Biospeologia. O știință creată de un român – Emil Racoviță
https://www.ziarulmetropolis.ro/biospeologia-o-stiinta-creata-de-un-roman-emil-racovita/

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Nicolae Iorga susţinea că cea mai strălucită pleiadă de specialişti români s-a format în deceniile ce au avut drept cumpănă începutul secolului XX. Emil Racoviţă (1868-1947) este un exemplu concludent în acest sens.

Un articol de Georgeta Filitti|11 iunie 2017

Licențiat în Drept la Paris (1889), urmează și științele naturii în același loc, specializându-se în zoologie și anatomie comparată la Sorbona și în stațiunea de biologie marină de la Banyuls sur Mer (ajunge cetățean de onoare al orașului, în 1920, după ce fusese aici vreme de 20 de ani director adjunct al laboratoarelor). A condus, tot în primele două decenii ale sec. XX, laboratorul de anatomie comparată de la Sorbona, apoi, după Marea Unire, s-a stabilit la Cluj ca profesor de biologie (până la moarte). A pus bazele primului institut de speologie din lume (cu două publicații prestigioase care au apărut între 1920 și 1941). A fost membru al Academiei Române (1920), apoi președinte al ei (1926-1929).

Emil Racoviță a cunoscut notorietatea europeană încă de timpuriu fiind ales doctor honoris causa al Universității din Lyon, președinte de onoare al societății zoologice a Franței, membru al Academiei de medicină din Paris și al Academiei regale belgiene. În 1937 a elaborat prima clasificare rațională a monumentelor naturii.

Ceea ce l-a consacrat în lumea savantă mondială a fost ansamblul de cercetări rezultate pe baza materialelor aduse cu expediția în Antarctica a vasului Belgica în 1897-1899. A fost vorba de o călătorie din Țara de Foc spre Antarctica, în condiții vitrege, cu temperaturi de minus 40 de grade și 13 luni cu nava prinsă între ghețuri și amenințată în fiecare clipă să fie sfărâmată. Dincolo de rapoartele științifice ce aveau să fie prețuite de specialiști, rămâne descrierea în sine a traiului cotidian pe vas, făcută cu acea expresivitate proprie povestitorilor moldoveni între care Emil Racoviță, iată, ocupă un loc de cinste.

După 10 ani de prelucrare a materialului cules, în 1907 a putut vorbi de o nouă știință: biospeologia, adică viața în grote. În cifre, probele au fost copleșitoare: 1200 specimene zoo, 400 botanice, 200 fotografii.  Le-a dăruit în întregime statului belgian, susținătorul expediției. Din studierea acestui material s-au publicat 60 de volume iar el personal a conferențiat pe marginea lui la Paris, Bruxelles, Anvers, București. Multe observații ale sale au constitui premiere mondiale (de pildă, comportamentul balenelor și al păsărilor polare). A botezat în Antarctica o insulă cu numele geografului român Grigore Cobâlcescu.

Calitatea de explorator s-a consolidat pentru E.R. prin cercetările efectuate în 1904 la Cueva del Drach (Peștera Dracului), în Majorca. Acolo, în lacul cu apă dulce, a descoperit cetaceul orb. Au urmat alte 1000 de peșteri, din Europa și Africa, vizitate între 1907 și 1947, despre a căror faună a publicat rapoarte substanțiale. Înainte de război a făcut cercetări în golful Lyon, Catalonia și insulele Baleare.

A stabilit o colaborare internațională prestigioasă, aducându-i la Cluj pe prof. fr. René Jeannel (devenit director al Institutului de Speologie din capitala Transilvaniei) și pe prof. elvețian Pierre Chapuis.

De numele lui E.R. se mai leagă un lucru memorabil: a făcut accesibile cercetările sale marelui public, în asemenea măsură încât un ziarist francez entuziasmat a scris: ”Când îi veți vedea numele pe o carte sau pe un afiș, nu ezitați, cumpărați cartea sau mergeți să-l ascultați!”

08
/05
/16

Există întâmplări în viaţă care par a fi extrase din romane, iar cele din romane, de multe ori, par rupte din viaţă. Ioan Russu Şirianu povestește în memoriile sale cum, eliminat din școala de la Arad, îmbrăcat cu iţari şi surtuc, încălţat cu opinci, pleacă pe jos spre Bucureşti, nădăjduind că-şi va găsi de lucru la unchiul Slavici.  Pe drum, îl cunoaște pe George Coșbuc.

27
/04
/16

Domnia Regelui Carol I a coincis cu o perioadă din istoria Europei cunoscută drept La belle époque. Atunci s-a construit masiv, s-au preluat modele, mai ales franţuzeşti, au fost invitaţi să lucreze în ţara noastră arhitecţi francezi, germani, cehi. Iniţiativa principală a aparţinut suveranului care a dispus (susţinând masiv din caseta particulară) ridicarea, refacerea sau modernizarea unor edificii rămase şi azi emblematice pentru Bucureşti.

25
/04
/16

Aşa a fost supranumit un domnitor în Ţara Românească din şirul fanarioţilor aflat pe tron între 1786 şi 1789. Nu făcea parte din familiile nobile din Fanar ci era, după spusa ambasadorului francez la Ţarigrad, „un ţărănoi din Arhipelag”.

11
/04
/16

Soprana Maria Callas a studiat Conservatorul din Atena şi a debutat în spectacolul “Tosca” la Teatrul Regal din Atena. Femeia plină de capricii, iubită sau urâtă cu aceeaşi forţă, fusese capabilă să-şi schimbe înfăţişarea şi să devină un mit, în urma unei banale cure de slăbire.

09
/04
/16

Între „misterele Bucureştiului” care stăruie de mai bine de un secol și jumătate, moartea violentă a lui Barbu Catargiu ocupă un loc aparte. Asasinat politic? Crimă pasională? Faptă de nebun? Răspunsul n-a fost aflat, deşi din vreme în vreme istoricii se pleacă, din păcate fără succes, asupra acelui moment. Dosarul a dispărut destul de repede după întocmire, procurorul Deşliu a fost demis şi lumea a început să se lanseze în ipoteze.

04
/04
/16

Prezenţa patrupedelor pe uliţele, apoi pe străzile oraşului, e o realitate consemnată încă de la întemeierea lui, pe vremea legendarului cioban Bucur. Ţinuţi la început să păzească proprietăţile, dar înmulţiţi fără socoteală, câinii au ajuns şi obiect de distracţie în mahalale.

02
/04
/16

„Chestiunea orientală” a însemnat un concept istoric vehiculat cu ardoare din sec. XVIII până la războiul din 1877-1878. Era vorba de disputele dintre marile puteri pentru dominarea drumului spre Orientul Apropiat. Ele au generat războaiele austro-ruso-turce, desfăşurate mai toate şi pe pământ românesc.

01
/04
/16

Trei sferturi de veac şi-a închinat viaţa în slujba cântecului şi, mai ales, a romanţei, despre care spunea că este cea mai sinceră, cea mai pătimaşă expresie a unei epoci şi a societăţii. Cântecele lui de inimă albastră au făcut duminici de vis din toate zilele săptămânii. Gică Petrescu s-a născut pe 2 aprilie 1915 si s-a stins din viață pe 18 iunie 2006.

28
/03
/16

La jumătatea anilor ’60, Ion Dichiseanu o cunoaşte la Festivalul de Film de la Beirut pe Sara Montiel, actriţă şi cîntăreaţă celebră în acea vreme, şi se îndrăgosteşte de ea la prima vedere. După puţin timp, când Sara ajunge la Bucureşti pentru a susţine o serie de concerte, vrea să-l întâlnească. Aşa începe povestea lor de iubire, descrisă în volumul “Am fost rivalul regelui. Povestea mea de iubire cu Sara Montiel”, apărut la Polirom.

23
/03
/16

Muzeul Naţional al Literaturii Române Iaşi organizează expoziţia Viaţa românească – 110 ani de la apariţie, ce valorifică patrimoniul MNLRI şi extraordinara colecţie a istoricului literar Nicolae Scurtu. Vor fi expuse în premieră documente de patrimoniu deosebit de valoroase pentru istoria noastră literară, de la scrisori şi fotografii la ediţii princeps, ediţii cu autograf sau cărţi de vizită.

22
/03
/16

BUCUREŞTIUL DE TOTDEAUNA Oraş de câmpie, cu mai toate casele făcute din chirpici, paiantă ori nuiele  - asta până la mijlocul secolului al XIX-lea – Bucureştiul a rămas expus tuturor calamităţilor: inundaţii, cutremure, incendii. Acestea din urmă pârjoleau o uliţă, o mahala, până în 1847, când au distrus aproape o treime din el.

21
/03
/16

„Cu Bach, viaţa ar fi suportabilă chiar şi într-un canal” - Emil Cioran. Considerat, alături de Mozart şi Beethoven, cel mai mare compozitor al lumii, Johann Sebastian Bach s-a născut într-o zi de 21 martie (1685).

20
/03
/16

În 1826, luminatul boier Dinicu Golescu publica „Însemnare a călătoriei mele“. Îşi ţinea băieţii la studii în Elveţia şi cu doi ani în urmă se dusese să vadă cum le merge învăţătura. A traversat Europa Centrală şi uimirile îl ţintuiesc la tot pasul. În Austria şi statele italiene, pe lângă drumuri şi şosele, cu rigole curate, străjuite de copaci atent îngrijiţi, tatăl viitorilor paşoptişti vede puzderie de statui. Ce sunt astea? La ce folosesc?