„Copilul acesta”, în premieră online
https://www.ziarulmetropolis.ro/copilul-acesta-in-premiera-online/

La sfârşitul acestei săptămâni, Teatrul de Stat Constanţa va difuza online prima premieră a anului 2021, „Copilul acesta” de Joël Pommerat, traducerea Anca Rotescu, un spectacol – lectură în regia lui Vlad Cristache. Difuzarea spectacolului pe pagina Facebook a Teatrului de Stat Constanţa este programată sâmbătă, 9 ianuarie 2021, de la ora 19:00.

Un articol de Liliana Matei|7 ianuarie 2021

În distribuție, în ordinea apariției: Cristiana Luca, Andu Axente, copilul Lara Zara-Pena, Dan Cojocaru, Ștefan Mihai, Florina Stănculeț, Luiza Martinescu, Ecaterina Lupu, Cătălina Mihai, Liviu Manolache, Laura Crăciun, Lana Moscaliuc, copilul Matei Doreanu, Mihai Sorin Vasilescu, Marian Adochiței, Luiza Sarivan, Dana Dumitrescu. Lectura didascaliilor și regia tehnică, Alexandru Medveghi.

La originea piesei scrise de dramaturgul francez Joël Pommerat se află un proiect derulat prin colaborarea între o instituție de asistență socială și o instituție teatrală, în cadrul căruia au fost organizate întâlniri cu femei din Normandia, care au povestit despre relațiile cu fiii și fiicele lor. Dramaturgul a preluat tema și a creat o suită de episoade ce descriu tensiunile legăturilor părinte – copil, în feluritele lor aspecte. Confruntările familiale sunt intense, profunde și vor răscoli în spectatori propriile istorii, în toată complexitatea lor. Este o temă mereu actuală, poate chiar cu o miză mai mare în prezent, date fiind schimbările esențiale generate de progresul tehnologic în receptivitatea noilor generații.

Fiind un spectacol-lectură, atât regizorul, cât și artiștii s-au concentrat pentru a desăvârși toate nuanțele interpretării, anunță organizatorii, compensând astfel, din plin, lipsa elementelor de decor și a mișcării scenice. Conform programului TSC pe anul acesta, spectacolul va fi montat în versiunea clasică în toamnă.

Duminică, 10 ianuarie, la ora 19:00, tot pe pagina Facebook a Teatrului de Stat Constanța, se va „difuza spectacolul „Gâlcevile din Chioggia” de Carlo Goldoni, regia artistică Dana Dumitrescu.

06
/02
/23

Despre cum „Nora” lui Henrik Ibsen a inventat feminismul și nemulțumirile în mariaj s-a spus suficient. Fie că a fost întâmpinată ca o supraviețuitoare a celui mai șoptit abuz domestic, sau că i-a fost criticată reacția radicală de a-și abandona copiii și statutul social peste noapte, Nora este una dintre cele mai populare protagoniste dramatice, iar „Casa de păpuși” este un clasic care stârnește (poate că inclusiv în prezent) sentimente puternice.

05
/02
/23

Cele trei cărţi de cronici de film publicate de Romulus Rusan în anii `70-`80 au fost reeditate recent, într-un singur volum şi într-o ediţie de lux, în seria de autor pe care i-o dedică Editura Spandugino. O apariţie demnă de a fi salutată şi un bun pretext de recitire.

03
/02
/23

Marti, 7 februarie, ora 18.30, la Seneca Anticafe, strada Arhitect Ion Minu nr 1, se lansează raportul de cercetare "Consumul cultural al tinerilor și tinerelor din orașele mici și mijlocii. Perspective feministe" realizat de Asociația Room 2046 și Fundația Friedrich-Ebert-Stiftung România, cu ocazia derulării proiectului F-SIDES Chapters - o serie de cinecluburi feministe în urbanul mic și mediu din România.

02
/02
/23

CRONICĂ DE FILM Probabil că e şi simbolic, însă cu siguranţă e ceva comic în constatarea că cel mai prolific regizor de filme comerciale din cinematografia română post-2000 e un spaniol. În timp ce noi eram ocupaţi cu filmele de festival, Jesús del Cerro îşi urma neabătut şi vesel propriul drum, aproape singur pe culoar.

02
/02
/23

Trompetistul de talie internațională Alex Sipiagin – ale cărui albume au fost nominalizate sau au câștigat premii Grammy – este invitat special într-un concert extraordinar de jazz prezentat joi, 9 februarie 2023, ora 19.00, împreună cu Big Band-ul Radio România. Cel mai nou album al său - „Mel’s Vision” - a fost lansat în urmă cu doar câteva zile (26 ianuarie 2023).

02
/02
/23

Conform UNICEF, performanța și adaptarea școlară a copiilor până în 10 ani este determinată de abilitățile sociale și emoționale dezvoltate până la vârsta de 6-7 ani. Într-un moment în care unul din 54 de copii se află în spectrul autist, necesitând încă din copilărie terapii lunare de până la peste 2,000 euro, o formă de terapie creativ-artistică vine să sprijine educația timpurie și îmbunătățirea calității vieții pentru copii neurodiverși și/sau cu dizabilități.