Câştigătorii primei ediţii a Excelsior Teen-Fest
https://www.ziarulmetropolis.ro/castigatorii-primei-editii-a-excelsior-teen-fest/

Teatrul EXCELSIOR îi anunţă pe câştigătorii primei ediţii a Festivalului de Teatru pentru adolescenţi EXCELSIOR TEEN-FEST care s-a desfăşurat în perioada 25 septembrie – 2 octombrie 2015, în Bucureşti.

Un articol de Liliana Matei|3 octombrie 2015

În timp ce juriul a avut dificila sarcină de a alege câştigătorii, tinerii bucureşteni s-au bucurat din plin de spectacolele selecţionate.

Prima ediţie a Festivalului EXCELSIOR TEEN-FEST s-a încheiat vineri, 2 octombrie, cu premiera spectacolului Thomas Sawyer, dramatizare după Aventurile lui Tom Sawyer de Mark Twain, regia Horia Suru. Timp de opt zile, adolescenţii bucureşteni au umplut sălile Teatrului Excelsior şi ale teatrelor partenere. Pe lângă caracterul său educaţional, Excelsior Teen-Fest a avut şi un caracter competiţional.

Spectacolele au fost jurizate de criticii de teatru Monica Andronescu şi Mircea Morariu, şi directorul artistic adjunct al Prague Youth Theatre, Rebecca Humphries. Alături de aceştia, Excelsior Teen-Fest a avut şi un juriu al adolescenţilor format din şase elevi (Colegiul Naţional de Arte “Dinu Lipatti” și Colegiul Naţional “Gheorghe Lazăr”), care a oferit un premiu special.

Vă reamintim spectacolele aflate în competiţie Chip de foc (r. Vlad Cristache), Amintiri din epoca de şcoală (r. Radu Apostol), Vicleniile lui Scapino (r. Alexandru Mâzgăreanu), O poveste ciudată cu un câine la miezul nopţii (r. Vlad Massaci), Coro Nero (r. Veronica şi Cătălin Pătru), La ţigănci (r. Andrei şi Andreea Grosu), Tipografic Majuscul (r. Gianina Cărbunariu), Flori pentru Algernon (r. Iulia Colan), ActOrchestra, creaţie colectivă (r. Horia Suru), Profu’ de religie (r. Bobi Pricop) şi Numele (r. Vlad Cristache).

Juriul a acordat următoarele premii:

Premiul pentru Cea Mai Bună Regie – Bobi Pricop, pentru spectacolul Profu’ de religie produs de Teatrul Naţional “Marin Sorescu” din Craiova;

Premiul pentru Cel Mai Bun Actor – Vlad Bîrzanu, pentru rolul Christopher Boone din spectacolul O poveste ciudată cu un câine la miezul nopţii, regia Vlad Massaci, produs de Teatrul Anton Pann din Râmnicu-Vâlcea;

Premiul pentru Cea Mai Bună Scenografie – Vladimir Turturica, pentru scenografia spectacolului La ţigănci, regia Andrei şi Andreea Grosu, produs de Unteatru;

Premiul pentru Cel Mai Bun Spectacol – Tipografic Majuscul, un spectacol de Gianina Cărbunariu, coproducţie dramAcum şi Festivalul Internaţional de Teatru de la Nitra, Slovacia, în parteneriat cu Teatrul Odeon.

Juriul format din adolescenţi a oferit Premiul Special actriţei Iulia Colan, pentru rolul din spectacolul Flori pentru Algernon, regia Iulia Colan, produs de Teatrul Act.

01
/03
/24

Scena Digitală, platforma online de teatru, film, muzică și dans a Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu (TNRS) vine cu o surpriză pentru public în luna martie. Iubitorii de teatru vor putea urmări online trei spectacole de excepție din cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu: „Arta de a povesti” de Alexis Michalik, „O catedrală plină cu orgi” – spectacolul de deschidere al FITS și „FAUST: tribut”.

01
/03
/24

Happy Cinema redifuzează filmul Oppenheimer, favorit la Oscar, în perioada 7-10 martie, în toate cinematografele din țară. Oppenheimer este un thriller epic filmat în IMAX® care aruncă publicul în paradoxul palpitant al omului enigmatic care trebuie să riște să distrugă lumea pentru a o salva. Pelicula spune povestea fizicianului J. Robert Oppenheimer și a rolului pe care l-a avut în dezvoltarea bombei atomice.

29
/02
/24

Noua producție a Fundației Culturale „Camil Petrescu”, podcastul TEATRUL (DE) AZI, continuă seria dialogurilor cu directorul de imagine și producătorul Zomir Dimovici despre felul în care vedem, citim și percepem teatrul astăzi.

29
/02
/24

Teatrul Masca și grupul de creație sonoră „Immersonic” vă invită la sediul din Bd. Uverturii Nr. 14, la primul eveniment din seria de „sinestesis live / incursiuni în sinele total”, o întâlnire de creație spontană între scriitori (poeți și prozatori) activi pe scena literară românească și artiști sau performeri din domeniul sunetului.

29
/02
/24

Teatrul de Balet Sibiu a programat la începutul lunii martie, la Sala Mare a Centrului Cultural „Ion Besoiu” Sibiu, spectacolul de teatru-dans „Despre noi-About us”, scenariul și regia Beatrice Rancea, coregrafia Dragoș Roșu și Beatrice Rancea. Inspirat de destinul companiei sibiene de balet, spectacolul „Despre noi- About us” se dansează la Teatrul de Balet Sibiu, în data de 02 martie 2024, ora 19:00, și îi are ca invitați speciali pe actorii Naționalului bucureștean, Iuliana Moise și Claudiu Bleonț.