Forța imprevizibilului: „Banii sunt bani”, din 21 septembrie la cinema
https://www.ziarulmetropolis.ro/forta-imprevizibilului-banii-sunt-bani-din-21-septembrie-la-cinema/

„Banii sunt bani” / „Money’s money”, noul thriller al regizorului georgian Géla Babluani, explorează acelaşi teritoriu noir cu care ne-a obişnuit de la debutul său premiat la Sundance: lumea ascunsă a violenţei, relaţia oamenilor cu banii şi capcanele pe care unii şi le pot construi, dacă se lasă ghidaţi de lăcomie.

Un articol de Liliana Matei|17 septembrie 2018

Produs în Franța, „Banii sunt bani” surprinde trei prieteni seduși de ideea de a avea un câștig rapid, care vor să dea lovitura furând o valiză de bani a unui tip înstărit din Le Havre, însă ajung prinși într-o pânză de evenimente departe de controlul lor.

„Când oamenii ajung în situații total neașteptate, fac alegeri mult mai interesante, care pe mine mă interesează cinematografic. Cu cât e mai imprevizibilă situația, cu atât alegerile sunt mai instinctive. Mă interesează cum ajunge cineva să facă o gafă uriașă, să o încurce rău de tot sau, la polul opus, să se salveze dintr-o situație aparent fără scăpare”, mărturisește Géla Babluani într-un interviu pentru The Electric Sheep, revistă online dedicată unei cinematografii subversive.

Capacitatea regizorului de a explora aspecte mai întunecare ale firii umane prin scenarii capabile să te țină la marginea scaunului de cinema, întrebându-te ce urmează, a fost remarcată în Seattle Times de criticul Moira MacDonald, care scria în 2006: „La doar cei 26 de ani pe care îi are, Géla Babluani pare a ști mai multe despre crearea de suspans decât au învățat unii regizori în întreaga carieră”.

„Revelația anului”, așa cum îl introducea Cineuropa pe cineast la debutul său în lungmetraj (cu filmul „13 Tzameti”), Géla Babluani îi amintește criticului de film de la The New York Times, Stephen Holden, de un Polanski la început de drum, cu întorsături de situație și trucuri regizorale captivante.

Născut în Georgia, la Tbilisi (țara era atunci parte din URSS), Géla Babluani este fiul celebrului regizor de film Temur Babluani, care a produs singurul film georgian nominalizat vreodată la Premiile Oscar („A Chef in Love”). Își dezvoltă o atenție deosebită pentru imagine de mic, având ca influențe condițiile în care tatăl său își edita filmele. La 17 ani pleacă în Franța la studii, unde rămâne și se stabilește. Primul său lungmetraj, „13 Tzameti” (2005), distribuit în România de Transilvania Film, este premiat la Festivalul de Film de la Sundance cu Marele Premiu al Juriului: „World Cinema – Dramatic”, film prezentat și la Festivalul de Film de la Veneția (distins cu 2 premii). În 2008, obține titlul de Cel mai bun film european la Premiile Gopo.

„Banii sunt bani” / „Money’s money” va fi distribuit în cinematografele din țară din 21 septembrie de Transilvania Film. Filmul va rula în cinematografele din România începând cu 21 septembrie, distribuit de Transilvania Film.

08
/12
/15

Actorii Luminiţa Gheorghiu şi Victor Rebengiuc, regizorul Stere Gulea şi directorul de imagine Vivi Drăgan Vasile au vorbit luni seară, la Teatrul Act, despre „Moromeţii”, celebrul film ai cărui autori principali au fost, despre o posibilă continuare şi despre starea actuală a cinematografiei române.

07
/12
/15

Lungmetrajul "Brâncuşi din eternitate", de Adrian Popovici, cu Claudiu Bleonţ, Vlad Rădescu, Alexandru Potocean, Iulia Verdeş, Andra Negulescu şi Ioan Andrei Ionescu, va fi prezentat criticilor de film şi membrilor British Academy of Film and Television Arts (BAFTA), la New York şi la Londra.

06
/12
/15

Regizorul Ron Howard („O minte sclipitoare”) aduce, din 4 decembrie, pe marile ecrane aventura „În inima mării”, o ecranizare a best-sellerului omonim semnat de Nathaniel Philbrick despre expediţia vaporului Essex. Dezastrul maritim real l-a inspirat pe Herman Melville să scrie „Moby-Dick”. Însă cartea nu relatează decât jumătate din poveste.

05
/12
/15

Deşi, cu acest ultim film al francizei (“Jocurile Foamei: Revolta – partea 2”) se închide cercul celor trei ani în care Jennifer Lawrence a intrat în pielea lui Katniss Everdeen, gaiţa zeflemitoare rămâne un model de stil şi look pe care nu îl vom uita prea curând.

03
/12
/15

„Moromeţii” poate fi privit ca o apariţie de necrezut: este un film lansat spre sfârşitul perioadei comuniste, când, la fel ca întreaga atmosferă din ţară, peisajul cinematografic devenea tot mai puţin respirabil din cauza cenzurii şi a ideologiei partidului unic.

03
/12
/15

Festivalul anual "Making Waves: New Romanian Cinema" de la New York, ajuns la cea de-a zecea ediție, este considerat de New York Times drept una dintre "comorile anuale" ale circuitului cinematografic newyorkez și se desfășoară pentru al treilea an consecutiv în două centre culturale importante: Film Society of Lincoln Center (2-7 decembrie) și respectiv Jacob Burns Film Center (3-8 decembrie).

29
/11
/15

„Alături de filme de festival, MUBI înseamnă și filme cult și clasice, așa că o bună parte din catalog conține nume sonore din istoria cinematografiei”, afirmă, într-un interviu pentru Ziarul Metropolis, Ioana Diaconu, reprezentanta pentru România a MUBI, platformă internaţională de filme.

27
/11
/15

Chiamatemi Francesco (Spuneți-mi Francisc) prezintă drumul pe care l-a parcurs fiul unor imigranți italieni din Argentina pentru a deveni șeful Bisericii Catolice. Filmul va fi lansat în cinematografele italiene la 3 decembrie.