Cosmin Neacşu, gata să ducă serialul animat ,,Aventurile lui LittleEdu” la un cu totul alt nivel
https://www.ziarulmetropolis.ro/cosmin-neacsu-gata-sa-duca-serialul-animat-aventurile-lui-littleedu-la-un-cu-totul-alt-nivel/

Dacă înainte de începerea şcolii LittleEdu, primul supererou animat românesc, s-a alăturat iniţiativei de a strânge fonduri pentru rechizitele copiilor fără posibilităţi materiale, ,,Distracţie şi educaţie cu LittleEdu” este cea mai recentă campanie în care supereroul animat creat şi însufleţit de Cosmin Neacşu este implicat.

Un articol de Liliana Matei|15 septembrie 2021

Prin conţinut educativ nou şi din ce în ce mai atractiv pentru cei mici, LittleEdu a reuşit să devină protagonistul unei noi serii de acţiuni menite să propulseze acest proiect la nivelul următor.

Mai mult decât atât, odată cu începerea noului an şcolar, Cosmin Neacşu le-a pregătit multe surprize micuţilor, alături de personajul său animat, LittleEdu. Pe lângă premiile atrăgătoare oferite în cadrul campaniei realizate alături de ParkLake, tot în același spațiu copiii vor avea ocazia să îşi admire supereroul preferat şi în realitate, într-un decor tematic dedicat interacţiunii dintre fani şi celebrul său personaj.

,,Sunt foarte mândru de tot ce am reuşit să realizez până în acest moment cu şi alături de LittleEdu. Mi s-a demonstrat pe această cale încă o dată că doar un proiect născut din pasiune, prin foarte multă muncă şi perseverenţă poate deveni unul de succes. Am planuri foarte mari pentru primul supererou românesc animat. În continuare lucrez la transformarea lui într-un personaj 3D şi am încredere că în foarte scurt timp LittleEdu va marca o premieră în industrie şi la acest capitol”, a declarat Cosmin Neacşu.

Temele pe care le abordează seria animată ,,Aventurile lui LittleEdu” în cele 32 de episoade ale sale sunt pe cât de variate, pe atât de educative şi propun subiecte din diverse zone de interes cum ar fi: sistemul imunitar, importanţa legumelor, a apei şi vorbeşte despre sistemul solar sau tulburări de învăţare precum dislexia.

Atunci când nu este complet captivat de realizarea unor noi episode marca LittleEdu, Cosmin Neacşu este un tânăr de 24 de ani pentru care pasiunea pentru tot ce înseamnă conţinut video de calitate s-a transformat şi într-un mod de viaţă. În prezent lucrează alături de branduri renumite la realizarea de reclame şi clipuri video, serviciile sale fiind din ce în ce mai solicitate de companiile pentru care creativitatea este un element cheie.

Proiect marca YouStars, ,,Aventurile lui LittleEdu” este un serial de animaţie aflat în plină dezvoltare, a cărui misiune este aceea de a oferi conţinut accesibil şi atrăgător pentru copii, pornind de la ideea că doar prin joacă şi limbajul accesibil lor educaţia poate deveni atractivă.

31
/08
/20

H3 Garden before detach() este un proiect multidisciplinar creat de studioul de artă și tehnologie H3 în colaborare cu Teatrul Odeon. Selectat pentru participare la cel mai mare festival din lume de artă, tehnologie și societate, Ars Electronica, evenimentul va avea loc între 9-13 septembrie, pe strada Popa Nan 82, într-un complex de clădiri care va fi demolat în toamna acestui an.

23
/08
/20

Artista Anca Mureșan expune, în perioada 20 august – 5 septembrie 2020, în Galeria Institutului Român de Cultură și Cercetare Umanistică de la Veneția unde va crea, după principiul „work in progress”, într-un demers situat stilistic între action painting happening (în variantele lui Pollock și Willem de Kooning) și performance.

03
/08
/20

Parte a secţiunii pe care Festivalul Internaţional de Film Transilvania i-o dedică lui Federico Fellini la 100 de ani de la naştere, expoziţia de fotografie „Lights on! Fellini’s 8 ½”, disponibilă pe parcursul TIFF la Muzeul de Artă din Cluj-Napoca, surprinde momente din timpul realizării marelui film din 1963.

30
/07
/20

CRONICĂ DE TEATRU „Jurnal de România. 1989”, recent montat de Carmen Lidia Vidu în aer liber, pe acoperișul Teatrului Național din București, este un spectacol de teatru documentar care amestecă inspirat monologuri autobiografice rostite de patru actori – Florentina Țilea, Oana Pellea, Daniel Badale și Ion Caramitru - cu elemente multimedia.