Caravana Metropolis – Cel mai mare festival itinerant de film se intoarce
https://www.ziarulmetropolis.ro/caravana-metropolis-cel-mai-mare-festival-itinerant-de-film-se-intoarce/

Caravana Metropolis – Cinema în aer liber revine vara aceasta cu cele mai bune 15 filme europene şi de autor, în 10 oraşe din România!

Un articol de Petre Ivan|22 mai 2014

Caravana Metropolis revine în 2014, după două sezoane în care a strâns peste 130 000 spectatori, în 9 orașe din țară. Evenimentul se va desfășura în perioada 5 iunie – 14 septembrie la Târgu Mureș, Brașov, Hunedoara, Iași, Piatra-Neamț, Craiova, Sibiu, Timișoara, Constanța și București, în piețe centrale sau parcuri.

Caravana Metropolis15 filme extraordinare vor fi proiectate de marți până duminică, de la 21:30, utilizând cel mai performant echipament de proiecție în aer liber din România, un ecran gonflabil de 120 m², și singurul proiector digital mobil din țară, de 17.000 lumeni, care permit urmărirea filmelor la o calitate înaltă, întâlnită în marile cinematografe ale lumii.

În condițiile în care cinematografele în aer liber și grădinile de vară au dispărut după anul 1989, numărul cinematografelor a scăzut, iar în unele orașe nici nu există săli de cinema, Caravana Metropolis urmărește facilitarea accesului publicului la film, diversificarea ofertei de petrecere a timpului liber și a ofertei de film.

Sunt prezentate astfel producții premiate la importante festivaluri internaționale de film, precum Cannes, Berlin, laureate la Oscar, Globurile de Aur sau la premiile Academiei Europene de Film dar care nu se bucură de o atenție deosebită în sistemul tradițional de distribuție, filme europene și producții independente care satisfac cele mai pretențioase gusturi, dar și pe cele ale necunoscătorilor.

Iată cele 15 filme din selecția oficială a Caravanei Metropolis:

1. KON-TIKI, r. Joachim Ronning, gen aventuri, istoric, nominalizat la Oscar pentru cel mai bun film străin în 2013, nominalizat la European Film Awards 2013, nedistribuit în România.

2. ADÂNCUL/ THE DEEP, r. Baltasar Kormakur, nominalizat la European Film Awards în 2013, 11 premii la EDDA Awards Islanda, considerat cel mai apreciat film islandez al tuturor timpurilor, în premieră națională!

3. MAREA FRUMUSEȚE/ LA GRANDE BELLEZZA, r. Paolo Sorrentino, Oscar pentru Cel mai bun film străin 2014, EFA pentru Cel mai bun film european, în competiție la Cannes 2013.

4. THE GRAND BUDAPEST HOTEL, r. Wes Anderson, cu Ralph Fiennes, Mathieu Amalric, Edward Norton Ursul de Argint la Berlin IFF 2014.

5. EA/ HER, r. Spike Jonze, cu Joaquin Phoenix și Scarlett Johansson, Oscarul pentru scenariu original și Globul de Aur pentru cel mai bun scenariu în 2014.

6. BORGMAN, r. Alex Van Warderdam, thriller, în competiție la Festivalul de Film de la Cannes 2013.

7. PARADISUL SPUBERAT/ THE BROKEN CIRCLE BREAKDOWN, r. Felix Van Groeningen, nominalizat la Oscar pentru cel mai bun film străin 2014, Oscarul european pentru cea mai bună actriță.

8. TANTE HILDA, r. Jacques Remy Gerard, animație, în competiție în secțiunea Generation Kplus la Berlinale 2014, în premieră națională!

9. COLIVIA AURITĂ/ LA CAGE DOREE, r. Ruben Alves, comedie, Premiul publicului la European Film Awards 2013, în premieră națională!

10. INSIDE LLEWIN DAVIS, r. Joel & Ethan Coen, dramă, musical, cu Oscar Isaac, Carey Mulligan, John Goodman, nominalizat la 2 Oscaruri în 2014, marele premiu al juriului la Cannes 2013.

11. PUZZLE CHINEZESC/ CASSE-TETE CHINOIS, r. Cedric Klapisch, comedie, cu Romain Duris, Audrey Tautou, în premieră națională!

12. AȘA TATĂ, AȘA FIU/ LIKE FATHER, LIKE SON, r. Kore-Eda Hirokazu, dramă, Premiul Juriului la Cannes 2013

13. CLOSER TO THE MOON, r. Nae Caranfil, cu Vera Farmiga și Mark Strong. București, 2013

14. DOMNIȘOARA POPULARĂ/ POPULAIRE, r. Regis Roinsard, cu Romain Duris, Deborah Francois 1958.

15. NONO, O AVENTURĂ ÎN ZIG-ZAG/ NONO, THE ZIG ZAG KID, r. Vincent Bal, cu Isabella Rosellini, Young Audience Award la European Film Awards 2013, nedistribuit în România

Pentru rezervări și informații detaliate, stă la dispoziție site-ul caravana.metropolisfilm.ro

Foto: Caravana Metropolis – caravana.metropolisfilm.ro

28
/12
/15

Topul celor mai bune filme ale anului este împărţit în două. Un clasament include 10 lungmetraje relevante lansate în cinematografe şi prezentate în premieră în România în 2015. Iar celălalt conţine alte 10 titluri îndrăzneţe proiectate exclusiv în festivaluri din ţară.

23
/12
/15

Revista Forbes a publicat obișnuitul său top 10 al celor mai rentabile vedete de la Hollywood, care în 2015 conține pe primele cinci poziții numele a patru actrițe. Mai slab plătite decât colegii lor bărbați, actrițele se dovedesc mai rentabile pentru producătorii de film.

23
/12
/15

Un episod din serialul de desene animate rusesc "Mașa și Mișka", de mare succes în toată lumea, care povestește aventurile unei fetițe și ale unui urs, a depășit un miliard de vizionări pe YouTube. În episodul numit "Mașa-Kașa", fetița descurcăreață pregătește cașă (cereale fierte în apă sau lapte, foarte populare la micul dejun), pe care le-o oferă tuturor animalelor din pădure.

23
/12
/15

INTERVIU „Îmi plac cel mai mult genurile amestecate – dramediile”, spune actriţa Mihaela Sîrbu, cunoscută pentru roluri din filme-reper recente ale Noului Cinema Românesc, precum „Aferim!”, „Toată lumea din familia noastră” şi „Când se lasă seara peste Bucureşti sau Metabolism”. Un interviu special despre actoria de film.

22
/12
/15

Actorul Andi Vasluianu interpretează rolul principal în cel mai recent proiect cinematografic al Iuliei Rugină, "Breaking News", alături de o adolescentă în vârstă de 15 ani, Voica Oltean, iar filmările pentru acest lungmetraj se vor încheia la sfârşitul lunii februarie.

21
/12
/15

Șase filme propuse anul acesta la Oscarul pentru Cel mai bun film străin vor fi proiectate între 8 și 10 ianuarie 2016 la Cinema Union din București. Weekend-ul de Oscar include două dintre peliculele care au fost anunțate de curând pe lista scurtă la premiul Oscar și au șanse la o nominalizare: Mustang (Franța) și Le tout nouveau testament (Belgia). Celelalte filme din program: Aferim!, The Assassin, Rams și Arabian Nights.

21
/12
/15

Anul 2015 a fost unul destul de bun pentru cinematografia română, după un dezastruos 2014: peste 20 de lungmetraje de ficţiune şi documentare, dintre care multe debuturi, lansate în cinematografe sau exclusiv la HBO, prezenţe în festivaluri importante şi câteva premii.

21
/12
/15

Actrița Stela Popescu s-a născut la 21 decembrie 1935, la Slobozia-Hodorogea, Orhei, Basarabia. După peste 55 de ani de carieră, dedicaţi teatrului şi filmului românesc, Teatrul de Comedie a realizat o expoziție de fotografie care rememorează unele dintre cele mai frumoase roluri ale ei pe scena acestui teatru.

17
/12
/15

Cultura română rămâne mai săracă la finalul acestui an, după ce regizoarea și scenarista Malvina Urșianu, actorii Eusebiu Ștefănescu şi George Motoi, compozitorul Marcel Dragomir, traducătoarea Antoaneta Ralian sau scriitorul și dramaturgul Valentin Nicolau ne-au părăsit în 2015.