„Dacii liberi”. Burebista 2.0
https://www.ziarulmetropolis.ro/dacii-liberi-lumea-lui-burebista/

CRONICĂ DE FILM Scris şi regizat de Andrei Gorgan şi Monica-Lăzurean Gorgan, documentarul „Dacii liberi” (2018) este o incursiune rară în lumea aşa-numiţilor dacopaţi, de la cei mai înverşunaţi la cei mai puţin înflăcăraţi. Un univers în bună măsură caraghios prin seriozitatea cu care vehiculează teorii dintre cele mai absurde.

Un articol de Ionuţ Mareş|17 iulie 2018

„Casa Regelui Burebista”. Este inscripția de pe o clădire dintr-un sat autointulat dacic – cei câțiva locuitori ai săi vor să trăiască în ceea ce ei numesc tradiția dacică, „leagăn al civilizației”, pretins nepervertită de influența romană.

Așa cum reiese din fragmentele filmate de Andrei Gorgan și Monica Lăzurean-Gorgan, acest stil de trai aduce foarte mult cu viața banală de la țară, doar cu ceva mai multe manifestări ale unor forme de păgânism combinat cu ritualuri creștine și o mai intensă folosire a unor simboluri considerate dacice (înfățișare, haine, mâncare, drapel).

Cei doi regizori pătrund – și sunt primiți fără rezerve – în acest mic așezământ izolat și aduc în fața aparatului de filmat câțiva dintre localnici sau îi filmează la diverse evenimente (de pildă, la o nuntă sau la biserică).

Însă aceasta este doar o parte din puzzle-ul pe care îl propun cei doi autori și pentru care folosesc un dispozitiv regizoral simplu și eficient: pun în prim-plan diferite persoane, toate fiind într-o măsură mai mare sau mai mică adepte ale opiniei privind caracterul extraordinar al culturii dacice, și le oferă ocazia să vorbească sau să își manifeste ideile în care cred.

Această opțiune are o premisă generoasă, pentru că nu pornește cu o atitudine de superioritate față de cei filmați, lucru important pentru a le câștiga încrederea și a-i face să se deschidă.

Camera este cât mai puțin intruzivă, comentariul din off lipsește, iar imaginile dezvăluie, la un prim nivel, curiozitatea reală a realizatorilor de a-i cunoaște pe protagoniști.

Însă această perspectivă aparent obiectivă, observațională, cerebrală (pe care Monica Lăzurean-Gorgan o folosise extraordinar în documentarul ei precedent, „Doar o răsflare”, din 2016) este dublată, contrabalansată, de un montaj subtil care construiește un comic discret și sugerează poziția de detașare, uneori chiar ironică, a celor doi regizori.

De pildă, după ce în prima parte un bărbat cu înclinații naționaliste din București, organizator de proteste, vorbește cu înflăcărare despre iubirea sa pentru România (pe care o pune la mijloc, după Dumnezeu și înaintea familiei), înspre final este filmat în timp ce pleacă să lucreze totuși în Marea Britanie (unde speră să adune bani, alături de alți expați români, inclusiv pentru a finanța o potențială mișcare de „renaștere națională” în țară).

Cele două secvențe definesc modul prin care regizorii încearcă să surprindă mai multe din nuanțele opțiunilor personajelor și să găsească un echilibru între seriozitate și permanenta subminare a acesteia.

Unele momente și personaje sunt însă inevitabil exclusiv comice prin caraghiosul lor.

După ce evocă o mulțime de teorii extravagante despre daci, un autointitulat antropolog ia parte la o ceremonie bizară, în natură, în care câțiva bărbați și femei în pretinse costume dacice se adună în jurul unui foc, în timp ce un presupus sacerdot ține un ritual mistic ce presupune o înșiruire de cuvinte aparent fără logică și fără sens.

Este secvența cea mai spectaculoasă vizual din întreg filmul – fiind construită printr-un montaj de cadre cu detalii cât mai savuroase, în special postura solemn-ridicolă a „sacerdotului”.

Caraghioase sunt și teoriile absurde pe care le enunță cu nonșalanță Gheorghe Funar, fostul primar al orașului Cluj-Napoca, sau ale diverșilor participanți la congresele de dacologie. Inclusiv administratorul sitului UNESCO Sarmizegetusa Regia pare influențat de ideile extreme despre unicitatea dacilor.

Însă Andrei Gorgan și Monica-Lăzurean Gorgan nu rămân doar în această zonă ușor de ridiculizat prin simpla sa expunere. Pentru un portret cât mai complex, ei scot în evidență doi membri tineri ai unei trupe de reconstituiri istorice din Cluj-Napoca (din ale cărei reenactment-uri sunt arătate fragmente), un istoric și un arheolog, interesați la rândul lor de perioada dacică și puși să discute între ei, într-un dialog rațional, intelectual, care contrastează cu felul celorlalți de a-și clama pasiunea și obsesia.

Fără a fi foarte ofertant vizual și regizoral, „Dacii liberi” stârnește interesul în special prin subiect, dar propune totuși și câteva idei stimulante de montaj. Probabil că o durată mai mare de o oră ar fi ajutat filmul – spectatorul ar fi putut petrece mai mult timp alături de personaje și s-ar fi evitat riscul anecdoticului, prezent în unele scene (de pildă, congresul dacologic este redat doar din câteva fragmente decupate după o logică senzaționalistă).

„Dacii liberi” (62 de min.) va fi lansat în toamnă în cinematografe. 

10
/02
/16

Liam Neeson este implicat într-o relație cu o femeie “incredibil de celebră'', conform propriilor declaraţii făcute de actorul irlandez pentru publicaţia Irish Independent.

09
/02
/16

Mustang, regizat de Deniz Gamze Ergüven, a primit premiul pentru cel mai bun film al anului în cadrul celei de-a 21-a ediții a Premiilor Lumieres, premii care deschid calea spre premiile Cesar (26 februarie).

09
/02
/16

Matt Damon, nominalizat la Oscar pentru rolul din "The Martian", revine în rolul agentului Jason Bourne, la aproape un deceniu de la ultima apariție a lui Damon în acest rol. Trailerul filmului a fost lansat imediat după încheierea primului sfert al Super Bowl, oferind fanilor primele imagini ale colaborării lui Matt Damon cu regizorul Paul Greengrass în al cincilea film al seriei.

08
/02
/16

Norman Manea, Gabriela Adameșteanu, Mircea Cărtărescu și Florin Lăzărescu sunt protagoniștii celui mai recent documentar semnat de Alexandru Solomon. „România: patru patrii” are premiera bucureșteană luni, 15 februarie, ora 19:30 la Cinema Elvira Popescu, în prezența echipei. Intrarea la eveniment va fi liberă în limita locurilor disponibile.

08
/02
/16

Regizorul mexican Alejandro G. Inarritu a obținut sâmbătă principalul premiu al galei Sindicatului regizorilor americani (Directors Guild of America Awards - DGA) cu pelicula sa ''The Revenant'', reușind astfel o dublă istorică după succesul obținut cu ''Birdman'' în 2015 și confirmând totodată poziția de favorit la premiile Oscar din acest an.

05
/02
/16

Câştigătorul Oscarului pentru regie, scenariu şi cel mai bun film în 2015, cu Birdman, dar şi a două Globuri de Aur, pentru Birdman şi The Revenant, Alejandro González Iñárritu semnează regia filmului „Biutiful” (2010), pe care îl puteţi vedea în această seară, de la ora 23:10, la TVR 2

05
/02
/16

Pentru că ritmul e esența lucrurilor vii, prima ediție din 2016 a festivalului de film scurt ShortsUP e dedicată legăturii dintre muzică și film. Sâmbătă și duminică, pe 27 și 28 februarie, începând de la ora 20.00,  Sala Radio din centrul capitalei va găzdui, în două seri consecutive, evenimentul ShortsUP Musicology, un dialog dinamic între cinema și muzică.

04
/02
/16

Scris şi regizat de Marian Crişan, „Morgen” (2010) s-a impus încă de la lansare ca unul din cele mai valoroase debuturi din cinematografia română din toate timpurile.

04
/02
/16

Regizorul, scenaristul şi producătorul australian George Miller va fi preşedintele ediţiei din acest an a Festivalului de Film de la Cannes, care se va desfăşura în perioada 11-22 mai. Cel mai recent film al lui George Miller, "Mad Max: Drumul furiei/ Mad Max: Fury Road", a fost prezentat la ediţia din 2015 a Festivalului de la Cannes, în afara competiţiei.

03
/02
/16

Festivalul Internațional de Film Experimental București BIEFF își schimbă locul în calendarul evenimentelor culturale, odată cu cea de-a șasea ediție, care va avea loc între 14  – 20 martie 2016.