„Caisă”. Box şi viaţă
https://www.ziarulmetropolis.ro/caisa-box-si-viata/

CRONICĂ DE FILM „Caisă”, de Alexandru Mavrodineanu, este un documentar despre relaţia imprevizibilă dintre un antrenor de box şi cel mai bun elev al său. Un film simplu, fără zorzoane, dar cu potenţial să emoţioneze.

Un articol de Ionuţ Mareş|13 iunie 2018

„Caisă”, noul documentar de lungmetraj realizat de Alexandru Mavrodineanu, începe cu un fragment din înregistrarea unui meci de box de la începutul anilor 2000, când un sportiv român devine campion internațional.

Semnificația acestor imagini de arhivă va fi relevată, așa cum era de așteptat, pe parcurs (aflăm ulterior că pugilistul, celebru la vremea lui, avea să se lase de sport și să plece în Austria, fără să se mai știe nimic de el).

Important se dovedește aici însă nu atât boxerul, cât un personaj din plan secund, pe care la început aproape că nu îl observăm (dar pe care îl vom identifica ușor la finalul filmului, când sunt reluate imagini din respectivul meci): antrenorul.

Este cel care din personaj secundar ajunge să ocupe prim-planul și devine protagonist al documentarului, realizat la mai mulți ani de la respectivul succes.

Acum, antrenorul nu mai este în plină glorie: e în conflict cu autoritățile din lumea boxului, care par să-l fi exclus de la clubul din București unde lucra (fiind acuzat inclusiv că ar fi furat mai multe perechi de mănuși), și a ajuns să antreneze adolescenți (în principal băieți din familii de romi defavorizate) într-o sală afiliată clubului.

În majoritatea secvențelor, Mavrodineanu îl urmărește pe antrenor în sala de box, alături de patru băieți pe care îi pregătește pentru un concurs a cărui desfășurare devine punctul culminant al filmului.

Construit pe o structură narativă clasică, cât se poate de coerentă și de clară, documentarul se concentrează treptat pe relația tot mai strânsă dintre antrenor și unul dintre băieți, cel mai talentat – Caisă (de unde și titlul).

Redarea acestei apropieri deopotrivă profesionale și umane devine una dintre mize, pentru că ea declanșează în cele din urmă întrebări mereu valabile despre ucenicie, disciplină, muncă, succes, ambiție, abandon, fidelitate, depășirea propriei condiții.

Formal, filmul este lipsit de mari îndăzneli. Însă asta nu este un defect: camera de filmat nu caută încadraturi spectaculoase, mizanscena nu atrage atenția asupra sa. Aparatul de filmat devine cvasi-invizibil și urmărește cât se poate de firesc personajele, fiind mereu aproape de ele și adaptându-se la mișcările lor. Iar montajul păstrează doar ceea ce pare a fi esențial poveştii: un moment, un dialog, un gest revelator, cu încărcătură informaţională sau emoţională.

În plus, Mavrodineanu își asumă riscul de a ghida sentimentele spectatorului cu multe fragmente muzicale care acaparează deseori coloana sonoră, ceea ce apropie filmul de naraţiunile hollywoodiene (motivaţionale) despre sport.

Însă dacă la început acest stil te poate lăsa indiferent, având senzaţia că nu vezi nimic nou şi original, treptat povestea şi felul simplu dar sincer în care aceasta e redată prin imagini şi decupaj, precum şi carisma personajelor te pot atrage în intensitatea tot mai mare a emoţiilor şi în suspansul dat de relaţia imprevizibilă antrenor-discipol.

La final rămâne sentimentul că, fără a face un film revoluţionar, Mavrodineanu a surprins ceva profund omenesc, universal şi captivant. Şi nu e deloc puţin lucru.

„Caisă” a fost prezentat în premieră la TIFF şi va fi lansat în cinematografe în toamnă, fiind distribuit de Transilvania Film.

05
/01
/15

Anul 2015 aduce în peisajul cinematografic noi proiecte ale unor regizori premiaţi la Cannes, Berlin şi Veneţia, printre filmele româneşti care vor fi lansate în cinema numărându-se thrillere politice, un western balcanic, un documentar animat, dar şi comedii, drame şi pelicule poliţiste.

02
/01
/15

Nedistribuite în cinematografe, văzute puțin în festivaluri, ignorate nejustificat, filmele de nonficțiune merită o mai mare atenție. La început de an, Ziarul Metropolis vă propune 10 documentare străine din 2013 și 2014, demne de reținut.

01
/01
/15

S-au ivit pe cerul teatrului stele care au lucit orbitor o vreme, care au stârnit admiraţie unanimă. Criticii au făcut prognoze artistice pe termen lung, însă, apoi, luminile lor s-au stins. Cu actorul Gheorghe Dinică nu a fost aşa.

30
/12
/14

Ovidiu Iuliu Moldovan: ardeleanul greco-catolic cu privirea directă şi faţa neîmblânzită de zâmbet, sigur în gesturi, un om ce nu putea fi scos din ale lui, cu trăsături tipice zodiei Capricornului... Duritatea lui masculină era arma cu care confisca mintea oricărei femei.

30
/12
/14

Anul 2014 poate fi considerat unul aproape anost prin prisma box office-ului nord-american, aflat la cel mai scăzut nivel al său din ultimii şase ani, dar a cărui calitate cinematografică a fost totuşi "salvată" în a doua jumătate a lui de revenirea în forţă a filmelor biografice.

29
/12
/14

O selecție de 14 dintre filmele premiate care au marcat ultimul an va fi proiectată la Cinema Studio din București, între 2 și 8 ianuarie 2015. Spectatorii vor avea ocazia să (re)vadă filme semnate de regizori ca Lars von Trier, Jim Jarmusch, Joel și Ethan Coen, David Cronenberg, Paolo Sorrentino, Michel Hazanavicius sau Corneliu Porumboiu.

23
/12
/14

CRONICĂ DE FILM Când resemnarea părea să fie singura cale de a încheia un an cinematografic românesc mediocru, apare - doar la HBO, nu și în săli - un documentar revigorant și (cu adevărat) emoționant, „Toto și surorile lui”, capabil să dărâme prejudecăți.

19
/12
/14

CRONICĂ DE FILM Nimic nu părea să anunțe schimbarea de direcție. După ce a regizat două parodii reușite la filmele cu spioni și, în special, la seria cu James Bond și, ulterior, filmul de mega-succes „The Artist”, francezul Michel Hazanavicius se lansează în drama de război.