Experiență intergalactică la Filmul de Piatra, între 27 și 30 august
https://www.ziarulmetropolis.ro/experienta-intergalactica-la-filmul-de-piatra-intre-27-si-30-august/

A opta ediţie a festivalului Filmul de Piatra pregăteşte o experienţă unică la Piatra Neamţ, între 27 şi 30 august.

Un articol de Liliana Matei|24 august 2015

Participanții vor fi purtați într-o călătorie cu multe stele, din centrul orașului, până pe vârful muntelui Cozla, în cinci spații bine alese, pentru o experiență care reunește concerte, petreceri, expoziții, workshop-uri, proiecții speciale, și, mai ales, scurt-metraje!

Pe parcursul celor patru zile de festival, vor fi proiectate peste 100 de filme, dintre care 47 de scurt-metraje aflate în competiție. Festivalul se va deschide cu o proiecție specială în aer liber, apoi filmele vor continua la vechiul cinematograf din oraș, Cinema Dacia.

Filmul de Piatra pregătește evenimente în fiecare zi, de la expoziții foto, întâlniri cu invitații festivalului la un river party cu caiace, care va avea loc pe pontonul Bâtca Doamnei. Voluntarii vor anima Curtea Domnească cu concerte, jocuri, ateliere, prăjituri, filmonadă, expoziții, activități handmade și alte evenimente. Filmul de Piatra este volunteer power. În acest an, festivalul este organizat de peste 150 de voluntari și continuă să funcționeze ca o platformă în care aceștia sunt încurajați să experimenteze, să propună și să organizeze propriile acțiuni sau mini-evenimente.
Sâmbătă, 29 august, centrul universului se va muta pe vârful muntelui Cozla, la SHORTS DAY LONG NIGHT. Cel mai complex eveniment al festivalului va ține publicul ocupat de la apus până la răsărit, cu filme scurte, concerte Robin and the Backstabbers, Partizan, DJ-set-uri cu Matze, Platonic Scale, Kurtiss Kromm, Bross & Major Ross și instalații multimedia.

Festivalul se va închide cu un eveniment special dedicat vechiului cinematograf din Piatra Neamț, Cinema Dacia. Lăsat în paragină, acest spațiu este reanimat de festival și de evenimentele organizate de voluntarii Filmul de Piatra, care în această vară au demarat o campanie de salvare a cinematografului.

Pe 5 septembrie, festivalul se mută la Piatra Fântânele, jud. Bistrița, în campusul Tașuleasa Social, cu un Best Of Filmul de Piatra, jocuri, activități speciale, drumeții și foc de tabără.

INFO

Abonamentele pentru întreg festivalul pot fi achiziționate, la prețul de 40 de lei, din mai multe locuri din Piatra Neamț și Iași. Biletele de o zi, în valoare de 10 lei, se vor vinde la Cinema Dacia, iar banii strânși din aceste bilete vor fi folosiți pentru sprijinirea singurului cinematograf din județ.

23
/02
/15

"Birdman", de Alejandro Gonzalez Iñárritu, a primit premiul Oscar pentru cel mai bun film, la cea de-a 87-a gală de decernare a acestor distincţii, care a avut loc la Los Angeles. Filmul a avut nouă nominalizări şi a mai fost premiat pentru "cea mai bună imagine", "cel mai bun scenariu original" şi "cea mai bună regie".

21
/02
/15

Începe Cinema-edu, ediția a cincea. În perioada februarie-iunie, liceenii sunt invitați să participe gratuit la cel mai mare proiect de educație cinematografică și socială din Romania. Până acum, peste 50 de licee din țară s-au înscris în proiect.

20
/02
/15

Personalități din politică, justiție, media, cultură și societatea civilă sunt așteptate la premiera de gală a filmului De ce eu?, în regia lui Tudor Giurgiu. Covorul roșu se va întinde luni, 23 februarie, de la 19.30, la Palatul Național al Copiilor, unde câteva sute de invitați vor vedea în avanpremieră drama inspirată de controversatul caz Cristian Panait, și joi, 26 februarie, la CinemaPRO.

18
/02
/15

Filmul francez ,,Grand Central” va avea premiera în România pe 27 februarie. Pasiune, angoasă şi dragoste, în apropierea unei centrale nucleare, cu Léa Seydoux (noua "Bond Girl") şi Tahar Rahim (A Prophet).

18
/02
/15

Actriţa americană Jane Fonda, în vârstă de 77 de ani, a dezvăluit într-un interviu recent că fumează marijuana "din când în când", însă recunoaşte faptul că acel drog îi afectează adeseori judecata.

18
/02
/15

La noul festival de comedie aflat sub egida Anchor Grup, organizat de Plaza România și găzduit de Movieplex, vor putea fi vizionate 80 de scurtmetraje: 26 în competiția oficială, 33 în categoria destinată animațiilor și 21 în concursul consacrat filmelor studențești.