Caragiale, 60 de ani de teatru şi cinema – Ziua UNATC
https://www.ziarulmetropolis.ro/caragiale-60-de-ani-de-teatru-si-cinema-ziua-unatc/

Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică “I.L. Caragiale” (U.N.A.T.C.) îşi sărbătoreşte astăzi, 30 ianuarie, ziua maestrului spiritual I.L. Caragiale (30 ianuarie 1852). Şi tot acum aniversează 60 de ani de la reunirea din 1954 a celor 2 şcoli, de teatru şi de film, sub titulatura Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică “I.L. Caragiale”.

Un articol de Petre Ivan|30 ianuarie 2014

Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică “I.L. Caragiale” (U.N.A.T.C.) îşi sărbătoreşte astăzi, 30 ianuarie, ziua maestrului spiritual I.L. Caragiale (30 ianuarie 1852). Şi tot acum aniversează 60 de ani de la reunirea din 1954 a celor 2 școli, de teatru și de film, sub titulatura Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică “I.L. Caragiale”.

În cadrul acestei sărbători, doamna profesor universitar doctor Adina Nanu, personalitate marcantă în domeniul istoriei costumului, va primi titlul de Doctor Honoris Causa.

Astfel, doamna profesor universitar doctor Adina Nanu îşi va adăuga numele unei liste de însemnate personalităţi ale culturii româneşti, şi ei Doctor Honoris Causa ai UNATC, printre care amintim:

Sanda Manu, Dina Cocea, Cătălina Buzoianu, Liviu Ciulei, Radu Beligan, Gheorghe Dinică, Mircea Albulescu, Marin Moraru, Victor Rebengiuc, Dumitru Carabăț, Olga Tudorache, Dan Pița, dar şi internaţionale: Roman Polanski, Krzysztof Zanussi, Peter Greenaway, Robert Wilson, Andrei Koncealovski, Terry Gilliam.

Caragiale

Sărbătoarea Universității este un prilej pentru studenții UNATC de a-și omagia profesorii. Domnul profesor universitar doctor Ion Toboșaru va primi o “Diplomă de excelență pentru 60 de ani dedicați învățământului, în domeniul istoriei și esteticii teatrale”.

Iar doamna profesor universitar Brândușa Zaița Silvestru va primi o “Diplomă de excelență în domeniul vocațional teatru de păpuși și marionete”.

Cu această ocazie aniversară, studenţii UNATC (Master I şi II Arta Actorului) vor juca spectacolul CHICAGO, un musical de John Kander şi Fred Ebb. Coordonatorul proiectului: prof.univ.dr. Gelu Colceag. Piesa se va juca în Sala Atelier din cadrul UNATC.

Caragiale

Scurt istoric al U.N.A.T.C. “I.L. Caragiale

Prima facultate de teatru şi-a început activitatea în Bucureşti în 1834, în cadrul Şcolii Filarmonice. În anul 1948 este înfiinţată Facultatea de Regie din cadrul Institutului de Artă, care a reunit, timp de doi ani (1948-1950), întregul învăţământ artistic din Bucureşti.

În 1950 se înfiinţează Institutul de Artă Cinematografică şi Institutul de Teatru “I.L. Caragiale”. În 1954, cele două institute se unesc în Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică “I.L. Caragiale”, care va funcţiona până în 1990, când se transformă în Academia de Teatru şi Film (ATF) – unica şcoală de tradiţie în domeniul teatrului şi filmului din România, cu rang universitar, recunoscută pe plan internaţional.

Din anul 1998, Academia de Teatru şi Film devine Universitatea de Artă Teatrală şi Cinematografică “I.L. Caragiale”, iar din 2001, Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică “I.L. Caragiale” (UNATC).

Foto cu I.L. Caragiale şi U.N.A.T.C. – wikipedia şi facebook

12
/11
/23

Un spectacol care ar trebui prezentat în fața cât mai multor tineri și care vorbește despre probleme extrem de actuale, prezente într-o formă sau alta cam în toate școlile din România în acest moment...

10
/11
/23

În 18 și 19 noiembrie 2023, la ora 19:00, la Teatrul Excelsior va avea loc premiera spectacolului „(R)Evoluție. Ghid de supraviețuire în secolul XXI” de Yael Ronen și Dimitrij Schaad, în regia lui Radu Nica, nume de referință ale scenei românești, multiplu nominalizat la Premiile UNITER și câștigător în 2005 al Premiului de debut pentru spectacolul „Nora“, realizat la Teatrul Naţional „Radu Stanca” din Sibiu.

10
/11
/23

În 18 și 19 noiembrie, de la ora 20:00, Reactor invită publicul la ultima sa producție, „Rața!”, pe un text scris vara aceasta în cadrul rezidenței de scriere pentru autori dramatici, Drama 5.