Ce-i dorești lui HOP la 25 de ani?
https://www.ziarulmetropolis.ro/ce-i-doresti-lui-hop-la-25-de-ani/

Era anul 1998, la Costineşti, când regizorul Cornel Todea, iniţiatorul programului, definea Gala Tânărului Actor HOP ca „teritoriul oferit paradoxului de a te putea afirma pe tine prin şi alături de ceilalţi”, ca „teritoriul oferit îndrăznelii de a fi tu însuţi”, „curajului de a experimenta”.

Un articol de Liliana Matei|18 august 2022

De atunci au trecut 25 de ani. Două decenii și jumătate de când marele HOP al tinerilor actori culege, și învață, și se perfecționează din experiențele artistice cu care se primenește an de an. Sute de actori i-au trecut pragul, lumina reflectoarelor i-a făcut celebri pe ei, și pe HOP.

Radu Afrim, Miklós Bács, Gigi Căciuleanu i-au direcționat apoi traseul lui HOP când pe făgașul spectaculosului, când pe drumul spinos al étude-ului și al lumilor clasice, când pe plaiurile jucăușe ale alchimiei dansActorului. Lui HOP nu i-a fost, însă, frică. A muncit, a repetat, a avut și emoții, a crescut, și, an de an, s-a făcut mai chipeș. Acum are 25 de ani și e bine pregătit să facă față provocărilor care apar la orizont.

Artiștii care și-au legat destinele de HOP răspund azi la întrebarea „CE-I DOREȘTI LUI HOP LA 25 DE ANI?”, cu urări de bine, sugestii, bucurie și zâmbete. Răspunsurile lor sunt disponibile pe Galahop.uniter.ro/galahop-25ani.

„Pentru că HOP este construcția lui ÎMPREUNĂ. Și tot împreună îl vom purta pe HOP cu grijă și entuziasm spre alte decenii de profesionalism, îndrăzneală și speranță. Pentru că, așa cum scria și Ion Caramitru în caietul program al ediției HOP 2000, tinerii noștri actori își găsesc locul oriunde. Actorul total e cel care joacă pe scândură, pe nisip, stând în cap sau chiar în picioare, făcând deliciul publicului de pretutindeni. Asta și așteptăm de la ei! Să fie mereu și oricând tineri talentați, frumoși și să ne ia premiile cu ușurință și elegant. Le doresc succes acum și aici, azi și totdeauna”, transmite UNITER, organizatorul Galei HOP.

Foto: afisul GALEI HOP 2022, realizat de Iulian Drăghici

05
/01
/24

Luna iubirii începe la Sala Dalles în acorduri romantice, cu Chansons D’Amour: cele mai vibrante poveşti de dragoste şi momentele de maximă intensitate sentimentală din lirica universală şi din repertoriul pop-opera vor fi celebrate în acest eveniment în care se contopesc rafinamentul, pasiunea şi emoţia.

04
/01
/24

Anul 2024 se anunţă unul bogat în filme româneşti de autor, fie ele de ficţiune, documentare sau hibride. V-am pregătit, în exclusivitate, o listă cu cele mai aşteptate titluri, care cuprinde noi filme de regizori consacraţi precum Andrei Ujică, Radu Jude, Cristi Puiu, Stere Gulea, Eugen Jebeleanu, Adrian Sitaru, Tudor Giurgiu sau Emanuel Pârvu, precum şi câteva debuturi foarte promiţătoare.

29
/12
/23

Se anunţă o lună ianuarie bogată în filme pentru care merită să te deplasezi la cinema, inclusiv la multiplexuri. Distribuitorii - mari sau mici - scot o parte din artileria grea chiar de la începutul anului. Ţi-am făcut o listă cu opt titluri de neratat.

28
/12
/23

Cea de-a cincea ediție a festivalului Classix va avea loc la Iași în perioada 18 - 25 februarie 2024. Primele bilete și abonamente au fost puse în vânzare online. Conceptul dedicat „descoperirii dorinței” va domina Classix Festival 2024 în 8 capitole distincte, asociate fiecărui concert și spațiu.

22
/12
/23

Oana Predescu, actrița Teatrului Excelsior din București, vorbește despre joacă, muzică și uitare, despre fascinație și anxietate, într-un interviu sub formă de alfabet.

22
/12
/23

„Mamma Mia!”, un spectacol de divertisment de calitate marca Musicals.ro, care rivalizează cu marile producții din Occident, o va readuc pe scena Sălii Palatului pe Loredana în rolul principal, Donna Sheridan, alături de alți artiști consacrați, care urmează să fie anunțați în curând.

22
/12
/23

Longevitatea este una dintre temele cele mai abordate în lumea de azi. Tipuri variate de diete, suplimente alimentare, ingrediente străvechi redescoperite acum și tehnici de meditație promit creșterea duratei de viață sau, mai mult, recuperarea sănătății și un organism întinerit. Cum le alegem pe cele mai bune dintre nenumăratele sfaturi?

21
/12
/23

Joi, 21 decembrie, de la ora 19:00, va avea loc la sediul Teatrului Masca (Bd. Uverturii, nr. 14) a treia întâlnire din seria dezbaterilor performative moderate de Alex Tocilescu. Tema ediției este ,,Suntem cel mai mișto popor nașpa”.

21
/12
/23

Un nou volum de excepție a apărut recent în seria Anansi. Mentor a Editurii Pandora M: „Puterea artei” de Simon Schama, profesor de istorie și istoria artei la Columbia University și autorul a numeroase cărți de succes, autor de eseuri pentru The New Yorker și realizatorul și prezentatorul a zeci de documentare pentru BBC, PBS […]