Ambasadoare a campaniei „Artiştii pentru artişti”, iniţiată de UNITER, Dorina Chiriac vă invită la teatru. Ea joacă rolul principal în “Micul Prinţ”, la Teatrul de Comedie, în seara aceasta, de la ora 19.00. Cumpărând bilete la spectacol, contribuiţi la fondul de ajutorare a artiştilor în vârstă şi în dificultate.
Un articol de Andrei Crăciun|17 martie 2017
Dorina Chiriac, de ce susții dumneata campania „Artiștii pentru artiști”?
Susțin campania “Artiștii pentru artiști” inițiată de UNITER cu foarte mulți ani în urmă nu pentru că mă gândesc la pensie, nu îmi permit să fac lucrul ăsta în vremea asta și în spațiul în care trăiesc, ci pentru că am nevoie pe scenă de artiști vârstnici. Teatrul are nevoie de artiști vârstnici exact în aceeași măsură în care are nevoie de artiști foarte tineri. De care ducem lipsă.
Dumneavoastră jucați într-un spectacol intitulat “Micul Prinț”, la Teatrul de Comedie, spectacol care este parte a acestei campanii. Oamenii care cumpără bilete la spectacolul acesta contribuie practic la fondul de ajutorare a artiștilor în vârstă și în dificultate. Cum e cu “Micul Prinț”, Dorina Chiriac?
“Micul Prinț” e o aventură personală, a mea și cu Alexandru Dabija. Și cu Ada Milea. Și cu Mircea Cantor. Și cu colegii mei de pe scenă. Mai departe, dacă aventura asta a noastră devine o aventură a publicului cu “Micul Prinț” nu pot decât să mă bucur. Actul artistic pentru mine este unul egoist, îmi creează plăcere, satisfacție uriașă, și, da, satisfacția e și mai mare atunci când reușesc să creez ceva în public, când reușesc să modific puțin ceva în cei care vin să vadă spectacolul. Aduceți copiii la “Micul Prinț”, cred că le va fi mai ușor să înțeleagă povestea, călătoria Micului Prinț, v-o spun eu din experiență, și în felul acesta veți și sprijini campania „Artiștii pentru artiști”, cumpărând un bilet la spectacolul Teatrului de Comedie.
Artistă fiind, te-ai mai aflat și dumneata în dificultate. Cine te-a sprijinit la restriște?
În timpul dificultăților mele ca artist, care sunt frecvente, de fapt continue, sunt sprijinită întotdeauna de artiști. În afara familiei personale, prietenii mei artiști îmi sunt mereu alături. Nici nu pot să dau nume pentru că sunt extrem de mulți. Uite că îți dau un nume: Marius Manole. Îmi e întotdeauna alături Marius Manole. Îl iubesc.
În ce constă acest sprijin?
Marius Manole mă sprijină în greutățile pe care le întâmpin în toate felurile posibile. Mă scoate la restaurant, stă cu copilul meu când am eu repetiție și nu pot, e întotdeauna alături de mine când sunt la pământ și nu e singurul care e alături de mine, care mă ajută să mă ridic. Am deja o vârstă, și m-am prins în timp că orice cădere e cu ridicare, deci nu mă mai duc chiar până jos.
Dar dumneata întinzi mâini către artiști? Cum i-ai sprijinit pe cei în nevoie?
În fapt, nu fac mare lucru pentru a sprijini artiștii din jurul meu. Nu aș putea să spun că fac ceva concret. Sunt întotdeauna alături cu vorbe. E singurul lucru pe care pot să îl fac fără să mă coste. Nu reușesc să fac nimic din ceea ce mă costă. O spun. Și ăsta e adevărul. Nu costă, nu mă costă nimc, nu îmi este greu să fiu alături cu vorba și cu gândul când ai mei prieteni și colegi artiști sunt în dificultate.
Ești chiar ambasador, deși știu că e un cuvânt care nu-ți place, al acestei campanii. Cum te responsabilizează această calitate?
Sunt responsabilă pentru situația artiștilor aflați în dificultate indiferent de vârstă, așa cum sunt responsabilă, ca cetățean, pentru situația tuturor celor aflați în dificultate. Mă preocupă lucrul ăsta. Mă preocupă ce se întâmplă acum în societate pentru că mă preocupă viitorul copilului meu (n.r. – Dorina Chiriac are o fiică de unsprezece ani, Sonia Piersic, al cărei tată este actorul Florin Piersic Jr.). Deci tot egoist privesc lucrurile și egoismul e ceea ce mă face să mă implic în campanii de ajutorare. Asta e tot.
Dacă ai avea o putere mare, venită dintr-o funcție adminstrativă sau dintr-un miracol, ce ai schimba în orânduirea în care ne aflăm ca să le fie bine și artiștilor (indiferent de vârstă).
Dacă aș ști cum pot fi schimbate lucrurile major în societatea în care trăiesc, aș face-o, aș fi exact în poziția din care să decid ce se întâmplă. Știu asta, am siguranța asta. Nu sunt. Nu știu. Cineva spunea la un moment dat, o mare personalitate, că am avea nevoie de o dictatură luminată. Asta ar însemna o dictatură bine intenționată, iar așa ceva e împotriva firii, împotriva libertății individului. Asta e o utopie, e o poveste, poate fi subiectul unei piese de teatru. Ce aș face? Merg mai departe tot pe utopie și zic că aș îngheța activitatea la nivel național, cel puțin. Aș îngheța activitatea în educație. Probabil că aș lăsa sistemul medical de urgență să funcționeze, dar aș îngheța activitatea peste tot, pentru schimbare. Pentru re-educarea cadrelor care educă, pentru re-educarea la toate nivelurile. Aș împrumuta educatori din alte părți, aș descoperi aici reali educatori, reale vârfuri, reali influenceri. Aș îngheța un timp. Aș face să stea timpul în loc și să meargă doar spitalele, o vreme. Cam așa.
DE CE SE COSTUMEAZĂ DORINA CHIRIAC ȘI ÎN VIAȚA DE DINCOACE DE SCENĂ
Dacă ai da timpul înainte, Dorina Chiriac, ce ai vrea să fie cu viața dumitale?
Dacă aș da timpul înainte, aș vrea să fie altceva, bineînțeles. Mă plictisesc extrem de repede. Când cineva mă întreabă pe cine din iubiții mei din urmă am iubit mai mult, sau care a fost dragostea vieții mele, cea mai mare iubire din viața mea, răspund că sper că n-a venit încă. Deși am iubit în pragul morții, să mor cu ei de gât, nu să trăiesc cu ei. Deci, sper că voi fi foarte surprinsă, din ce în ce mai surprinsă de tot ce mi se întâmplă. Pentru că nu sunt un provactor de evenimente, ci un receptor, îmi propun să fiu la fel de atentă în continuare la ce mi se întâmplă și să trăiesc lucrurile alea. Nu aș putea spune că le aleg pe cele mai bune, dar aș putea spune că nu regret nimic și am convingerea că se va întâmpla la fel și mai departe. Sunt un fel comod, sunt un om leneș, și neprovocând un lucru în existența mea, iau de bun ce mi se întâmplă și încerc să fac cel mai bine ce îmi este oferit.
Cum putem face o punte între generația tânără și generația în etate, dumneata aflându-te la mijlocul acestei distanțe.
Sunt la mijloc între două generații, dacă privim așa – niște numere. Nu cred în generații, nu cred că există o prăpastie între generații și că trebuie să stabilim noi niște punți, cred că există însă nepricepere și nepăsare, indiferent de vârstă, și cred că este singura boală, singura problemă a oricărui sistem, nu numai a celui în care ne aflăm noi – în teatru. Îmi vine în minte școala românească de teatru și nu cred că există o tulburare acolo pricenuită de faptul că profesorii au o anumită vârstă, că există actori de vârstă, conservatori și mai știu eu cum. Cunosc actori de vârstă extrem de liberi și cu o atitudine extrem de modernă, asta însemnând una foarte justă și cinstită, vizavi de orice, și îmi vine în minte imediat Victor Rebengiuc, când spun asta. Nu împart oamenii într-un domeniu în generații, ci în pricepuți și nepricepuți, în impostori și oameni cinstiți, în nesimțiți și oameni care ard, și pasionați. Și cam atât. Și lucrurile astea, capacitățile și incapacitățile astea, sunt valabile indiferent de vârstă, și există la fiecare categorie de vârstă, în acest domeniu și cred că în toate domeniile. Asta e buba, boala sistemului teatral, că în asta îmi manifest eu pasiunea.
Am o curiozitate și poate că mai sunt și alții care o au: de ce purtați băscuță, Dorina Chiriac?
Port băscuță pentru că mă acoperă. Sunt un om timid și ăsta e și motivul pentru care fac, practic, această meserie. Îmi este ușor să vorbesc, să mă exprim din spatele unui personaj. Fac declarații de dragoste sau de revoltă numai prin gura unui personaj. Și se poate observa că în viață nu sunt chiar neutră, mă cam costumez. Sunt și eu un personaj. Mi-e mai ușor.
Foto & Video: Dragoș Ivan, PiMedia Group
