Filmele câștigătoare la TIFF se văd la București
https://www.ziarulmetropolis.ro/filmele-castigatoare-la-tiff-se-vad-la-bucuresti/

Câştigătorii trofeelor la TIFF 2014 ajung pe ecranele din Bucureşti între 10 şi 19 iunie, într-o retrospectivă organizată la Cinema Studio, Cinema Elvira Popescu şi J’ai Bistrot.

Un articol de Liliana Matei|10 iunie 2014

Cea de-a 13-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF) s-a încheiat duminică seara, în spațiul Unirii Open Air, care s-a dovedit neîncăpător pentru miile de spectatori dornici să vadă premiera filmului 12 ani de copilărie/ Boyhood (r. Richard Linklater).

Retrospectiva debutează oficial marți, 10 iunie, la Cinema Studio, cu cele două filme care au deschis, respectiv închis TIFF-ul clujean: Philomena (r. Stephen Frears, ora 19.30), nominalizat anul acesta la Oscar, și Boyhood (ora 21.30).

Cinefilii vor avea șansa să vadă filmul favorit al juriului TIFF, distins cu Trofeul Transilvania și cu premiile de interpretare pentru actorii Javier Pereira și Anna Garrido – Stockholm (foto sus), pe cel recompensat cu Premiul pentru Cea mai bună regie, Zgârie-nori suspendați/ Floating Skyscrapers (r. Tomasz Wasilewski) și Premiul Special al Juriului – coproducția bulgaro-română Viktoria (r. Maya Vitkova).

Floating Skyscrapers still

,,Floating Skyscrapers” a primit premiul pentru cea mai buna regie la TIFF.

În program se regăsesc și cele două filme răsplătite cu Mențiunea specială a juriului – Câinele/ Paat (r. Amir Toodehroosta) și Umbra albă/ White Shadow (r. Noaz Deshe), dar și titlul din competiție cu cele mai multe voturi din partea publicului, Natură moartă/ Still Life (r. Uberto Pasolini). În topul preferințelor publicului s-au aflat și alte două filme aduse la București: Quod Erat Demonstrandum (r. Andrei Gruzsniczki) și Everything We Loved (r. Max Currie).

,,București, unde ești?”, documentarul lui Vlad Petri despre protestele din 2012, din Piața Universității, care intră în cinematografe din 13 iunie, distribuit de Transilvania Film, va avea parte de mai multe proiecții în cadrul retrospectivei.

Retrospectiva cuprinde și câteva dintre best of-urile anului în festivaluri, precum Black Coal, Thin Ice (r. Diao Yinan), premiat cu Ursul de Aur la Berlin, Sacro GRA (r. Gianfranco Rosi), primul documentar care a câștigat Leul de Aur la Festivalul de la Veneția, Historia de la meva mort, distins cu Leopardul de Aur la Locarno, Venus in Fur, noul film al lui Roman Polanski, ecranizarea romanului Spuma zilelor (r. Michel Gondry), comedia spaniolă de succes La gran familia española (r. Daniel Sánchez Arévalo), Canibal (r. Manuel Martín Cuenca), care i-a adus actriței Olimpia Melinte o nominalizare la Premiile Goya, drama alb-negru Ida, de Pawel Pawlikowski, sau Beloved Sisters (r. Dominik Graff).

Una dintre recomandările directorului artistic Mihai Chirilov este filmul regizorului slovac Peter Solan, Before Tonight is Over (1966), care va rula miercuri, 11 iunie, la Cinema Studio, de la 20.15.

Programul filmelor poate fi consultat pe site-ul TIFF.

INFO

Prețul unui bilet la Cinema Studio este de 12 lei, la Cinema Elvira Popescu – 14 lei, cu reducere pentru studenți și pensionari, iar la J’ai Bistrot intrarea costă 10 lei.

27
/08
/20

Seria de proiecții „Cinema sub clar de lună“ oferă, în a patra săptămână, patru avanpremiere românești proiectate în aer liber la București, pe Calea Victoriei 192A (vizavi de Casa Vernescu). La proiecții, programate la ora 20.20, vor participa regizorii și echipele filmelor, care vor răspunde întrebărilor publicului la sfârșit.

22
/08
/20

„Cineliteratura” – o punte între literatură și film, proiect realizat în parteneriat de Muzeul Național al Literaturii Române, Institutul Cultural Român și Uniunea Autorilor și Realizatorilor de Film, cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei și Dacin Sara, va fi lansat pe 25 august 2020.

22
/08
/20

Selecția de anul acesta include 21 de documentare românești care vor fi proiectate în aer liber. Astra Film Festival 2020 are un format hibrid, în aer liber și online, și aduce publicului un program alcătuit din cele mai bune 80 de documentare românești și internaționale, selectate din 3.000 de filme înscrise.

19
/08
/20

CRONICĂ DE FILM Nu e de mirare că regizorul Mohammad Rasoulof este incomod pentru regimul politic autoritar din Iran. O dovedeşte din plin şi cel mai nou film al său, „„There Is No Evil” („Diavolul nu există”), o critică incisivă a pedepsei cu moartea.

17
/08
/20

Publicul Festivalului Internațional de Film Independent Anonimul a decis sâmbătă, 15 august, prin vot electronic, câștigătorii celei de-a 17-a ediții.

14
/08
/20

Miercuri, 12 august, a început la Sfântu Gheorghe cea de-a 17-a ediție a Festivalului Internațional de Film Indendepent ANONIMUL IIFF. Dacă în mod obișnuit la proiecții participau aproximativ 3500 de persoane, anul acesta evenimentul se desfășoară în condiții speciale, impuse de pandemie, numărul maxim de spectatori fiind de 400 de persoane la fiecare proiecție, multe dintre acestea sold-out.