Cea de-a șasea ediție a proiectului Teatrul din Cartier aduce 12 evenimente la Sibiu și în împrejurimi
https://www.ziarulmetropolis.ro/cea-de-a-sasea-editie-a-proiectului-teatrul-din-cartier-aduce-12-evenimente-la-sibiu-si-in-imprejurimi/

Teatrul din Cartier al Asociaţiei BIS Teatru, ajuns la cea de-a şasea ediţie, se desfăşoară în perioada 2- 31 iulie 2020 în trei cartiere din Sibiu (Țiglari, Trei Stejari, Guşteriţa) şi la Sibiel, toate spectacolele programate fiind în aer liber.

Un articol de Liliana Matei|4 iulie 2020

Sub motto-ul „Distanțare fizică – Solidaritate & Comuniune Socialăˮ organizatorii au pregătit anul acesta 12 evenimente (concerte, ateliere, spectacole pentru copii și adulți), ce vor face deliciul serilor de vară.

Deschiderea oficială, programată pentru 5 iulie, de la ora 19:30 la Grădina BIS Teatru, aduce spectacolul umoristic „Doi moldoveni în Ardealˮ, în interpretarea lui Dumitru Stegărescu și Alin Turcu. Evenimentul a fost precedat în 2 și 3 iulie de ateliere comunitare.

Grădina BIS va găzdui de asemenea pe 9 iulie, de la ora 20:00, un show muzical marca Lipicioșii, care va vorbi despre izolarea singurului locatar al Planetei Roz- Bombon. Cei mici sunt așteptați marți, 14 iulie, de la ora ora 18:00, în curtea Pensiunii Casa Bunicilor la Sibiel, la „Povești africane cu Shama Leah & Dada Loveˮ, un spectacol interactiv și educativ, recomandat copiilor între 4 și 10 ani. Peripețiile unei fetițe ce nu-și ascultă mama și se lasă păcălită de un cimpanzeu rău intenționat sunt relatate în română, engleză și ugandeză, fiind însă perfect inteligibile pentru cei mici.

Unul dintre spațiile neconvenționale care va fi găzda a două spectacole în această ediție a proiectului este Șura Culturală Gușterița, un loc în curtea Parohiei Ortodoxe, pe care aceasta împreună cu Asociația Dia.Logos și Asociația Dono își propune să îl dea în folosința comunității, prin organizarea de cursuri pentru copii, de seri culturale pentru adulți și de evenimente care să educe, să creeze coeziune, să sprijine categoriile defavorizate. Aici BIS Teatru va prezenta pe 24 iulie, de la ora 19:00 spectacolul „Doi moldoveni în Ardealˮ iar pe 26 iulie, ora 17:00 „Povești africane cu Shama Leah & Dada Loveˮ.

În încheierea proiectului, pe 30 și 31 iulie, de la ora 19:00, în Cartierul Trei Stejari, la Grădina BIS Teatru va fi prezentată o nouă producție teatral-muzicală destinată atât celor mici cât și celor mari, inspirată din basmul Fraților Grimm, „Muzicanţii din Bremenˮ. Spectacolul pus în scenă de regizorul Bogdan Sărătean, pe o muzică originală semnată de Claudiu Fălămaș, cu măști realizate de Ioana Aida Lungu, spune povestea a patru animale (un măgar, un câine, o pisică şi un cocoş) intrate în disgrația stăpânilor lor datorită vârstei înaintate pe care o au și a reducerii capacității lor de muncă. În ciuda diferențelor dintre ele, toate aceste personaje marginalizate își unesc forțele, creând o trupă comico-muzicală ce va cuceri spectatorii. Împreună devin mai putenici, transmițând un mesaj cu profund impact social.

Intrarea la evenimentele din program este liberă pe bază de rezervare prin SMS la numărul de telefon 0737013997 sau prin email la adresa [email protected]. Rezervarea va fi confirmată sau infirmată (în caz că locurile sunt epuizate) în cel mult 12 ore. Organizarea va respecta cu strictețe normele legale și sanitare în vigoare. Purtarea măștii este obligatorie.

13
/11
/23

Gabriel Croitoru și Simina Croitoru, tată şi fiică, merg înainte cu ediția din acest an a Turneului Național Vioara lui Enescu la sate, în comuna Petriș, județul Arad (17 noiembrie, ora 12.30), la Deva, pe scena Sălii Pro Arte (17 noiembrie, ora 19), la Braşov, la Sala Patria (18 noiembrie, ora 19), cu finalul turneului la Bucureşti, la Sala Radio (21 noiembrie, ora 19).

13
/11
/23

Bucharest Best Comedy Film Festival și-a ales filmul câștigător dintre cele 10 participante în competiție. Marele câștigător este o comedie venită direct din Peru pe marile ecrane din România. Surori vitrege a fost ales în unanimitate de către juriul festivalului, cucerind imediat și publicul participant la Gala de închidere, când a fost anunțat drept marele câștigător.

12
/11
/23

Un spectacol care ar trebui prezentat în fața cât mai multor tineri și care vorbește despre probleme extrem de actuale, prezente într-o formă sau alta cam în toate școlile din România în acest moment...

10
/11
/23

În 18 și 19 noiembrie 2023, la ora 19:00, la Teatrul Excelsior va avea loc premiera spectacolului „(R)Evoluție. Ghid de supraviețuire în secolul XXI” de Yael Ronen și Dimitrij Schaad, în regia lui Radu Nica, nume de referință ale scenei românești, multiplu nominalizat la Premiile UNITER și câștigător în 2005 al Premiului de debut pentru spectacolul „Nora“, realizat la Teatrul Naţional „Radu Stanca” din Sibiu.

10
/11
/23

În 18 și 19 noiembrie, de la ora 20:00, Reactor invită publicul la ultima sa producție, „Rața!”, pe un text scris vara aceasta în cadrul rezidenței de scriere pentru autori dramatici, Drama 5.