Spectacolul de teatru educaţional „Familia Offline“ semnalează o problemă pe care statul român se face că n-o observă. Nouă actori cu vârste de la 9 la 14 ani se pun în locul unor copii ghinionişti, ai căror părinţi sunt plecaţi la muncă în străinătate.
Un articol de Dan Boicea|8 iulie 2013
Spectacolul de teatru educaţional „Familia Offline“ încearcă să semnaleze o problemă pe care statul român se face că n-o observă. La Teatrul Foarte Mic, nouă actori cu vârste de la 9 la 14 ani, norocoşi să facă teatru la vârsta lor, se pun în locul unor copii ghinionişti, ai căror părinţi sunt plecaţi la muncă în străinătate.
Recent, la o conferinţă a Organizaţiei Salvați Copiii, scriitorul Mircea Cărtărescu spunea că, atunci când ne referim la violență, nu trebuie să vedem neapărat cureaua sau bățul. „Cred că violență împotriva minții unui copil înseamnă tot ceea ce împiedică această minte să se dezvolte. Consider că părinții care își lasă copiii în țară și pleacă în Spania, în Italia, sau în alte locuri, ca să lucreze, sunt mult mai violenți față de copii, decât dacă ar rămâne cu ei şi ar folosi în fiecare zi mijloacele coercitive tipice şi contondente“, declara scriitorul.
Spectacolul „Familia Offline“, regizat de Radu Apostol după un text scris de Mihaela Michailov, confirmă observaţia lui Mircea Cărtărescu sub forma unui jurnal al maturizării copiilor pe cont propriu. E o maturizare dureroasă, care se produce în ciuda tuturor frustrărilor şi care nu poate fi alinată de banii şi de dulciurile trimise prin curier şi prin care părinţii cred că îşi amână greşelile.
Un spectacol despre absenţă
În ultimii ani, diverse instituţii au încercat să culeagă informaţii despre aceşti copii lăsaţi în România în grija fraţilor mai mari, a bunicilor sau a rudelor. Conform statisticilor, ar exista peste 350.000 de „copii ai migraţiei“.
Spectacolul arată cum se desfăşoară viaţa lor şi punctează multe dintre derapajele emoţionale care apar în situaţii aparent banale. „Copiii-căpşunari“ luptă la şcoală cu prejudecăţile colegilor, iar acasă cu un gol care poate fi umplut doar cu dragostea părinţilor. Pentru că lucrează în străinătate, părinţii ratează momente-cheie din viaţa copiilor, deşi încearcă să le controleze viaţa prin telefon.
Ce mi se pare extraordinar este că aceşti copii reuşesc să reproducă pe scenă o realitate care nu e a lor. Prin prezenţa lor, ei sunt vocea celor care au această problemă. Şi asta mi se pare mult mai puternic şi mai valoros decât ca ei să fie în această situaţie şi noi să ne emoţionăm că sunt în această situaţie.
Radu Apostol
regizor
În cazul prezentat în spectacol, un frate mai mare care lucrează într-o benzinărie are grijă de fraţii lui mai mici. E şi mamă, e şi tată, dar singur nu face faţă responsabilităţilor, mai ales că el însuşi e o victimă a abandonului. Iar părinţii, care îşi amână venirea din tot felul de motive, ard etapele şi uită să mai vadă cât de firesc creşte un copil, cum dă foc la casă, cum devine din fetiţă domnişoară, cum chiuleşte de la şcoală sau care sunt desenele animate la care se uită.
M-am apucat să lucrez cu Radu Apostol la un posibil text acum şase ani, pentru că ne-a interesat foarte mult tema. Textul a fost schimbat în funcţie de reacţiile lor, de felul în care percepeau anumite replici. Ne spuneau că un copil n-ar vorbi niciodată aşa cum ne imaginam noi. Ne-am dorit ca acest spectacol să-i reprezinte în primul rând pe ei şi nu să ne pună pe noi în valoare.
Mihaela Michailov
dramaturg
Reprezentaţia de săptămâna trecută a fost urmată de o discuţie cu actorii din distribuţie şi cu realizatorii spectacolului. Bianca Gheorghe, Denis Nadolu, Ionuţ Roşca, Mario Ştefan, Georgiana Moise, Roberta Parascan, Anca Negoiţă, Andreea Baraitan, Ana Maria Zaincovschi, elevi ai Şcolii generale nr. 55 din cartierul Republica din Bucureşti, au jucat alături de actorii profesionişti Mihaela Rădescu şi Viorel Cojanu.
Actorii-copii au fost rugaţi să spună, într-un singur cuvânt, despre ce este spectacolul acesta. Au răspuns aşa: „emoţie“, „tristeţe“, „curaj“, „dor“, „dragoste“, „familie“, „singurătate“.
Spectacolul „Familia Offline“ face parte din proiectul cultural „Copiii migraţiei“, finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional (AFCN) şi iniţiat de Asociaţia Culturală Replika.
Părerea psihoterapeutului
Mugur Ciumăgeanu: „Lipseşte un martor activ“
„Copiii se descurcă. Şi copiii, în general, toate studiile o arată, au o rezistenţă destul de mare. Problema este că părinţii nu sunt martori ai etapelor din viaţa copiilor. Şi asta are un impact foarte mare pe identitatea copilăriei. Ceea ce a fost extraordinar, apropo de intuiţie, la anumite scene, a fost că fiecare scenă a fost o etapă de viaţă din care lipsea un martor activ. Pentru că fratele cel mare era destul de obnubilat şi dezabuzat de toată energia asta foarte mare.
Absenţa a fost cel mai puternic rol negativ în acest spectacol. Absenţa unui adult care să certifice că copilul e bolnav, că trece prin şcoală, că face sau nu face ceea ce îi este caracteristic unui copil.
Autorităţile care ar trebui să se ocupe de sănătatea mentală a acestor copii au avut în ultimii cinci ani vreo trei iniţiative, dar fiecare s-a sfârşit cu o cercetare semiavortată despre problematica asta. De trei ori a început cercetarea, pentru a se stabili câţi copii sunt în situaţia aceasta, dar niciuna dintre cercetări nu este completă.
Era o estimare, că 17.000 de copii ar avea ambii părinţi plecaţi. N-a fost clar nici cine este responsabil pentru aceşti copii, dacă este Ministerul Sănătăţii sau Ministerul Educaţiei. Sau Ministerul Muncii. Iar în tot ping-pong-ul ăsta, copiii rămân în aceeaşi situaţie. Nu există un program naţional sau ceva de genul acesta“.
Scene de la repetiţii
