Statui păstrate, statui dărâmate, statui refăcute
https://www.ziarulmetropolis.ro/statui-pastrate-statui-daramate-statui-refacute/

În 1826, luminatul boier Dinicu Golescu publica „Însemnare a călătoriei mele“. Îşi ţinea băieţii la studii în Elveţia şi cu doi ani în urmă se dusese să vadă cum le merge învăţătura. A traversat Europa Centrală şi uimirile îl ţintuiesc la tot pasul. În Austria şi statele italiene, pe lângă drumuri şi şosele, cu rigole curate, străjuite de copaci atent îngrijiţi, tatăl viitorilor paşoptişti vede puzderie de statui. Ce sunt astea? La ce folosesc?

Un articol de Georgeta Filitti|20 Martie 2016

BUCUREŞTIUL DE TOTDEAUNA Românii vor mai aştepta jumătate de veac spre a se lămuri ce înseamnă asemenea podoabe edilitare. Ele intră în peisajul bucureştean în timpul domniei regelui Carol I. E vremea când în faţa Universităţii sunt ridicate mai multe statui. A lui Mihai Viteazu (autor: Carrier Belleuse) a devenit, curând după inaugurare (1874), un reper de seamă al Capitalei. Adunări, solemne, cortegii, defilări, dar şi manifestaţii naţionaliste în favoarea unirii românilor din toate provinciile istorice, cu discursuri înflăcăraste rostite de tineri cocoţaţi lângă domnitor, au definit locul până la Primul Război Mondial.

Îi stau alături monumentele consacrate lui Spiru Haret (1851-1912), matematecian şi ministru al Învăţământului, cu reforme al căror spirit s-a păstrat peste timp; Ion Heliade Rădulescu (1802-1872), cărturar ce a modelat limba română într-un mod remarcabil; Gheorghe Lazăr (1779-1823), întemeietor al învăţământului românesc.

În câteva zeci de ani, Bucureştiul a fost înzestrat armonios cu mai multe statui valoroase; a fost unul din factorii ce i-au adus supranumele de „micul Paris”. Iată câteva dintre ele: Mihail Kogălniceanu, Constantin Brâncoveanu (autor: Oscar Han), C.A.Rosetti (W. Hegel), Alexandru Lahovary (Antonin Mercier), Barbu Catargiu (R. Romanelli), Mihai Cantacuzino (K. Storck), Ionel Brătianu (Ivo Mestrovici), boierii Goleşti (W. Hegel, K. Storck, G.D. Mirea).

Între dorinţa de frumos şi cea de schimbare, bucureştenii au mutat de vreo şapte ori darul făcut de oraşul Roma, cu prilejul Jubileului de 40 de ani de domnie ai regelui Carol I. E vorba de Lupoaică. A stat la Arenele romane, în Piaţa Sf. Gheorghe, pe Dealul Mitropoliei, Piaţa Dorobanţi, Piaţa Romană, bd. I.C. Brătianu (între timp, s-a furat unul din copii, întemeietori ai Romei, pe care îi alăpta).

Dar nu toate monumentele de for public au avut norocul să supravieţuiască zguduirilor politice. Statuile regilor Carol I, Ferdinand I, ale prim miniştrilor Lascăr Catargiu şi Ion C. Brătianu, a ministrului Take Ionescu au fost dărâmate de regimul comunist. Din răstimpul 1945-1989, bucureştenii îşi amintesc de statuia lui Stalin, în piaţa cu acelaşi nume, a lui Lenin, la Casa Scânteii, şi cea a soldatului rus, în Piaţa Victoriei. Şugubăţ, Păstorel Teodoreanu l-a întrebat pe acesta: „Soldate rus, soldate rus,/ De ce te-au pus aşa de sus? / Fiindc-ai eliberat popoarele? / Sau pentru că-ţi put picioarele?”

Tăvălugul distrugerilor a cuprins şi alte multe statui, busturi, monumente votive. A fost recuperat cel al lui Eugeniu Carada (1826-1910), director al Băncii Naţionale, dar al primarului de excepţie Pake Protopopescu (1845-1893) nu s-a mai aflat niciodată.

După 1989, într-un peisaj mohorât, unde o vreme grija pentru estetica urbană părea anulată, au început timid refacerile. Doar că spaţiul e înghesuit, meschin, mereu lipsit de perspectivă, încât destui bucureşteni contestă chiar valoarea statuilor. Aşa e, de pildă, cea care a înlocuit statuia regelui Carol I, executată de croatul Ivo Mestrovici în 1939 şi spulberată sub dictatura comunistă.

De la absenţa chipiului domnitorului, până la coada prea ridicată a calului, privitorii cârtesc. Poate e o meteahnă a bucureştenilor. La fel au făcut în 1903, când s-a ridicat în Piaţa Universităţii statuia lui Ionel Brătianu. Dărâmată după 1945, ea nu mai poate fi astăzi judecată de trecători.

Un loc ce îşi aşteaptă personalizarea rămâne cel din faţa clădirii Presei libere, unde ani de zile a tronat statuia lui Lenin. Ideea generoasă a unui monument închinat Elisabetei Rizea, vajnica femeie din rezistenţa anticomunistă, pentru care s-a făcut o colectă publică, s-a irosit, odată cu banii adunaţi. Nişte tineri cu inspiraţie discutabilă au pus, la un moment dat, pe soclul gol, un tomberon şi un câine cu covrig în coadă. Mesajul „ermetic” viza condiţia actuală a oraşului?

Plimbaţi-vă prin oraş, căutaţi urme ale acestor piese de înfrumuseţare, chiar dacă unele zac în bălării şi maldăre de gunoaie ori sunt ornate cu geamantane Louis Vuitton („Leul”) şi vă veţi convinge că, odată, Bucureştiul a fost un oraş încântător.



15
/03
/17

Între permanenţele istoriei noastre se numără, fără discuţie, acţiunile de tip hei rup! Când, în apropierea jubileului de 40 de ani de domnie ai regelui Carol I, în 1906, s-a hotărât omagierea într-un fel a monarhului şi implicit a realizărilor din timpul lui, şantierul apărut pe mlaşinile şi smârcurile Filaretului au stârnit uimire.

23
/02
/17

A fost o vreme când la Bucureşti s-a construit mult, somptuos şi durabil. În istoria Europei răstimpul e cunoscut drept la belle époque; în România a fost vorba de domnia regelui Carol I. Să amintim doar câteva clădiri ridicate atunci şi cu care ne mândrim şi azi în faţa străinilor, încercând  să-i convingem că am fost „micul Paris”. Aşa dar: Ateneul român, Ministerul Agriculturii, Palatul Cantacuzino, Palatul de Justiţie, Poşta, CEC-ul, Muzeul Ţăranului Român, Palatul Bursei, Palatul Asigurări Generala, Bufetul de la Şosea, Palatul Camerei Deputaţilor (azi muzeul Patriarhiei), Fundaţia universitară Carol I

23
/02
/17

Se întâmpla de Dragobete, în anul 1929. Pentru prima oară în România, miza unui concurs de frumusețe era participarea la celebrul „Miss Univers”. După desfășurarea semifinalelor, organizate pe județe, Magda Demetrescu, “orfană de doar 17 ani, adoptată şi crescută de una dintre mătuşile sale.”- potrivit presei vremii - avea să fie declarată la începutul lunii martie „Miss România”.

07
/02
/17

Când tradiţia îţi rămâne străină, când te crezi demiurg, în măsură să hotărăşti soarta a milioane de oameni, poţi desfigura un oraş. Consecinţe nebănuite se întind apoi pe zeci de ani. Aşa s-a întâmplat cu Bucureştiul nostru, supus unui experiment de „sistematizare” barbară care i-a adus o tristă faimă: oraşul cu cele mai cumplite distrugeri în vreme de pace.

29
/12
/16

De sute de ani, odată cu intrarea în post, lumea românească intră într-o stare de înfrigurată aşteptare a şirului de sărbători ce durează până la Sf. Ion. Domnii fanarioţi, aflaţi pe tronurile de la Iaşi şi Bucureşti din 1711 (1716), până în 1821, au adus un plus de culoare ce aminteşţte, în mic, fastul Curţii imperiale bizantine.

10
/12
/16

La începutul epocii regulamentare, în noiembrie 1832, autorităţile statului au simţit nevoia creerii unei publicaţii (Buletinul Oficial), prin care să comunice populaţiei „punerile la cale, măsurile, orânduirile de slujbe, hotărârile de judecată şi poruncile” din diferitele ramuri administrative, ca şi dispoziţiile legislative după care „să se povăţuiască fiecare”.

07
/12
/16

A fost o vreme când ideea de a te cultiva, de a înţelege arta în accepţia ei cea mai diversă, apoi de a colecţiona opere de valoare şi a le expune îi cuprinsese şi pe români. Între aceştia, Anastisie Simu, de obârşie balcanică, cu proprietăţi bine gospodărite în judeţele Teleorman şi Brăila, decide, în 1910, să întemeieze un muzeu.

29
/11
/16

În 1869, „fiica Rinului”, Elisabeta de Wied, căsătorită cu principele Carol, plină de emoţie şi bolnavă de rujeolă, îşi făcea intrarea în Bucureşti, unde avea să domnească alături de soţul ei până în septembrie 1914.

11
/11
/16

A fost o vreme când Calea Victoriei (Podul Mogoşoaii) era o arteră aristocratică, plină de case boiereşti unde în fiecare zi se întâmpla ceva deosebit: primiri, concerte, baluri, adunări de binefacere ş.a. Una din case, adăpostind azi o instituţie de asistenţă socială, a cunoscut, la mijlocul sec. XIX, o strălucire deosebită.

30
/10
/16

Zonă seismică acceptată azi de toată lumea, Bucureştiul are o lungă istorie în spate, presărată de cutremure frecvente, distrugătoare şi peste putinţă de prevăzut. Prima consemnare documentară datează din 1681, în domnia lui Şerban Cantacuzino, cu precizarea că „n-au mai pomenit altădată nimenea”.

27
/10
/16

Fiecare epocă şi-a avut artera preferată de plimbare, pe jos, cu trăsura ori cu automobilul. Pe la 1800, bucureştenii se înghesuiau duminica la iarbă verde spre Dobroteasa sau Băneasa; la mijlocul sec. XIX, s-au îndreptat spre locul ajuns repede la modă: Şoseaua Kiselev.

Page 1 of 3123