Cea mai amplă ediție a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu a ajuns la final!
https://www.ziarulmetropolis.ro/cea-mai-ampla-editie-a-festivalului-international-de-teatru-de-la-sibiu-a-ajuns-la-final/

A luat sfârşit cea de a 29-a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu. Începută în 24 iunie, actuala ediţie a cuprins peste 800 de propuneri în program, mai mult de 3500 de participanţi care au sosit la Sibiu din 75 de ţări şi au luat parte la evenimente susţinute în 80 de spaţii. Tema acestei ediţii a fost FRUMUSEȚE!

Un articol de Petre Ivan|4 iulie 2022

Magia și emoția au cuprins în cele zece zile întregul oraș și împrejurimile sale, iar bucuria reîntâlnirii cu artele spectacolului a fost egalată doar de frumusețea pe care mii de artiști au împărtășit-o cu publicul prin arta lor. Din calculele acestui moment, se estimează că media zilnică de participanți la FITS a fost de 85.000 de persoane.

Expoziții dintre cele mai variate, un cer de magneți și un Ziar Orizontal, un totem to Frumiria, instalații diverse, din Piața Mare și până la Mall Promenada, au împânzit orașul cu creativitate, multe dintre ele putând fi admirate la orice oră din zi și din noapte pe toată durata Festivalului! Zeci de spectacole de teatru și zeci de mii de spectatorii, sute de minute de aplauze și ovații în
picioare, emoții și lacrimi de bucurie au fost parte din magia evenimentului și în acest an, în spații diverse, de la săli de teatru până la piețe, străzi, sinagogă și în toate celelalte locuri în care
comunitatea sibiană ne-a găzduit cu generozitate!

Zeci de evenimente în aer liber și cu acces liber au bucurat inima și sufletul celor prezenți în număr copleșitor la Sibiu în aceste zile. Concerte variate, teatru, circ, acrobații și chiar un artist-cățel au primit aplauze entuziaste. Zeci de evenimente speciale, conferințe și lansări de carte cu unii dintre cei mai importanți profesioniști în domeniile lor, arhitecți, artiști, manageri, creatori, facilitatori culturali, ambasadori, scriitori, jurnaliști și critici de teatru, influenceri, decidenți.

„Este cea mai amplă ediție de până acum, dar și cea care ne aduce – mie și întregii echipe a Festivalului – cea mai mare bucurie și satisfacție de până acum. Am văzut oameni strânși împreună pentru artă în mulțimi de necuprins cu privirea, respirând FRUMUSEȚE la unison, am avut ocazia unor întâlniri memorabile care vor construi premisele unor viitoare ediții FITS pe care deja le pregătim. Mulțumesc tuturor partenerilor noștri, fără de care acest miracol nu ar fi posibil, artiștilor care ne-au dăruit cu harul lor, echipei, comunității din Sibiu care ne primește îmbrățișarea an de an și, mai presus de toate, mulțumesc Măriei Sale, Publicul! Vă așteptăm la Sibiu la FITS2023, între 23 iunie și 2 iulie, pentru cea de a 30-a ediție a Festivalului!” – a spus Constantin Chiriac, Președintele FITS și Director General TNRS.

Această ediție a FITS a înregistrat cifre impresionante și în ceea ce privește prezența în mediul online. În premieră absolută, în baza parteneriatului cu Tik Tok, FITS a transmis primul spectacol de teatru, live, pentru utilizatorii de pe această platformă, alături de alte patru evenimente din cadrul Festivalului. În total, în cele zece zile de Festival, hashtag-ul #magiaFITS s-a bucurat de peste un milion de vizualizări pe TikTok, cu 150.000 de utilizatori care au urmărit live cele cinci transmisii. Aplicația de mobil FITS a fost accesată de 10.000 de ori, iar în aceste zece zile site-ul FITS a avut peste 70.000 de vizitatori.

Cele șapte ediții de FITS Talk, o altă premieră în acest an, au adunat, până acum, 20.000 de vizualizări, 50.000 de utilizatori au văzut mesajele și video-urile de pe canalul FITS de Instagram și 600.000 de români au văzut mesajele FITS pe Facebook.

Ediția a 30-a a Festivalului Internațional de la Sibiu va avea loc între 23 iunie și 2 iulie 2023. Ne vedem la Sibiu!

13
/12
/23

Compania de teatru independent Arte-Factum încheie stagiunea „Nocturnalii inside 2023” cu o distopie teatrală despre solitudine, o „colecție de singurătăți” care, ca o lentilă concavă, expune, prin câteva fascicule de viață și fragmente de istorii personale, un fenomen global acut.

12
/12
/23

Rareș Beșliu anunță lansarea noului său album fotografic, intitulat „emoții”. Sunt 300 de pagini cu fotografii alese din ultimii patru ani în care fotograful de wildlife a fost unul cu natura și s-a lăsat inspirat de viața ei sălbatică.

11
/12
/23

Un concert extraordinar de muzică de film va avea loc la Opera Naţională din Bucureşti pe 12 decembrie, de la ora 19.00, organizat de Universitatea Națională de Muzică din București în parteneriat cu Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România, Opera Națională din București, Arhiva Națională de Filme și universități de teatru și film din țară.

11
/12
/23

Pentru 10 zile, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” s-a aflat în Statele Unite ale Americii în cadrul turneului aniversar „Madrigal 60 – The Magic of Winter”, primul pe care artiștii l-au susținut în America după 35 de ani.