Dan Tudor: „Nu fac spectacole pentru a-mi hrăni propriul orgoliu
https://www.ziarulmetropolis.ro/dan-tudor-nu-fac-spectacole-pentru-a-mi-hrani-propriul-orgoliu/

Actor şi regizor, Dan Tudor a montat comedii de succes, printre care – la Teatrul Metropolis – „Gaiţele” şi „Bădăranii”. La toamnă va avea premiera spectacolului „Dator vândut”, de Eugène Labiche. Până atunci, pe 11 iunie, îşi sărbătoreşte ziua de naştere.

Un articol de Monica Andrei|11 iunie 2015

Monica Andrei: Pe unde treci montezi spectacole care au viaţă lungă în teatru, spectatorul umple sala. Spune-mi, te rog, ai o “reţetă” anume?

Dan Tudor: Mă raportez la teatru ca la un cadou pe care l-am primit. Directorii de teatre mă abordează cam aşa: „Dane, vreau un spectacol care să umple sala…”. Spectacolele mele au succes, pentru că, eu mă gândesc la public. Când aleg un text, îmi imaginez că în sală s-ar afla: tatăl meu, nepotul meu, profesoara mea de română din liceu, domnul Toboşaru profesorul de estetică din facultate, şi vreau ca fiecare să-şi ia partea de adevăr din spectacol. Asta m-a şi făcut să fiu un regizor popular iubit şi iubitor.

Un alt motiv pentru care spectacolele mele au succes, este că, aduc pe aceeaşi scenă mai multe generaţii de actori. Am tot auzit vehiculându-se stupizenia asta, că există o prăpastie între generaţii, în care eu nu cred. Lucrez cu studenţi, actori tineri şi actori demult consacraţi. În “Bădăranii” am distribuit patru studenţi, în “Gaiţele” sunt actori de patru vârste, iar în acest spectacol la care lucrez acum, şi care are premiera la toamnă, “Dator vândut”, pe lângă actorii cunoscuţi am şi trei studenţi. Sunt punctuali la repetiţii, serioşi, învaţă textul, poţi lucra uşor cu ei.

Nu fac spectacole de apartament, sala palatului sau eventual cea polivalentă, pentru a-mi hrăni propriul orgoliu. Fac spectacole cu actorii cu care aş ieşi la masă, la iarbă verde, aşa ca într-o familie.

Doi monştri sacri joacă pe scena Teatrului Metropolis, Mircea Albulescu şi Radu Beligan care atunci când sunt întrebaţi despre succesul lor de-o viaţă, ei mulţumesc publicului. Eu vreau să mulţumesc publicului de pe acum, făcându-i spectacole pe plac.

Dan Tudor 1Pe cine respecţi cel mai mult în teatru?

Îl respect pe Mircea Albulescu. Între mine şi fostul meu profesor din facultate, este o apropiere ca între tată şi fiu. Sunt 20 de ani de când, am păşit în anul întâi de facultate. Mi-a făcut un compliment minunat, anul trecut spunându-mi că, îi pare bine că, ultimii 13 ani din viaţă am fost colegi şi sper să fim cât mai mulţi, pentru că are cui să-i lase tot ce ştie; lasă cuiva care a văzut pas cu pas din studenţie ce a făcut dumnealui, nu lasă întâmplător oricui. E un mare pedagog şi un actor uriaş.

Încă mai este pe scenă, are mister, dăruieşte cu generozitate. Spun cu toată inima în deplină cunoştinţă de cauză, pentru că, am lucrat şi lucrez cu cei mai mari actori din Bucureşti, şi din ţară, în ultimii 15 ani. Mircea Albulescu este teatru.

În majoritatea spectacolelor pe care le montezi ai distribuţii duble. E dificil să lucrezi cu doi actori pe acelaşi rol.

Ştiu cât de important este pentru colegii mei şi pentru mine ca un spectacol să aibă viaţă lungă. Pentru noi, astăzi, a face ca un lucru să aibă durată, înseamnă a avea şi timp pentru a-l realiza. Suntem cu toţii împrăştiaţi în tot felul de locuri, situaţii şi lucruri mărunte fără de care n-am putea exista. Fac două distribuţii la acelaşi spectacol, pentru că e cea mai bună soluţie ca spectacolul să aibă viaţă lungă în teatru şi să se joace des şi să fie văzut de cât mai multă lume.

Să ne gândim la premiera spectacolului cu piesa care va avea loc în toamna acestui an, la comedia bulevardieră, „Dator vândut”. De ce ai ales un text scris de Eugène Labiche?

Am ales comedia scrisă de dramaturgul amintit, pentru scena din sala nouă, minunată, care are ceva intim. Scena de la sala nouă are nişte date pe care dacă nu le controlezi cum trebuie se întoarce totul împotriva ta, iar spectacolul poate eşua. “Dator vândut” este spectacolul care are o suită de poveşti amoroase, schimbări de gând, intenţie, răsturnări de situaţie şi nu le poţi face atât de vizibile, pentru a fi savurate de către spectator, aşa cum vor fi în această sală.

Împlineşti o vârstă. Ce-ţi doreşti cel mai mult?

Îţi spun ca unei bune prietene, nu am făcut planuri, nu mi-am propus să joc “Regele Lear” sau să regizez “Macbeth”, dar nu mi-am ratat şansele. Sunt serios, muncitor, acord fiecărui moment în parte toată grija. De multe ori prietenii mei se întreabă când le pot face pe toate. Le răspund, că nu mă gândesc la ora următoare pentru că accord fiecărei clipe importanţa ei.

Am trei copii, între un an jumătate şi opt ani, un băiat şi două fetiţe. Prin asta mă simt salvat. Mă uit la fiecare dintre ei câte un pic. Faptul că am vut norocul şi puterea de a urca pe scenă, m-a făcut să simt bucuria a ceea ce se întâmplă acolo, apoi privesc copiii mei, chiar dacă sentimentul este de trecere a timpului, iar în spatele liniştii mele stă soţia mea.

foto: arhiva personala

19
/08
/16

INTERVIU La 25 de ani, Editura Nemira are casă cu grădină; trei câini, trei pisici; peste 1500 de autori publicați. Entuziasm, limonadă rece. Și un director general doar oleacă mai bătrân decât ea: Ana Nicolau.

15
/08
/16

NOUA GENERAȚIE DE ARTIȘTI. Actriță, tânără, douăzeci și doi de ani, masterandă, categoric talentată. Joacă déjà la Godot, în “Sâmbătă: averse!”. Interpretează o jurnalistă. Iulia joacă bine, matur, inteligent, fără trac. O credeam mai în etate. Am văzut-o, am plăcut-o, am remarcat-o, după care puteți constata și dumneavoastră - am întâlnit o fată cu simțul umorului, fără fasoane, sinceră, care știe bine și cine e și unde vrea să ajungă.

13
/08
/16

Vara aceasta le-a adus constănțenilor și turiștilor șapte zile magice de teatru, prin Festivalul Internațional de Teatru „Miturile Cetății”. Teatrul de Stat Constanța și Piața Ovidiu au devenit spațiile în care publicul a fost martorul unei frumoase călătorii teatrale, dar și al unei întoarceri în timp, odată cu această primă ediție.

10
/08
/16

Lari este angajat al Teatrului Naţional din Bucureşti. Anul acesta împlineşte treizeci de ani. Am făcut un interviu-bilanţ. Ce nebunii a făcut tânărul Lari până acum? La ce a lucrat? Ce lecţii a învăţat pe drum? Ia să vedem.

20
/07
/16

NOUA GENERAŢIE DE ARTIŞTI  Denisa Nicolae, actriţă. 29 de ani. Parteneră în teatru, dar şi pe scena vieţii, cum frumos spune şi clişeul, a actorului Liviu Romanescu. Activează împreună în Vanner Collective, o întreprindere teatrală co-întemeiată de Liviu. Aşa a învăţat el în Anglia, unde a făcut carte (teatru!) pe la Oxford, că e bine.

14
/07
/16

Katia Pascariu (33 de ani), actriță. Unul dintre sufletele Centrului de Teatru Educațional Replika, unde se joacă teatru pentru toată lumea. Chiar pentru toată lumea. Nu se plătește bilet de intrare. Katia Pascariu se dedică teatrului social, teatrului angajat, și povestea asta o face fericită. Cum și de ce?

12
/07
/16

INTERVIU Născut în 1992, Ion Indolean este critic de cinema şi, mai nou, regizor. Primul său film, experimentalul „Discordia”, a câştigat premiul pentru cel mai bun debut românesc la TIFF. „Nu-mi plac regulile, convenţiile, normele”, spune Ion Indolean, a căruit radicalitate i-a intrigat pe mulţi dintre cei care i-au văzut filmul.

07
/07
/16

Liviu Cheloiu este absolvent al Universităţii “Lucian Blaga” din Sibiu, Facultatea de Arte, clasa prof. univ. dr. Florin Zamfirescu, Virgil Flonda (2001) și directorul artistic al Festivalului Artelor Spectacolului „BABEL F.A.S.T.” care are loc la Teatrul “Tony Bulandra” din Târgoviște în fiecare an. În București, îl puteți vedea jucând la Teatrul de Artă.

05
/07
/16

NOUA GENERAȚIE DE ACTORI. Liviu Romanescu, tânăr actor român. Până-n 30. Cunoscut pentru rolurile din “Emancipare” (Teatrul de Comedie) sau “Lungs” (Green Hours) sau „Paganini” (Metropolis). A studiat la UNATC, dar și la Oxford. Este co-fondator al unei companii de teatru româno-britanice, aflată la început de drum. Liviu Romanescu, moldovean la bază. De la Iași. Noua generație.