Dorel Vişan, recital în Parcul Artelor-Parcul Titan, de Ziua Limbii Române
https://www.ziarulmetropolis.ro/dorel-visan-recital-de-ziua-limbii-romane/

Dorel Vişan, recital de Ziua Limbii Române. Evenimentul, organizat de Primăria Sectorului 3 şi Centrul Cultural Casa Artelor va avea loc duminică ,30 august, în Parcul Artelor-Parcul Titan şi este dedicat împlinirii a 120 de ani de la naşterea lui Lucian Blaga.

Un articol de Petre Ivan|26 august 2015

Se împlinesc 120 de ani de la nașterea scriitorului Lucian Blaga, motiv pentru care ediția din acest an îi este dedicată.

Parcul Artelor-Parcul Titan se transformă, astfel, pentru o zi, în spațiu de lectură și relaxare, dar va găzdui și recitaluri de poezie, două expoziții și ateliere de limba română.

Seara, Parcul va găzdui, în transmisiune directă de la Sala Palatului, Concertul de deschidere a Festivalului Internațional George Enescu.

De la ora 11.00, hamacele și balansoarele puse la dispoziție de Centrul Cultural Casa Artelor şi Primăria Sectorului 3 îi așteaptă pe toți cei care vor să își acorde un răgaz pentru citit în parc, dar și să cumpere cărți semnate de autori români, propuse de 10 edituri de prestigiu din România.

De la ora 12.00, începe “Ora de Limba Română”! Scriitorii Doina Ruşti și Ioan Groşan, împreună cu prof. univ. dr. Silviu Angelescu, vor susține ateliere în care vor iniția un dialog deschis cu publicul.

De la ora 18.00, muzica veche românească este adusă în parc de Orchestra MundiColour (solistă Ana Cebotari), care va susține concertul “Limba Noastră”.dorel

De la ora 19.00, pe scenă va urca invitatul special al serii. Actorul Dorel Vişan va recita poezii de Lucian Blaga , acompaniat de flautistul Ion Bogdan Ștefănescu .

Pe parcursul întregii zile, cei care se vor plimba în Parcul Titan-Parcul Artelor vor putea afla mai multe despre scriitorul Lucian Blaga din expoziția dedicată vieții și operei sale.

O altă expoziție va aduce în parc informații despre istoria Festivalului George Enescu, cu atât mai mult cu cât concertul de deschidere a editiei a XXII-a a evenimentului de anvergură internațională va fi transmis în direct, de la ora 19,30 pe ecranele montate în Parcul Titan-Parcul Artelor.

Intrarea este liberă!

Foto: Dorel Vişan, Ziua Limbii Române – cinemagia, ro-ro.facebook.com/CasaArtelor

15
/01
/16

Cu ocazia Zilei Culturii Naționale, Centrul Cultural Casa Artelor sector 3 organizează, astăzi, cu începere de la ora 19,00, recitalul extraordinar de poezie și muzica intitulat Eminescu — om, geniu și sfânt. Recitalul va fi susținut de către doi mari artiști ai scenei românești, renumitul actor Dorel Vişan şi apreciatul muzician Ionu - Bogdan Ștefanescu, singurul artist din România care cânta pe Flautul de Aur Muramatsu.

11
/01
/16

„România în 7 gesturi”, cea mai recentă carte de Radu Paraschivescu (Editura Humanitas, 2015), este o culegere necesară, care reușește să pună un diagnostic exact, deci sever, stării de fapt a națiunii în trecerea de la vechiul regim la debandada care s-a prelungit până astăzi.

11
/01
/16

“Al nostru, Eminescu…”, un spectacol actual, viu, un spectacol din care nu lipsesc accentele de umor fin, aerul spontan şi…muzica bine temperată, va fi pus în scenă, sâmbătă, 16 ianuarie, de la ora 12:00, la Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti de la porţile Bucureştiului, în Sala Scoarţelor.

11
/01
/16

În epoca vitezei şi a sintezei, când valorile se fac, se desfac şi se refac aproape în fiecare zi, cărţile formatoare rămân aceleaşi. Care sunt  cele mai importante cărţi pe care trebuie să le citeşti într-o viaţă, conform „Canonului occidental” al lui Harold Bloom.