Despre carti, de Ziua Internațională a Cărții
https://www.ziarulmetropolis.ro/despre-carti-de-ziua-internationala-a-cartii/

“În dulcele stil clasic”, „Donul liniştit”, „Românismul, Catehismul unei noi spiritualităţi”, „Moara cu noroc”, „Leo Africanus” sau chiar… „Abecedarul” sunt cărţi care au trasat direcţii în personalitatea şi cariera actualilor lideri ai României. De Ziua Internaţională a Cărţii, revista Q Magazine a “interogat” câteva dintre personalităţile zilei pe tema cărţii preferate. Vă prezentăm mai jos scurte fragmente din acest demers.

Un articol de Petre Ivan|24 Aprilie 2016

Despre carti, de Ziua Internațională a Cărții

Criticul literar Răzvan Voncu: O lecție de poezie

Am să vă vorbesc despre una dintre cărțile care mi-au modificat drumul în viață, determinându-mă, la 16 ani, să aleg Literele și cariera de critic literar.

Este vorba de volumul lui Nichita Stănescu din 1970, intitulat În dulcele stil clasic. Pe care l-am citit în lunga iarnă a anului 1985, când Ceaușescu, ca să facă economie de energie, a prelungit vacanța de iarnă și-a interzis circulația automobilelor. Stând, vrând-nevrând, acasă, am citit, între altele, această carte și mi-am spus: îmi doresc să devin critic literar, ca să pot scrie despre asemenea cărți. (…)

Rând pe rând, sub ochii noștri uimiți, Nichita se dezbracă de “hainele” poetice ale anilor șaizeci – tot de el croite -, și îmbracă, în joacă, anteriul lui Conachi și caftanele Văcăreștilor, jobenul și bastonul lui Bolintineanu, blănurile în care ieșea cu sania, la Mircești, Alecsandri. Încearcă și straie eminesciene, dar cu acea sfială cu care fiii probează prima dată cravata tatălui. (…)

Articolul integral, aici.

Gen.Nicolae Ionel Ciucă: Românismul,Catehismul unei noi spiritualități

Cartea „Românismul, Catehismul unei noi spiritualități”, scrisă de Constantin Rădulescu Motru, în anul 1936 este cea pe care o îndrăgesc poate cel mai mult, nu pentru că o consider a fi o radiografie a societății noastre de la vremea respectivă, ci pentru faptul că o găsesc cât se poate de profundă și bazată pe o analiză, nu doar istorică, ci și socio-politico-militară a tot ceea ce au însemnat valorile societății românești până la momentul la care marele filosof a așternut pe hârtie propria-i perspectivă. Există și un argument emoțional pentru această alegere, și anume că păstrez unul dintre exemplarele primei ediții, din 1936.

Articolul integral, aici.

Ana Diculescu Șova, avocat : Abecedarul

Cartea  pe care o iubesc cel mai mult și care m-a transformat  este abecedarul.

Fără „cartea de citire și scriere” nu puteam intra în vraja Cărții, fie că aceasta era o culegere de descântece , fie o antologie de poezie, fie o istorie a literaturii universale văzute ca porți deschise de un copil sau adolescent spre lumea – simplă uneori,  sofisticată  în cele mai multe cazuri – în care urma să viețuiesc ca  om matur.

Articolul integral, aici.

Istoricul Ioan-Aurel Pop: Literatura oferă „zborul gândului”

(…)  În „Moara cu noroc” se vede o deznădejde a vieții rău trăite, împinse din cumințenie și smerenie spre semeție și bogăție prost agonisită. Tot tâlcul nuvelei – de forța narativă a unui roman – stă în fragmentul cuprins în primele pagini: „Timp de un ceas și jumătate drumul e bun; vine apoi un pripor, pe care îl urci, și după ce ai coborât iar în vale, trebuie să faci un popas, să adapi calul ori vita din jug și să le mai lași timp de răsuflare, fiindcă drumul a fost cam greu, iar mai departe locurile sunt rele”. Drumul acesta bun la început, urmat de pripor, de nevoia popasului și de locurile rele, are funcția simbolică a drumului vieții. Ghiță și cu Ana s-au avântat grăbiți spre „locurile rele”, fără să adaste și să asculte povața bătrânei, adică a vieții trăite, experimentate.

Articolul integral, aici.

Fostul premier Victor Ponta: „Leo Africanus”

(…) Și totuși…aleg nuvela „Leo Africanus” a lui Amin Maalouf, citită în versiunea sa orginală, în adolescența mea pariziană. (…)despre carti

Este cartea -și personajul- de la care am învățat cel mai mult că viața este un ocean rareori liniștit, că trebuie să te bucuri de acalmii,  iar în fața furtunilor neașteptate te lupți să nu te îneci.

Articolul integral, aici.

Laura Andrei, Președintele Tribunalului București: „Donul liniştit” m-a zidit ca om

În casa părinţilor biblioteca ocupa locul central. Un zid de volume ce se înălţa din podea până în tavan. Din toate cărţile aflate acolo îmi amintesc viu două tomuri,cu coperţi roşii şi silueta desenată a unui călăreţ, ce m-au fascinat. Aveam cam 13 ani, iar tatăl meu mi-a spus că este mult prea devreme să citesc o asemenea carte. Nimic mai motivant decât acea interdicţie! Coperţile roşii adăposteau o capodoperă a literaturii universale, romanul „fluviu” „Donul liniştit”. Citit şi recitit cu entuziasmul adolescenţei, cu energia tinereţii şi cu înţelepciunea vârstei mature, „Donul liniştit” rămâne pentru mine, alături de „Război şi pace”, una din scrierile care m-au zidit ca om. (…)

Articolul integral, aici.

Foto: Despre cărţi, de Ziua Internațională a Cărții – Q Magazine

23
/05
/18

Philip Roth, laureat al premiului Pulitzer în anul 1998 şi câştigător a numeroase premii literare, s-a stins din viață, marţi noapte, la vârsta de 85 de ani. Autor a peste 31 de romane, Roth a fost printre marii scriitori care nu au primit niciodată un premiu Nobel pentru literatură.

20
/05
/18

Luni, 21 mai, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu, la ora 19.00, va avea loc lansarea romanului „Șarpele din Essex”, de Sarah Perry, apărut în colecția Babel, a Editurii Nemira, un roman despre pasiune, prietenie și forța hipnotică a ideilor, bestseller și câștigător a numeroase premii, printre care cartea anului la Waterstones în 2016 și cartea anului la British Book Awards în 2017.

20
/05
/18

Scriitorul libanez Elias Khoury, unul dintre cei mai importanți autori contemporani de limbă arabă, se va afla la București în perioada 30 mai-2 iunie 2018, cu prilejul lansării romanului „Copiii ghetoului. Numele meu este Adam”, apărut de curând în colecția „Biblioteca Polirom”.

18
/05
/18

Cartea „Ion Vinea, un scriitor între lumi și istorii”, de Sanda Cordoș, a fost publicată la Editura Școala Ardeleană, în Cluj-Napoca, în anul 2017.

18
/05
/18

Teatrul Metropolis si Asociația Italienilor din România – RO.AS.IT. vă invită astăzi, 18 mai, de la ora 18.45, la lansarea cărții „Măria Sa Actorul. Exerciții de admirație” de Eugen Comarnescu, ediție alcătuită de Gabriela Tarabega Comarnescu. Evenimentul va avea loc în Sala „Olga Tudorache” a Teatrului Metropolis, din str. Mihai Eminescu nr. 89, București.

16
/05
/18

INTERVIU Corina Oproae este din Ardeal, dar locuiește de douăzeci de ani în Barcelona. Scrie poezie în limba spaniolă. Și va fi pe scena Festivalului Internațional de Poezie de la București. Joi, 17 mai, de la orele 18.00, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”, pe Calea Victoriei, la numărul 88.

15
/05
/18

Pasionații de literatură sunt așteptați în această seară, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas, unde António Lobo Antunes, cel mai important scriitor portughez contemporan, își va lansa romanul “Pe râurile ce duc...”, recent apărut în traducerea lui Dinu Flămând în colectia „Raftul Denisei“, coordonată de Denisa Comănescu.

15
/05
/18

Moto: „Nu se termină niciodată, fiule, nu se mai termină…”

10
/05
/18

Volumul „GIGI CĂCIULEANU – Omul Dans”, de Ludmila Patlanjoglu, lansat zilele trecute, este o carte-album în trei versiuni - română, franceză, engleză, o călătorie în viaţa unui creator cu un bookpress impresionant.

09
/05
/18

S-au împlinit, anul acesta, 100 de ani de la moartea lui George Coșbuc (născut într-o zi de 20 septembrie), unul dintre cei mai cunoscuți poeți români, prilej pentru un nou episod al seriei "Curiozități (esențiale)"

07
/05
/18

Volumele de „Povestiri din Kolîma”, traducere din limba rusă și note de Ana-Maria Brezuleanu și Magda Achim, au fost publicate la Editura Polirom în anul 2015.

07
/05
/18

Fundația Corneliu Coposu, Asociatia 21 Decembrie 1989, Seniorii Ligii Studentilor, dar și alți semnatari au înaintat către Parlament și Guvern o solicitare, în semn de omagiu și recunoaștere a meritelor Doinei Cornea, prin care fostei disidente a regimului comunist să îi fie organizate funeralii naționale și măcar o zi de doliu național. Printre cei care au semnat petiția se numără și marii noștri actori Oana Pellea și Victor Rebengiuc.

04
/05
/18

Fosta disidentă a regimului comunist Doina Cornea (88 de ani) a murit, în noaptea de joi spre vineri la locuința sa din Cluj Napoca. Născută pe 30 mai 1929, la Braşov, a fost publicist, traducător și profesor. În perioada regimului comunist, Doina Cornea a difuzat numeroase texte şi proteste prin radio "Europa Liberă”, făcând astfel cunoscută opiniei publice internaţionale adevărata situaţie din România.

Page 19 of 96« First...10...1718192021...304050...Last »