Filme şi ateliere pentru cei mici, în cadrul MINIMEST
https://www.ziarulmetropolis.ro/filme-si-ateliere-pentru-cei-mici-in-cadrul-minimest/

Cei mai mici fani ai animaţiei au un nou prilej de entuziasm, la început de octombrie: ediţia aniversară Anim’est, ce sărbătoreşte 10 ani de existenţă a festivalului, pregăteşte o nouă selecţie de filme îndrăgite şi premiate în toată lumea, proiectate la Bucureşti în cadrul secţiunii Minimest.

Un articol de Petre Ivan|20 septembrie 2015

MINIMEST 2015 – În plus, cei mai curioşi dintre prichindei vor avea acces în culisele animaţiei, prin intermediul unor ateliere ce le vor testa imaginaţia şi îi vor învăţa să aducă poveşti la viaţă.

De vineri până duminică, în cele două weekenduri ale festivalului (2-5 şi 9-11 octombrie), cinematografele Elvire Popesco şi Studio îi aşteaptă pe cei mici la proiecţiile Minimest.

Cinci lungmetraje de animaţie au fost selectate în secţiunea dedicată copiilor anul acesta. Trei dintre ele sunt:

Trippel Trappel. De trei ori în bucluc (r. Albert ‘t Hooft, Paco Vink), o producţie Olanda-Belgia despre trei animăluţe care îşi pretind dreptul la cadouri de Crăciun, aidoma tuturor copiilor,

Loulou şi incredibilul secret (r. Éric Omond, Grégoire Solotareff), câştigătorul premiului César pentru Cel mai bun film de animaţie în 2014, despre prietenia puţin probabilă dintre un lup şi un iepure, şi

Mune, gardianul Lunii (r. Alexandre Heboyan, Benoît Philippon), un 3D adorabil despre misiunea lui Mune, un faun pus pe şotii, de a salva omenirea.

Selecţia e completată de două titluri norvergiene:

Hocus Pocus, Alfie Atkins, în regia cunoscutei regizoare Torill Kove (a câştigat un Oscar în 2007 şi a fost nominalizată din nou anul acesta), şi

Crăciunul lui Louis şi Nolan (r. Rasmus A. Sivertsen), selectate ca parte din programul Ţara Invitată: Norvegia, cu sprijinul Ambasadei Regatului Norvegiei în România şi al NFI Norwegian Film Institute.

Selecţia de filme din cadrul Minimest va cuprinde şi o serie de scurtmetraje japoneze pentru copii semnate de Kōji Yamamura, MINIMESTunul dintre cei mai importanţi animatori independenţi ai momentului, invitat oficial la ediţia aniversară Anim’est, cu sprijinul Ambasadei Japoniei.

Un alt highlight al programului dedicat celor mici este colecţia de episoade Krtek. Aventurile cârtiţei, ce aduce pe ecranele Anim’est, cu sprijinul Centrului Ceh, celebrul personaj al seriei de filme create de animatorul ceh Zdeněk Miler începând cu 1956.

Pe lângă acestea, 25 de scurtmetraje proiectate în trei calupuri separate intră, anul acesta, în competiţia pentru trofeul Minimest.

Cei mici se vor delecta, între altele, cu poveşti despre animale care oferă lecţii de viaţă (Greierele şi furnica, r. Marina Andree Skop, Monstrul prietenos, r. Rob Shaw), despre prietenia dintre fiinţe aparent total diferite (Ivan şi lupul, r. Anna Levinson, Cravata, r. An Vrombaut), cu o mică lecţie de ecologie (Blocaţi grămadă, r. Marc Riba, Anna Solanas) şi un documentar pentru micii cercetători (Charles Darwin descoperă lumea: tatuul, r. Jernej Lunder).

Cea de-a zecea ediţie a Festivalului Internaţional de Film de Animaţie Anim’est va avea loc în perioada 2-11 octombrie 2015 la Cinema Studio, Cinema Elvire Popesco şi la Re:Animation Hub.

Biletele pentru proiecţiile din secţiunea Minimest, în valoare de 7 lei, pot fi achiziţionate online, pe www.eventbook.ro, şi în cinematografele Elvire Popesco şi Studio, în timpul festivalului.

Accesul la proiecţiile de luni-vineri, de până în ora 16.30, este gratuit (pe baza legitimaţiei) pentru copii, elevi, studenţi şi pensionari.

Foto: MINIMEST  – animest.ro

08
/12
/21

Întâmplarea a făcut să revăd recent într-un cinematograf din Palermo, la un cineclub şi în versiune originală, adică vorbit în engleză, nu dublat în italiană, „Sunset Boulevard”, clasicul film noir din 1950 al lui Billy Wilder.

08
/12
/21

„Babardeală cu bucluc sau porno balamuc”, regizat de Radu Jude, premiat cu Ursul de Aur la Berlinala de anul acesta și propus de România pentru nominalizare la categoria „cel mai bun lungmetraj internațional” a galei Oscar 2022, este considerat de criticii străini favorit pentru selecția la premiile acordate de Academia Americană de Film.

26
/11
/21

INTERVIU „Cu fiecare film am impresia că învăţ ceva nou despre meseria de actor”, afirmă într-un interviu cunoscutul actor franco-algerian Kad Merad, progatonist în comedia „Succes de public” („Un triomphe”, 2020), regizată de Emmanuel Courcol şi disponibilă în prezent în cinematografele din România.

22
/11
/21

„Titane”, cel mai șocant film al anului, ajunge în cinematografele din România din 3 decembrie, distribuit de Independența Film. Catalogat drept thriller psycho-sexy, „Titane” a stârnit valuri de șoc la Cannes, mai mulți spectatori pierzându-și cunoștința în timpul proiecției.

22
/11
/21

Primele trei filme din seria „Matrix” vor fi difuzate de Warner TV în luna decembrie, în așteptarea celui de-al patrulea lungmetraj, „Renașterea/ Resurrections”, care va fi lansat în preajma Crăciunului.

22
/11
/21

Viaţa grea din Gaza, violenţele asupra palestinienilor din teritoriile ocupate, agresiunile asupra femeilor în lumea arabă sau problema refugiaţilor se numără printre subiectele tratate de o serie de documentare care completează programul ediţiei din acest a Festivalului Filmului Palestinian.

17
/11
/21

Regizat de britanicul Edgar Wright, „Last Night in Soho” (2021) stă pe o idee grozavă. Ia un reflex des întâlnit al multora dintre noi, idealizarea unei anumite perioade, şi îl aruncă în aer cu stil.

10
/11
/21

CRONICĂ DE FILM Mi-e neaşteptat de greu să scriu despre „La civil” (2021), deşi e un film pe care am fost nerăbădător să îl văd. „Waiting for August” (2014), documentarul cu care a debutat Teodora Mihai, regizoare din Belgia, dar de origine română, m-a impresionat când l-am văzut şi încă îi port o amintire puternică.