„Familia Offline“, jurnalul trist al „copiilor-căpşunari“
https://www.ziarulmetropolis.ro/famila-offline-jurnalul-trist-al-copiilor-capsunari/

Spectacolul de teatru educaţional „Familia Offline“ semnalează o problemă pe care statul român se face că n-o observă. Nouă actori cu vârste de la 9 la 14 ani se pun în locul unor copii ghinionişti, ai căror părinţi sunt plecaţi la muncă în străinătate.

Un articol de Dan Boicea|8 iulie 2013

Spectacolul de teatru educaţional „Familia Offline“ încearcă să semnaleze o problemă pe care statul român se face că n-o observă. La Teatrul Foarte Mic, nouă actori cu vârste de la 9 la 14 ani, norocoşi să facă teatru la vârsta lor, se pun în locul unor copii ghinionişti, ai căror părinţi sunt plecaţi la muncă în străinătate.

Recent, la o conferinţă a Organizaţiei Salvați Copiii, scriitorul Mircea Cărtărescu spunea că, atunci când ne referim la violență, nu trebuie să vedem neapărat cureaua sau bățul. „Cred că violență împotriva minții unui copil înseamnă tot ceea ce împiedică această minte să se dezvolte. Consider că părinții care își lasă copiii în țară și pleacă în Spania, în Italia, sau în alte locuri, ca să lucreze, sunt mult mai violenți față de copii, decât dacă ar rămâne cu ei şi ar folosi în fiecare zi mijloacele coercitive tipice şi contondente“, declara scriitorul.

Spectacolul „Familia Offline“, regizat de Radu Apostol după un text scris de Mihaela Michailov, confirmă observaţia lui Mircea Cărtărescu sub forma unui jurnal al maturizării copiilor pe cont propriu. E o maturizare dureroasă, care se produce în ciuda tuturor frustrărilor şi care nu poate fi alinată de banii şi de dulciurile trimise prin curier şi prin care părinţii cred că îşi amână greşelile.

Un spectacol despre absenţă

În ultimii ani, diverse instituţii au încercat să culeagă informaţii despre aceşti copii lăsaţi în România în grija fraţilor mai mari, a bunicilor sau a rudelor. Conform statisticilor, ar exista peste 350.000 de „copii ai migraţiei“.

Spectacolul arată cum se desfăşoară viaţa lor şi punctează multe dintre derapajele emoţionale care apar în situaţii aparent banale. „Copiii-căpşunari“ luptă la şcoală cu prejudecăţile colegilor, iar acasă cu un gol care poate fi umplut doar cu dragostea părinţilor. Pentru că lucrează în străinătate, părinţii ratează momente-cheie din viaţa copiilor, deşi încearcă să le controleze viaţa prin telefon.

Ce mi se pare extraordinar este că aceşti copii reuşesc să reproducă pe scenă o realitate care nu e a lor. Prin prezenţa lor, ei sunt vocea celor care au această problemă. Şi asta mi se pare mult mai puternic şi mai valoros decât ca ei să fie în această situaţie şi noi să ne emoţionăm că sunt în această situaţie.

Radu Apostol
regizor

În cazul prezentat în spectacol, un frate mai mare care lucrează într-o benzinărie are grijă de fraţii lui mai mici. E şi mamă, e şi tată, dar singur nu face faţă responsabilităţilor, mai ales că el însuşi e o victimă a abandonului. Iar părinţii, care îşi amână venirea din tot felul de motive, ard etapele şi uită să mai vadă cât de firesc creşte un copil, cum dă foc la casă, cum devine din fetiţă domnişoară, cum chiuleşte de la şcoală sau care sunt desenele animate la care se uită.

M-am apucat să lucrez cu Radu Apostol la un posibil text acum şase ani, pentru că ne-a interesat foarte mult tema. Textul a fost schimbat în funcţie de reacţiile lor, de felul în care percepeau anumite replici. Ne spuneau că un copil n-ar vorbi niciodată aşa cum ne imaginam noi. Ne-am dorit ca acest spectacol să-i reprezinte în primul rând pe ei şi nu să ne pună pe noi în valoare.

Mihaela Michailov
dramaturg

Reprezentaţia de săptămâna trecută a fost urmată de o discuţie cu actorii din distribuţie şi cu realizatorii spectacolului. Bianca Gheorghe, Denis Nadolu, Ionuţ Roşca, Mario Ştefan, Georgiana Moise, Roberta Parascan, Anca Negoiţă, Andreea Baraitan, Ana Maria Zaincovschi, elevi ai Şcolii generale nr. 55 din cartierul Republica din Bucureşti, au jucat alături de actorii profesionişti Mihaela Rădescu şi Viorel Cojanu.

Actorii-copii au fost rugaţi să spună, într-un singur cuvânt, despre ce este spectacolul acesta. Au răspuns aşa: „emoţie“, „tristeţe“, „curaj“, „dor“, „dragoste“, „familie“, „singurătate“.

Spectacolul „Familia Offline“ face parte din proiectul cultural „Copiii migraţiei“, finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional (AFCN) şi iniţiat de Asociaţia Culturală Replika.

Părerea psihoterapeutului

Mugur Ciumăgeanu: „Lipseşte un martor activ“

„Copiii se descurcă. Şi copiii, în general, toate studiile o arată, au o rezistenţă destul de mare. Problema este că părinţii nu sunt martori ai etapelor din viaţa copiilor. Şi asta are un impact foarte mare pe identitatea copilăriei. Ceea ce a fost extraordinar, apropo de intuiţie, la anumite scene, a fost că fiecare scenă a fost o etapă de viaţă din care lipsea un martor activ. Pentru că fratele cel mare era destul de obnubilat şi dezabuzat de toată energia asta foarte mare.

Absenţa a fost cel mai puternic rol negativ în acest spectacol. Absenţa unui adult care să certifice că copilul e bolnav, că trece prin şcoală, că face sau nu face ceea ce îi este caracteristic unui copil.

Autorităţile care ar trebui să se ocupe de sănătatea mentală a acestor copii au avut în ultimii cinci ani vreo trei iniţiative, dar fiecare s-a sfârşit cu o cercetare semiavortată despre problematica asta. De trei ori a început cercetarea, pentru a se stabili câţi copii sunt în situaţia aceasta, dar niciuna dintre cercetări nu este completă.

Era o estimare, că 17.000 de copii ar avea ambii părinţi plecaţi. N-a fost clar nici cine este responsabil pentru aceşti copii, dacă este Ministerul Sănătăţii sau Ministerul Educaţiei. Sau Ministerul Muncii. Iar în tot ping-pong-ul ăsta, copiii rămân în aceeaşi situaţie. Nu există un program naţional sau ceva de genul acesta“.

Scene de la repetiţii

01
/06
/17

"Poziţia copilului" este acum disponibil pe platforma Cinepub. Prilej pentru o scurtă rememorare a rolurilor esenţiale de cinema ale unei mari actriţe, Luminiţa Gheorghiu: de la "Moromeţii" şi până la acest film al lui Călin Peter Netzer, laureat cu Ursul de Aur la Berlin în 2013.

01
/06
/17

Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu susține și promovează și în cadrul ediției din acest an unele dintre cele mai importante spectacole de teatru de pe scena românească. Montări clasice sau cu abordări moderne, rupte din cotidian sau spunând povești cu tâlc, spectacolele create de instituții teatrale din România invită publicul la redescoperirea viziunilor regizorale de la noi din țară.

01
/06
/17

Aventurile lui Sacha în Castelul Fermecat, cartea pentru copii scrisă de Iulian Tănase și ilustrată de Alexia Udriște, care a fost bestseller-ul editurii Nemi la Bookfest 2017, ajunge mai aproape de copiii din Timișoara, Iași, Brașov, București și Sibiu.

01
/06
/17

Parcuri din toate sectoarele Capitalei gazduiesc astazi, Ziua Copilului,i evenimente dedicate zilei de 1 Iunie. De asemenea, de ziua lor, copiii vor beneficia de acces gratuit la Grădina Zoologică și vor avea oportunitatea de a vizita Muzeul Național Cotroceni sau sediul Televiziunii Române.

01
/06
/17

PREVIEW Începe a 16-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF) de la Cluj-Napoca (2-11 iunie). Pentru că la un eveniment cinematografic atât de mare este esenţial să ştii ce filme vrei să vezi sau merită văzute, Ziarul Metropolis vă propune un ghid.

31
/05
/17

Nouă povestioare în câte două sau trei personaje (plus un prolog și un epilog de grup), despre căutările, nesiguranțele și ratările iubirii, dar și despre micile ei mari victorii.

31
/05
/17

„Când doi oameni se iubesc, se iubesc şi atât. Este importantă arderea sentimentului, nu timpul sau spaţiul în care se întâmplă.” - Nicu Alifantis. Îndrăgitul muzician, poet şi actor împlinește, astăzi, 63 de ani.

31
/05
/17

De 10 ani vă oferim spectacole și evenimente culturale de cea mai bună calitate. Cultura și toate lucrurile frumoase se pot savura, însă, cel mai bine, atunci când suntem sănătoși. Aflând despre criza de sânge care se acutizează în fiecare an pe perioada verii, ne-am hotărât să susținem această cauză extrem de importantă prin ceea ce facem cel mai bine, adică prin teatru.

31
/05
/17

Vineri, 2 iunie 2017, de la ora 19, Sala Eforie (Jean Georgescu) a Cinematecii Române din Bucureşti (Str. Eforie nr. 2) găzduieşte cea de-a 16-a ediţie a Cineclubului FILM, în cadrul căreia va fi proiectat, de pe peliculă (35mm), un alt titlu notabil al istoriei filmului românesc, DINCOLO DE BARIERĂ (1965) de Francisc Munteanu, o adaptare a piesei de teatru „Domnişoara Nastasia” de George Mihail Zamfirescu.

30
/05
/17

Diana Cavallioti (31 de ani), rolul principal feminin din filmul românesc de mare succes „Ana, mon amour”, are, mai ales, o frumoasă carieră în teatru. În linii mari, toate acestea se cunosc. Din interviul care urmează veți afla detaliile. Cine, ce, de ce, unde, când, cum. Ca la Ziar.

30
/05
/17

Ediţia 2017 a Festivalului Euroregional de Teatru Timişoara TESZT s-a încheiat cu concertul lui Ivo Dimcev, Songs from my shows. A zecea ediţie a festivalului s-a desfăşurat între 21 şi 28 mai şi a prezentat publicului 29 de spectacole din 16 ţări, pe scenele Teatrului Maghiar “Csiky Gergely” Timişoara, la Cercul Militar şi în alte săli.

30
/05
/17

Revenită de la Cannes, unde a participat la gala aniversară de 70 de ani a festivalului, actrița franceză Isabelle Huppert a primit premiul Moliere pentru întreaga carieră cu prilejul decernării prestigioaselor premii ale teatrului francez. "Durează de secole, este unic din vremea grecilor ne reunim și cred că teatrul va dura timp de secole", a declarat Huppert la primirea premiului.

30
/05
/17

Știți tăcerea aceea grea, vibrantă, aproape palpabilă, care te cuprinde la teatru când energia cea mai bună curge pe scenă și de acolo spre tine? Dacă nu știți sentimentul, vă recomand să mergeți cu mai multă deschidere la teatru. Deschiderea asta poate prilejui un gust de neuitat, cel al poveștilor spuse onest, emoționant, puternic.