Capodopere poloneze alese de Scorsese
https://www.ziarulmetropolis.ro/capodopere-poloneze-alese-de-scorsese/

Vechea şi celebra şcoală poloneză de film nu e doar o amintire. Faima şi importanţa ei se întind până astăzi, aşa cum o dovedeşte şi un excepţional proiect din ultimii ani: „Martin Scorsese prezintă: Capodopere ale cinematografiei poloneze”.

Un articol de Ionuţ Mareş|14 iulie 2020

Influentul regizor american Martin Scorsese, recunoscut şi pentru cinefilia sa ferventă, exprimată inclusiv prin programe de recuperare a numeroase filme clasice sau mai puţin ştiute din diferite cinematografii naţionale, s-a implicat acum câţiva ani într-un proiect de promovare la nivel internaţional, dar mai ales în SUA şi Canada, a marii şcoli poloneze de film.

Polonia avea deja de mulţi ani un amplu program de restaurare a filmelor clasice, prin care remasterizase sute de titluri. În 2011, la invitaţia lui Andrzej Wajda,  Martin Scorsese a vizitat celebra Şcoală Naţională Poloneză de Film din Łódź. Atunci s-au pus bazele a ceea ce a devenit „Martin Scorsese prezintă: Capodopere ale cinematografiei poloneze”.

Ambiţiosul plan a fost o colaborare între The Film Foundation, fundaţia de protejare şi conservare a patrimononiului cinematografic fondată de Martin Scorsese în 1990, compania DI Factory, specializată în restaurarea digitală a filmelor poloneze clasice, şi alţi parteneri din Polonia, atât privaţi, cât şi instituţionali.

Din bogatul patrimoniu cinematografic polonez, Martin Scorsese a ales 24 de titluri – marea majoritate realizate de regizori foarte cunoscuţi şi în afara Poloniei. Filmele au circulat mai întâi prin diferite programe (festivaluri, retrospective) sau chiar prin distribuţia obişnuită prin zeci de oraşe din SUA şi Canada, apoi au ajuns şi în Australia, Asia, dar şi Europa, în principal Marea Britanie.

Iar în final au fost trecute, la o calitate excepţională, în formatul Blu-ray, pentru a putea fi văzute şi acasă – impecabile tehnic, dar ireproşabile şi  din punct de vedere al prezentării lor. Cele 24 de filme au fost împărţite în trei box set-uri  a câte opt titluri. Fiecare box set conţine o bruşură de prezentare a regizorilor şi a filmelor, iar fiecare Blu-ray e completat cu o extinsă casetă tehnică.

Este un demers intimidant de elegant, care pune în valoare, aşa cum merită, o şcoală de film ce a făcut cu adevărat istorie. O arată inclusiv mărturia lui Martin Scorsese, care evocă, în introducere, anii de când era student la film la NYU şi când a învăţat despre şcoala poloneză de film, alături de neorealismul italian, noul val francez sau Hollywood-ul clasic.

„Este un cinematograf al viziunii personale, al angajamentului social şi al responsabilităţii poetice din care am învăţat cu toţii şi care stabileşte un standard înalt pe care eu, ca cineast, încerc să îl obţin cu fiecare film (…) Sunt filme care au o mare forţă emoţională şi vizuală – sunt filme „serioase” care, prin profunzimea lor, rezistă la vizionări repetate”. Este o parte din omagiul pe care Martin Scorsese îl aduce probabil celei mai puternice cinematografii din fostul bloc comunist. O şcoală de film care a dat un număr impresionat de mari regizori şi a cărei valoare a rezistat mai multe decenii, în ciuda diverselor turbulenţe politice.

Selecția lui Martin Scorsese poate fi folosită atât ca o foarte inspirată introducere în istoria cinematografiei poloneze postbelice, acoperind patru decenii, cât și ca un bun prilej de a înțelege mai bine opera unora dintre cineaști, cei din filmografia cărora regizorul american a ales mai multe titluri.

 

Lista de capodopere poloneze ales de Scorsese

(pentru uniformitate, am păstrat titlurile în engleză ale filmelor și le-am pus în ordine cronologică)

Ashes and Diamonds (1958) – Andrzej Wajda

Eroica (1958) – Andrzej Munk

The Last Day of Summer (1958) – Tadeusz Konwicki

Night Train (1959) – Jerzy Kawalerowicz

Innocent Sorcerers (1960) – Andrzej Wajda

Black Cross (1960) – Aleksander Ford

Mother Joan of the Angels (1961) – Jerzy Kawalerowicz

Knife in the Water (1962) – Roman Polanski

Jump (1965) – Tadeusz Konwicki

The Saragossa Manuscript (1965) – Wojciech Jerzy Has

Walkover (1965) – Jerzy Skolimowski

Pharaoh (1966) – Jerzy Kawalerowicz

We Have to Kill This Love (1972) – Janusz Morgenstern

The Hourglass Sanatorium (1973) – Wojciech Jerzy Has

The Illumination (1973) – Krzysztof Zanussi

The Wedding (1973) – Andrzej Wajda

The Promised Land (1975) – Andrzej Wajda

Camouflage (1977) – Krzysztof Zanussi

Provincial Actors (1979) – Agnieszka Holland

The Constant Factor (1980) – Krzysztof Zanussi

Man of Iron (1981) – Andrzej Wajda

Austeria (1982) – Jerzy Kawalerowicz

Blind Chance (1987) – Krzysztof Kieslowski

A Short Film About Killing (1988) – Krzysztof Kieslowski

 

26
/08
/21

Cea de XVII-a ediție a Bucharest International Film Festival (BIFF), prima mare competiţie cinematograficӑ de film de lungmetraj organizatӑ în capitală, se va desfășura între 3 - 12 septembrie 2021, în București și va aduce premiere mondiale și filme premiate la festivaluri internaționale de prestigiu.

24
/08
/21

În premieră în România, „Cosmogony”, un performance digital live în care dansatori virtuali apar prin video mapping pe fațada Teatrului Odeon din București, va putea fi văzut pe 4 septembrie. Cea de-a șaptea ediție BIDFF include, pe lângă secțiunile competitive adresate scurtmetrajelor și patru documentare premiate internațional, și o selecție de 9 lucrări cinematografice VR, ce vor fi disponibile publicului la /SAC @ MALMAISON între 3 - 5 septembrie.

19
/08
/21

Ambasada Spaniei la Bucureşti prezintă, în colaborare cu Muzeul Municipiului Bucureşti, „Serile filmului spaniol: Berlanga, zâmbetul amar”, un ciclu format din şase filme ale renumitului regizor şi scenarist spaniol Luis García Berlanga, de la a cărui naştere se împlinesc anul acesta 100 de ani.

18
/08
/21

Cinema în aer liber se întoarce pe Insula Artelor din Parcul Titan cu cele mai bune filme din ultimul an, un focus Wes Anderson și două retrospective în care se regăsesc filme îndrăgite, de la autori precum Pedro Almodovar, Michael Cacoyannis sau Sean Penn. Acestea vor putea fi urmărite la București, timp de 4 săptămâni, de marți până duminică, în perioada 17 august – 12 septembrie. Intrarea la proiecții este liberă.

17
/08
/21

Debutul în regie al directorului de imagine Tudor Platon, documentarul „Casa cu păpuși”/ „House of Dolls”, proaspăt câștigător al Trofeului „Ceau Cinema!” Timișoara, va avea premiera pe marile ecrane din România pe 24 septembrie 2021.

16
/08
/21

A cincea ediƫie The Black Sea Film Festival va avea loc, pentru prima dată, în Corbu, în perioada 19 - 22 august, în locațiile - Albastru la Mare și Teepee. Minunate seri de film, pe malul mării, vă așteaptă să vă bucurați de briza de vară și să urmăriți filme excepƫionale, sub milioane de stele și galaxii!

13
/08
/21

Ediţia din acest an a Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF) de la Cluj-Napoca a fost una foarte apropiată de cele de dinaintea pandemiei – multe proiecţii în paralel, cu zeci sau sute de spectatori fiecare, de dimineaţa şi până noaptea, în săli sau afară, numeroşi invitaţi şi tradiţionala atmosferă de festival.