Curtezana si samuraiul, seară japoneză la Librăria Humanitas
https://www.ziarulmetropolis.ro/curtezana-si-samuraiul-seara-japoneza-la-libraria-humanitas/

Miercuri, 18 decembrie, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu, va avea loc o nouă seară japoneză dedicată romanului „Curtezana si samuraiul” de Lesley Downer, recent apărut în colecţia „Raftul Denisei”.

Un articol de Petre Ivan|17 decembrie 2013

Miercuri, 18 decembrie, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu, va avea loc o nouă seară japoneză dedicată romanului „Curtezana si samuraiul“ de Lesley Downer, recent apărut în colecţia „Raftul Denisei“.

Invitati la dezbatere sunt Angela Hondru, cunoscut niponolog, Elisabeta Lăsconi, critic literar, Magda Ciubancan, preşedintele Asociaţiei Profesorilor de Limbă Japoneză din Romania şi Virginia Costeschi, editor BookMag.eu. Moderatorul întâlnirii va fi Denisa Comănescu, director editorial Humanitas Fiction.

În partea a doua a întâlnirii, Angela Hondru ne va introduce în atmosfera Sărbătorilor de Iarnă în Japonia prin prezentarea „ritualurilor shintoiste la sfârşit de an”.

Publicul va fi servit cu ceai japonez şi va fi invitat să descopere „Colţul nipon – Cele mai frumoase cadouri aduse din Japonia”, surpriza pregătită de Librăriile Humanitas pentru iubitorii culturii nipone. Toate, pe fundalul unei retrospective foto „Serile japoneze în Librăria Humanitas de la Cişmigiu.”

Lesley Downer, „Curtezana si samuraiul”

Japonia, 1868: ultimul shogun a fost înfrânt, iar epoca împăraţilor va începe în curând. În nordul îngheţat, rămăşiţele armatei shogunului plănuiesc o ultimă bătălie disperată, la Hakodate, fără sorţi de izbândă însă. În vreme ce Hana fuge din calea soldaţilor împăratului, Yozo, tânăr şi curajos luptător fidel shogunului, e luat prizonier.

Inspirată din fapte reale, o impresionantă poveste de iubire pe fundalul unui an decisiv pentru istoria Japoniei, al războiului civil dintre nord (forţele shogunului) şi sud (forţele care sprijineau urcarea pe tron a împăratului), Curtezana şi samuraiul dezvăluie culisele unei lumi aflate într-un moment de profundă transformare, ce marchează începutul modernizării Ţării Soarelui-Răsare şi deschiderea ei spre Occident.

Yoshiwara este vestitul cartier al plăcerilor din Tokyo, unde trăiesc trei mii de curtezane, o lume exotică în care singurul fruct oprit este dragostea. În 1868, Hana are doar şaptesprezece ani când ajunge aici, transformându-se spectaculos din soţia supusă şi devotată a comandantului Yamaguchi, un înflăcărat susţinător al shogunului, într-o adevărată curtezană, frumoasa şi talentata Hanaogi.

Când soţul ei plecase la război, Hana primise o singură sarcină: să supravieţuiască. Urmărită de soldaţii din sud, care îi atacaseră casa şi îi omorâseră socrii, se refugiază în Yoshiwara, o lume din care întâi va încerca să evadeze, ca apoi să-i rămână captivă. Resemnată cu noua ei viaţă, Hana îl întâlneşte pe Yozo, un samurai marinar în flota shogunului care, întors în Japonia după un număr de ani petrecuţi în Apus, îşi dă seama că lumea atât de familiară lui e pe cale de dispariţie.

Împreună, cei doi vor încerca să descopere dacă dragostea îi poate ajuta să şteargă traumele unui trecut dureros, deşi acesta pare să îi ajungă din urmă.

Curtezana si samuraiul

Lesley Downer, autoarea volumului Curtezana si samuraiul

Stilul de viaţă japonez este adeseori asociat, şi pe bună dreptate, cu echilibrul, confortul rafinat, bună starea, o anume ambianţă zen. Prin colţul nipon de curând deschis în Librăriile Humanitas, vă oferim posibilitatea de a alege, pentru dumneavoastră şi pentru cei dragi, dintr-o variată ofertă de produse reprezentative pentru spiritualitatea japoneză – multe lucrate manual în regiuni cu tradiţie din Japonia.

Mai mult, pentru orice produs cumpărat din Colţul nipon, primiţi cadou o carte, la alegere dintre Sabia de bambus si alte povestiri cu samurai şi Shinsengumi: ultima gardă de samurai a shogunului.

Foto cu volumul Curtezana si samuraiul (humanitas.ro) și cu Lesley Downer (japansociety.org.uk)

10
/06
/22

Sâmbătă, 11 iunie, la ora 11.00, cele trei echipe finaliste ale ediției a unsprezecea a Concursului Humanitas în licee vor fi faţă în faţă la Marea Finală, care se va desfăşura în sala de conferințe a Institutului Cervantes. Finala va fi prezentată de Mihaela Dedeoglu. Trofeul și premiul cel mare vor fi înmânate de Ioana Pârvulescu. Vă invităm să încurajați din sală cele trei echipe sau să urmăriți transmisia online pe paginile de Facebook Humanitas și Concursul Humanitas în licee.

07
/06
/22

După doi ani de pauză, Curtea Veche Publishing și-a dat întâlnire cu cititorii la Salonul Internațional de Carte Bookfest, ediția a XV-a, în perioada 1-5 iunie 2022. Publicul a părut foarte dornic să cunoască din nou autorii preferați, să afle despre noutăți și să își facă rezerva de carte pentru sezonul de vară. Așadar, nu au lipsit lansările, sesiuni de autografe și reducerile, care au fost anul acesta între 25-70% în standul editurii.

07
/06
/22

Zeci de mii de vizitatori au venit în standul editurii Corint la Salonul Internațional De Carte Bookfest, între 1 și 5 iunie 2022. Vânzările au atins cote record după doi ani în care publicul a fost privat de întâlnirile cu autorii și editorii.

31
/05
/22

Cea mai așteptată ediție a Salonului Internațional de Carte Bookfest, a XV-a, începe mâine la Pavilionul B2 de la Romexpo: fără restricții sanitare, fără taxe de acces și fără costuri de parcare. Evenimentul va fi deschis oficial miercuri, 1 iunie, la ora 12.00, la scena ARENA, în cadrul unei ceremonii la care au fost invitați E.S. Hiroshi Ueda, Ambasadorul Japoniei în România, Lucian Romașcanu – Ministrul Culturii, Grigore Arsene – președintele Asociației Editorilor din România și Adrian Cioroianu – directorul Bibliotecii Naționale a României.

30
/05
/22

UNATC PRESS, editura Universității de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” (UNATC), participă în perioada 1-5 iunie 2022 pentru prima dată la Salonul Internațional de Carte Bookfest. Prezența UNATC PRESS de-a lungul celor cinci zile la cunoscutul eveniment dedicat cărții și autorilor de la Romexpo este un exercițiu de conectare la lumea publishingului de carte autohton, dar mai ales o excelentă ocazie de a se adresa în mod nemijlocit cititorilor.

27
/05
/22

Marți 12 aprilie 2022, ora 12.12, a avut loc lansarea Antologiei lirice „Orașul. Amintire și uitare” (Editura Neuma) a Filialei București-Poezie a Uniunii Scriitorilor, la Muzeul Național al Literaturii Române din București.