Educație prin turism: cum vede un ghid propria meserie
https://www.ziarulmetropolis.ro/educatie-prin-turism-cum-vede-un-ghid-propria-meserie/

Prin anii nouăzeci, a existat o campanie publicitară care se intitula simplu si atrăgător: „Cu balonul în Arizona”. Pentru un copil de clasa a treia dintr-o Românie abia ieşită din comunism, perspectiva unei călători în America, şi nu oricum, ci cu balonul, era irezistibilă.

Un articol de Gabriela Ionică|19 iulie 2022

Așa că, timp de câteva luni, am strâns împreună cu prietena mea, Niki, sute de capace de suc, adunate de pe la prieteni sau cunoștințe, care ne întrebau mirați ce facem cu ele. Ne doream atât de mult să câștigăm premiul cel mare încât am ajuns să le culegem și de pe stradă pentru a le trimite apoi zilnic prin poștă. Nu am câștigat atunci, dar ne-am distrat atât de mult plănuind acea excursie încât microbul călătoriilor nu m-a mai părăsit niciodată.

Am început să călătoresc în străinătate prin liceu și de atunci am vizitat mai multe țări. La început m-au fascinat toate locurile noi pe care le vedeam, unele asemănătoare cu ce lăsam acasă, altele complet diferite. Totuși, în curând, mi-am dat seama ca ceea ce mă fascina cu adevărat nu era varietatea arhitecturală a orașelor pe care le vizitam ci diversitatea umană pe care o intuiam în spatele acelor arcade, piațete, bulevarde și clădiri. Acest lucru mi s-a confirmat în momentul în care am început să locuiesc câte o perioadă mai îndelungată în unele din acele locuri și am putut să observ mai bine felul de a fi al oamenilor.

În facultate, de exemplu, am mers cu o bursă Erasmus în Spania și am cunoscut mulți studenți de vârsta mea. Când făceam cunoștință, toți mă pupau pe obraji de parcă am fi fost prieteni vechi, ceea ce pentru mine era cam mult. Dar am învățat repede că ei așa sunt. Câțiva ani mai târziu, predam într-un liceu din Statele Unite (lucrurile au evoluat în așa fel încât prima mea meserie e aceea de profesoară de limbi străine), când într-o zi un elev mi-a spus că e ziua lui de naștere. I-am urat entuziasmată happy birthday și l-am pupat pe obraji. Reacția lui de a se înclina puțin în spate încercând să mă evite, dar mai ales reacția colegilor lui care au emis la unison un murmur de surpriză, mi-au dat de înțeles că depășisem limita lor de confort. Cum e mai bine? Să te pupi cu necunoscuți atunci când faci cunoștință sau să nu te pupi nici măcar cu cineva cunoscut, de ziua lui? Nu e nici mai bine nici mai rău cum face celălalt, e doar diferit și în momentul în care înțelegi asta, devii mai bogat.

Ca profesoară, am simțit dintotdeauna că menirea mea nu e doar aceea de a-i învăța pe elevi o limbă străină ci și aceea de a-i forma ca cetățeni cât mai buni ai acestei lumi. În momentul în care mi-am dat seama cât de important e să cunoști și să-ți însușești feluritele modalități de fi, am început să mă gândesc cum aș putea să insuflu și altora dorința aceasta de a-l cunoaște pe celălalt.

Bineînțeles că nu toată lumea își permite să locuiască perioade îndelungate în locuri diferite, astfel încât să se impregneze de spiritul comunităților respective. Cum să ajungi atunci să cunoști ce gândește celălalt dacă nu trăiești alături de el? Cum ar putea scurtele concedii în care vizităm contra cronometru obiective turistice promovate în ghidurile de călătorii să ne apropie de spiritul oamenilor locului? Eu însămi am vizitat multe astfel de atracții turistice și am rămas cel mult cu niște poze frumoase în albumul de vacanță.

Până într-o zi în care, vizitând cu mama mea un oraș din Grecia, s-a întâmplat să avem ca ghid o femeie deosebită. Felul ei de a îmbina informațiile turistice cu povești reale din viața ei, felul în care ne îndemna să-i spunem și noi cum vedem lucrurile în cultura noastră, înclinația de a face ca totul să pară un joc, uneori chiar propunându-ne scurte jocuri, pentru ca la final să ne testeze cunoștințele acumulate, toate astea m-au fascinat și mi-au dat răspunsul pe care îl căutam. Vizitele ghidate, cu un ghid în carne și oase, care știe cum să prezinte locurile și oamenii, sunt modalitatea prin care oricine poate să ajungă să cunoască o varietate de culturi și moduri de a trăi, astfel încât să devină o persoană mai bogată și mai complexă. Așa am ajuns ca, în paralel cu meseria de profesor, să încep să lucrez în turism, având mereu în minte modelul acelui ghid din Grecia. Mi-am spus că, dacă sunt o persoană jovială, e în regulă să fiu la fel și ca ghid, pentru că în acel moment nu sunt doar vocea care le povestește turiștilor despre Piața Revoluției sau despre Ateneu ci sunt în primul rând un român care se comportă românește, poate singurul pe care unii dintre ei l-au cunoscut până acum.

Pe de altă parte, piața evoluează, turiștii sunt din ce în ce mai obișnuiți cu astfel de ghizi – ceea ce e minunat – și atunci ne găsim pe zi ce trece noi metode de a le oferi o experiența cât mai plăcută și cât mai relevantă. În tururile pe care le fac în prezent, combin vizitarea obiectivelor turistice cu jocuri de tipul treasure hunt și cu lecții scurte de limba română prin metode comunicative, totul presărat, pe cât mă pricep, cu glume și, uneori, cu umor spontan. Dar nu uit niciodată că menirea mea principală este să îi invăț despre noi. Și nu în ultimul rând, să îi ascult și eu pe ei, pentru că, la rândul meu, mai am multe de învățat.

Chiar înainte de pandemie am avut un turist de optzeci de ani care a urcat și a coborât de vreo trei ori scările de la castelul Bran și pe urmă a comandat un pahar de vin la restaurantul din apropiere. Când l-am întrebat îngrijorată dacă se simte bine mi-a spus să nu-mi fac griji, că el are o condiție fizică excelentă. Era profesor universitar, încă preda și își petrecea zilnic cel puțin o oră pregătindu-și cursurile în timp ce mergea sau alerga pe bandă. Exemplul lui mi-a prins excelent în pandemie, și de-atunci îmi predau cursurile online  în picioare, cu laptopul pe pervaz.

În prezent, fac tururi de București pentru că îmi place să le prezint străinilor modul nostru de viață, dar și pentru că, la rândul meu, vreau să învăț în continuare despre istoria și cultura lor. Dacă aș fi din nou fetița de clasa a treia care adună capace ca să plece în călătorie și cineva m-ar întreba din nou de ce-mi doresc asta atât de mult, aș ști acum ce să-i răspund: Vreau să învăț despre alții pentru ca mai apoi să pot să-i învăț și eu despre noi. Cam așa văd eu meseria de ghid.



23
/09
/20

OPINIE Prea puținele recompense juste acordate la Gala Premiilor Uniunii Cineaștilor din România, ediția 2020, nu pot șterge senzația generală că un astfel de eveniment este mai puțin despre recunoașterea valorii reale, cât mai ales despre a mulțumi pe cât mai mulți, în special dintre cei apropiați de UCIN.

09
/08
/20

"Tot amânam întâlnirea cu Dan Chişu. Recent am reuşit să ne vedem şi mai ales să-i văd ultimul film regizat – ”5 minute”. Ce pot spune despre film? Surpriza a fost neaşteptat de...". Citiţi un text pentru Ziarul Metropolis al scriitorului Vasile Ernu.

31
/01
/20

CORESPONDENȚĂ DIN BRUXELLES. La BOZAR, în Bruxelles, până acum în februarie 2020, puteți vizita (contra unei sume modice) o excepțională Expoziție Brâncuși. Este perla coroanei în prezența României la festivalul EUROPALIA, care în 2019 a fost dedicat țării noastre.

28
/01
/20

Îndeobște, afacerile premiilor literare din România sunt banale și jalnice reglări de conturi între găști, se desfășoară între oameni care ar intra toți într-o debara sau într-o cabină telefonică. Certuri mari, mize mici.

15
/11
/19

În ziua când am răspuns invitației onorante de a mă implica în bunul mers al festivalului arădean, ca director artistic, timp de aproape un deceniu, între 2002 și 2010, mi-am amintit de căldura cuvintelor regretatului meu frate, Victor Parhon, aflat în această ipostază până în anul trecerii sale în eternitate, cu privire la carsimaticul public de aici, la emoția sa neînchipuit de puternică, la trăirile  unor adevărați și fideli prieteni ai scenei și ai valorilor pe care aceasta le cultivă.

27
/09
/19

OPINIE Rezultatele celui mai recent concurs de proiecte de film organizat de Centrul Național al Cinematografiei (CNC) au declanșat scandal. Se întâmplă aproape mereu. Motivul principal: finanțarea primită de unii regizori controversați și ocolirea unor regizori importanți. Însă de ce se ajunge aici? Și ce se poate face pe viitor?

22
/08
/19

CRONICĂ DE FILM Nu e o întâmplare că regizorul lui „Poliţist, adjectiv”, unul dintre filmele emblematice ale Noului Cinema Românesc, oferă cel mai neaşteptat lungmetraj al ultimilor ani, care poate aduce o schimbare de direcţie. „La Gomera” este o reconfirmare: Corneliu Porumboiu rămâne cel mai inventiv, surprinzător şi autoreflexiv cineast român.

23
/06
/19

OPINIE Proaspăt intrat și în cinematografele de la noi, un nou film șochează o parte a spectatorilor, care îl califică drept „scârbos” sau „odios”: „Mănușa de Aur”, cu care Fatih Akin a agitat puternic apele și la premiera mondială din competiția de la Berlin. Când am devenit atât de sensibili?

07
/05
/19

PREVIEW Cu „La Gomera”, Corneliu Porumboiu a ajuns în sfârșit acolo unde îi era locul: în Competiția de la Cannes, cel mai important festival de film. El concurează pentru Palme d`Or cu cineaști-cult ca Almodóvar, frații Dardenne, Jarmusch, Kechiche, Loach, Malick sau Tarantino. La ce să ne așteptăm?

20
/03
/19

OPINIE Pentru al doilea an consecutiv, trofeul Gopo pentru cel mai bun film ajunge la un lungmetraj care s-a remarcat în special prin succes la public, și mai puțin prin prezențe în festivaluri sau elogiile criticii. În acest caz, „Moromeții 2”, de Stere Gulea. Este reconfirmarea unei schimbări în receptarea filmului românesc.

15
/01
/19

După cum veți afla de pe această pagină, sunt un băiețel de doi ani, diagnosticat după Crăciun cu neuroblastom* (cancer – cu metastaze multiple). Știu că asta sună un pic înfricoșător, dar câtă vreme există speranțe, rămân încrezător. Iată, am reușit și o rimă, mi se mai întâmplă...

28
/12
/18

OPINIE Scris și regizat de Alfonso Cuarón, „Roma”va rămâne foarte probabil în istorie ca filmul despre care s-a discutat și s-a scris cel mai mult în 2018. Și asta chiar înainte de premiera mondială la Festivalul de la Veneția, unde a obținut, fără rezerve, Leul de Aur.

13
/12
/18

Vă mai amintiți scena finală din "Smoke" / "Fum de țigară" (1995), filmul regizat de Wayne Wang, după scenariul lui Paul Auster, faimosul scriitor new-yorkez? Aceea în care Auggie (Harvey Keitel) îi dăruiește prietenului său Paul Benjamin (William Hurt), scriitor, o minunată poveste de Crăciun. Întreaga scena este însoțită de melodia lui Tom Waits, "Innocent when you dream".

11
/12
/18

Au între 70 și 80 de ani. Sunt un cuplu. Ea vorbește, îl ghidează, îl ceartă și îl așează. El tace. Ea mă calcă de două ori pe picior, o dată se scuză, a doua oară consideră că noroiul mă prinde bine, așa că așteaptă să-i mulțumesc.

21
/11
/18

OPINIE Cum se explică succesul lui „Moromeții 2”, care pare de neoprit în drumul de a deveni cel mai vizionat film românesc cel puțin de după 2000? Am încercat să ofer cinci motive ale acestei primiri neașteptate pe care publicul român i-o oferă noului film al veteranului regizor Stere Gulea.