi Boeriu Păşesc cu grijă, realizat în aer liber, lângă intrarea la Sala Studio a Teatrului Naţional din Bucureşti: siluete de victime culcate la pământ.

Şi rememorarea sonoră, intitulată e-Vocare, a muzicianului şi artistului multimedia Mircea Florian: mixaj de voci, răpăituri de gloanţe, alte sunete din timpul revoluţiei şi fundaluri electronice, intervenţii melodice pentru reconstituirea şi „e-Vocarea” atmosferei de-acum trei decenii.

Va fi şi un prilej de aniversare – de fapt – triplă, căci, Mircea Florian a împlinit de curând, pe 5 decembrie 2019, incredibila vârstă „rotundă” de 70 de ani, iar Cafeneaua critică e programată la 2 zile după data de naştere a „junioarei” serii, Anca Boeriu!

Participă: Nora Iuga, Anca Boeriu, Mircea Florian, colaboratorul său, artistul plastic şi muzicianul Dragoş Andriana, şi alţi colaboratori la respectivele proiecte.

Cafeneaua critică este un proiect de dezbateri culturale pe teme de actualitate. Prima serie s-a desfăşurat în anii 1994-1998 în Cafeneaua Facultăţii de Litere a Universităţii din Bucureşti. Seria a doua a debutat în noiembrie 2008 la Clubul TSC şi a continuat la Clubul A, la Club Control, din nou la Club A, la POINT şi la Muzeul Naţional al Literaturii Române – MNLR. De asemenea, Cafeneaua critică organizează şi ediţii „în deplasare”, în mijlocul evenimentelor culturale pe care le dezbate.

05
/07
/23

Miercuri, 5 iulie, ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Regina Elisabeta 38), va avea loc o dezbatere pornind de la volumul „Epoca liderului cu mână de fier” de Gideon Rachman, câştigător al Premiului Orwell pentru scrieri politice. Volumul este publicat de curând, la Editura Polirom (traducere din limba engleză de Dan Bălănescu).

30
/06
/23

Un deceniu tumultuos, în care iubirile se trăiesc alert, iar amenințările nu întârzie să apară pe bătrânul continent – de la criza economică, la venirea la putere a naziștilor în Germania –, surprins într-o captivantă carte de nonficțiune.

12
/06
/23

Cel de-al doilea volum publicat la Editura Humanitas de cercetătorul în neuroștiințe Alexandru Babeș, "Durerea. Istoria conviețuirii cu un vechi dușman", va fi punctul de plecare al unei discuții despre fețele durerii, influența ei în domenii vaste ale vieții și mecanismele de cunoaștere pe care le-am creat de-a lungul secolelor pentru a scăpa de sub controlul ei.

06
/06
/23

„Quilt”, cea mai nouă carte a scriitoarei Veronica D. Niculescu, din care vă oferim un fragment, a fost lansată pe 27 mai la Salonul Internaţional de Carte Bookfest și se află pe lista celor mai vândute titluri ale Editurii Polirom la această ediție a târgului.

05
/06
/23

„Gala și Dalí” de Sylvia Frank și „Fetița strigă-n pahar” de Nora Iuga sunt două dintre noutățile literare pe care le regăsim în iunie la Editura Nemira și pe care vi le recomandăm pentru lecturile din această vară.

30
/05
/23

România este, din nou, consistent reprezentată la Târgul de Carte de la Madrid: un program cu 20 de evenimente și un stand cu o ofertă editorială bogată, organizate de Institutul Cultural Român, prin Centrul Naţional al Cărţii și Institutul Cultural Român de la Madrid, cu sprijinul Ministerului Culturii și al Ambasadei României în Regatul Spaniei, îi așteaptă în perioada 26 mai - 11 iunie pe vizitatorii Feria del Libro din capitala Spaniei.

26
/05
/23

Editura Frontiera lansează sâmbătă, 27 mai, la Salonul Internațional de Carte Bookfest 2023, ghidul ilustrat „Prin piețele lumii”, scris de Maria Bahareva, ilustrat de Anna Desnițkaia și premiat anul acesta cu prestigiosul Prix Sorcières pentru non-ficțiune în Franța.