Dramaturgie contemporană la Reactor
https://www.ziarulmetropolis.ro/dramaturgie-contemporana-la-reactor/

Reactor a început evenimentele dedicate dramaturgiei româneşti contemporane, văzută într-un cadru larg, multigeneraţional, pe 15 ianuarie, la ora 18.00, cu dezbaterea „Practici şi funcţii ale dramaturgului. Trecut, prezent şi viitor”, la care au participat autori români din diferite generaţii: Miruna Runcan, Alina Nelega, Matei Vişniec, Catinca Drăgănescu, Alexandra Pâzgu, Panna Adorjani, Petro Ionescu. Discuţia a fost prezentată pe pagina de Youtube a Reactor.

Un articol de Liliana Matei|18 ianuarie 2021

În 20 și 24 ianuarie, de la ora 20.00, vor urma două spectacole difuzate online: Proteine fluorescente de Alexandra Pâzgu, în regia Letei Popescu, și Rândul 3, aproape de margine de Alexa Băcanu, în regia Sânzianei Stoican, un spectacol despre identitate și iubire, văzute într-un context istoric.

În 31 ianuarie, de la ora 20.00, va avea loc evenimentul live transmis online Cuprins în timp, o rescriere a primei piese de teatru originale în limba română – Farmazonul din Hârlău de Vasile Alecsandri –, realizată de cinci autoare contemporane: Alexa Băcanu, Ana Cucu-Popescu, Ioana Hogman, Petro Ionescu, Alexandra Pâzgu. Întorcându-se în timp, la începuturile dramaturgiei românești de la jumătatea secolului al XIX-lea, tinerii artiști vor încerca să găsească puncte comune și puncte divergente, abordând textul în cinci stiluri diferite, în cadrul unui spectacol-lectură.

Evenimentele vor fi însoțite de atelierul de mediere culturală Framework, coordonat de regizorul Raul Coldea, în cadrul căruia se vor viziona atât evenimentele din program, cât și alte patru spectacole: două de la Teatrul Național Cluj-Napoca (Florența sunt eu de Gellu Naum și Sânziana și Pepelea de Vasile Alecsandri, ambele în regia lui Alexandru Dabija) și două din repertoriul Reactor (Noi nu, niciodată, dramaturgia Petro Ionescu, și În umbra marelui plan de Catinca Drăgănescu). În cadrul atelierului se vor discuta aceste evenimente împreună cu membri ai echipelor artistice și administrative Reactor.

Înscrierile la Framework se fac până în 16 ianuarie, prin completarea următorului formular: https://docs.google.com/…/1FAIpQLScMmOxZK4hxI7…/viewform.

Toate evenimentele lunii ianuarie sunt gratuite. Dacă doriți să susțineți munca echipei artistice și a colectivului administrativ Reactor, puteți opta pentru cumpărarea unui bilet, devenind Susținător sau Supersusținător Reactor. Atât biletele gratuite, cât și cele de susținere, se achiziționează online de pe site-ul Eventbook.

19
/12
/23

Pe 19 și 20 decembrie, de la ora 19:00, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, dirijat de Anna Ungureanu, susține spectacolul extraordinar „Pe drumul Crăciunului”, la Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București.

19
/12
/23

Sâmbătă, 16 decembrie 2023, în cadrul festivalului internațional de film studențesc CineMAiubit 2023, a avut loc conferința „Filmul și educația publicului tânăr”, organizată de Universitatea de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București (UNATC) prin Centrul de Pedagogie și Studiu al Imaginii Sorin Botoșeneanu.

19
/12
/23

Crăciunul într-un sat ucrainean este decorul în care se petrece o poveste de dragoste presărată cu elemente fantastice: fierarul satului, Vakula, este nefericit în dragostea ce i-o poartă Oksanei, fiica unui moșier, care îi promite că se va căsători cu el doar dacă îi aduce pantofii auriți ai țarinei. Disperat, fierarul face un pact cu diavolul pentru a îndeplini dorința iubitei.

18
/12
/23

După debutul de succes cu expoziția personală „LIGHT. An airy view point of density” de la București, urmată de o nouă expoziție la New York, în toamna acestui an, Diana Nicolaie, designer și artist vizual, expune acum la Art Safari, cel mai important eveniment dedicat artei din România.

18
/12
/23

Pe 21 ianuarie 2024, la Sala Palatului, va avea loc un nou şi captivant show DISNEY : FROZEN – 10 ani.  Spectacolul face parte din turneul prin care Disney celebrează la nivel mondial 10 ani de la lansarea personajului fenomen ce a revoluționat lumea filmelor de animație.