Expozitia „Cu Caragiale de la Washington la Bucuresti”, la Nocturna Bibliotecilor
https://www.ziarulmetropolis.ro/expozitia-cu-caragiale-de-la-washington-la-bucuresti-la-nocturna-bibliotecilor/

Biblioteca Naţională a României invită bucureştenii, în noaptea de 17 spre 18 noiembrie, la „Nocturna Bibliotecilor”, un eveniment în care numeroase biblioteci din Bucureşti şi din ţară propun o bogată agendă de activităţi. Vernisată pe 9 octombrie, expoziţia „Cu Caragiale de la Washington la Bucureşti” va putea fi vizitată de public cu ocazia Nocturnei Bibliotecilor […]

Un articol de Andrada Văsii|15 noiembrie 2012

Biblioteca Naţională a României invită bucureştenii, în noaptea de 17 spre 18 noiembrie, la „Nocturna Bibliotecilor”, un eveniment în care numeroase biblioteci din Bucureşti şi din ţară propun o bogată agendă de activităţi.

Vernisată pe 9 octombrie, expoziţia „Cu Caragiale de la Washington la Bucureşti” va putea fi vizitată de public cu ocazia Nocturnei Bibliotecilor începând cu ora 18,00. În cadrul evenimentului vor putea fi văzute imagini din piesa de teatru „O noapte furtunoasă” jucată la Washington şi la Bucureşti, alături de pagini din volumul „O scrisoare pierdută” în benzi desenate, toate acestea dedicate Anului Caragiale.

Fotografiile aparţin jurnalistei Mădălina Corina Diaconu, iar benzile desenate sunt semnate de Mihai Grăjdeanu, aceasta fiind prima adaptare în benzi desenate a unei piese a marelui dramaturg I.L.Caragiale.

O altă expoziţie care va putea fi vizitată de public la Biblioteca Naţională este „Artistul şi Puterea. Ipostaze ale picturii româneşti între anii 1950-1990”. Expoziţia reuneşte lucrări ale mai multor muzee din Bucureşti şi din ţară fiind unul dintre cele mai ample şi ambiţioase proiecte de artă românească ale ultimelor decenii, iniţiat şi realizat de Fundaţia ArtSociety, sub înaltul patronaj al Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional.

Expoziţia virtuală „Bucurestiul nocturn: 150 de ani de la apariţia romanelor ‘Misterele Bucureştilor’ de George Baronzi şi ‘Mistere din Bucureşti’ de Ioan M. Bujoreanu” va fi la dispoziţia publicului de la ora 18,00.

De la ora 19,00 Biblioteca Naţională propune o seară de chitară – „Un dia de noviembre”, în două părţi în cadrul festivalului Hibernal de chitară, ediţia a IV-a. Recitaluri vor fi oferite de Tudor Niculescu-Mizil, în prima parte, şi Cătălin Ştefănescu-Pătraşcu, în cea de-a doua.

Iniţiată şi coordonată de Asociaţia Bibliotecarilor şi a Bibliotecilor Publice din România (ANBPR) şi pusă în operă de bibliotecarii din toate tipurile de biblioteci, „Nocturna Bibliotecilor” este susţinută de Fundaţia IREX România, GMP PR şi THECELL.

Accesul publicului la manifestările organizate cu ocazia Nocturnei Bibliotecilor va fi gratuit.

Sursa: Agerpres 

21
/07
/23

Creatrix Fama, organizatorul temerarului Film O’Clock International Festival desfășurat simultan în șapte țări aflate pe meridianul de 25 grade longitudine estică, anunță cu bucurie deschiderea înscrierilor pentru programul de mentorat "Her Story, Her Future". Acest program are ca scop sprijinirea și încurajarea femeilor din industria filmului, oferindu-le oportunitatea de a-și dezvolta abilitățile personale și profesionale într-un mediu sigur și susținător.

21
/07
/23

Argumentul curatorilor FNT. Echipa curatorială a FNT 2023 (Mihaela Michailov, Oana Cristea Grigorescu și Călin Ciobotari), în urma vizionării a peste 150 de spectacole cu premieră în anul teatral 2022-2023, în teatre de stat și teatre independente, a optat pentru o serie de producții pe care le-a considerat relevante pentru tema din acest an: FNT, laboratoarele sensibilului.

20
/07
/23

Adorați peisajele splendide și comorile arheologice și artistice, nu departe unele de altele, plus peisaje mirobolante și gastronomie de vis? Iată câteva locuri fascinante în împrejurimile Napoli: Casertavecchia, Pompeii și Ercolano, Pozzuoli și Rione Terra, Baia parțial scufundată și Cuma.

20
/07
/23

Un grup de adolescenți a decis că Alexandria are nevoie de un festival de teatru, așa că l-a făcut să se întâmple. Au trecut 18 ani de-atunci. În tot acest timp, Ideo Ideis a învățat să crească în același ritm cu comunitatea din care face parte, oferind spectatorilor din oraș ocazia de a trăi atmosfera Festivalului Național de Teatru Tânăr odată cu liceenii din trupele participante.

19
/07
/23

Pe 19 iulie, începând cu ora 18:00, va avea loc la J’ai Bistrot (Calea Grivitei nr. 55, București), vernisajul Art Machine 2 – Bigger, better and together, care pune la dispoziția publicului 60 de lucrări de artă originale realizate de inițiatorii proiectului Art Machine, gruparea artistică Pastila Roz.

19
/07
/23

Festivalul Cinemascop vine agale cu a șasea ediție! Sunteți așteptați din nou în grădina de vară din Eforie Sud, între 1-6 august, cu filme, ateliere de creație pentru copii, dar și surprize, cum ar fi o petrecere silent disco. Ca de obicei, intrarea este liberă, iar grădina se deschide zilnic la ora 18:00.

19
/07
/23

Festivalul Ceau, Cinema! a sărbătorit zece ani alături de public şi invitaţi. Un cineconcert, cel puţin 30 de filme, întâlniri cu peste 20 de cineaşti din ţară şi străinătate, dezbateri, ateliere, o expoziţie aniversară şi o lansare de carte au făcut parte din programul ediţiei aniversare, care a avut loc între 12 şi 16 iulie la Timişoara.