,,Funcționarul destinului”, o nouă premieră la Teatrul Nottara
https://www.ziarulmetropolis.ro/functionarul-destinului-o-noua-premiera-la-teatrul-nottara/

Teatrul Nottara prezintă sâmbătă, 21 iunie, de la ora 19.30, la Sala George Constantin, premiera producţiei ,,Funcţionarul destinului” de Horia Gârbea, un spectacol de Anca Maria Colţeanu. Muzica originală este semnată de Ovidiu Savu Ioniţă.

Un articol de Liliana Matei|19 iunie 2014

Cu această ocazie, îi veţi reîntâlni pe Dani Popescu şi pe Dan Bordeianu şi o veţi descoperi, pentru prima dată la Nottara, pe Vali Pena. Sunteți invitați la o comedie dulce-amăruie despre căsniciile aflate în criză și singurătatea în doi, transpusă într-un spectacol plin de vitalitate.

Fred și Cleo sunt căsătoriți de ceva timp. Dar, dincolo de dragoste, în căsnicia lor au apărut rutina și lipsa de comunicare. S-au îndepărtat unul de celălalt, iar încercările pe care le fac pentru a se redescoperi par să nu funcționeze. Fred se străduiește să își amintească de cuplul tânăr, pe care l-au format odată, iar Cleo încearcă să uite acea perioadă de început.

Funcţionarul destinului a fost montată în teatrele din România, încă din anii ’90 şi a fost apreciată atât de public, cât şi de presa de specialitate. Horia Gârbea este scriitor şi publicist român, autor a peste 32 de volume de literatură. A debutat în anul 1982 cu poezie, apoi şi-a continuat cariera cu proză, teatru, critică literară şi teatrală, eseuri. Ca dramaturg a scris peste zece piese, care s-au concretizat scenic în peste 26 de spectacole, în țară și în străinătate.

„Funcţionarul destinului propune o rezolvare ideală a unui context nefericit ajuns la punctul culminant, alimentat fiind de autoizolarea partenerilor dintr-un cuplu. Piesa în sine este semnul de întrebare pus pe intervenţia inexplicabilă a unui personaj bizar, pe care autorul îl numeşte funcţionar al destinului. Temerile individuale ale celor două personaje trimit spectatorul la o introspecţie atentă, obligându-l să se privească în oglindă şi să-şi asume propria proiecţie asupra partenerului de cuplu.”
(Anca Colţeanu)

Dani Popescu, dan Bordeianu si Vali Pena in Functionarul destinului

Dani Popescu, Dan Bordeianu și Vali Pena, in ,,Funcționarul destinului”

„Am abordat  problema perechii conjugale şi a triunghiului conjugal în mai multe dintre piese: Doamna Bovary sînt ceilalți, Divorț în direct, Cleopatra a șaptea, Funcționarul destinului. Dintre ele, Funcționarul destinului, scrisă în 1992, se referă cel mai direct la criza comunicării între parteneri și la uzura relației, la suspiciunea și nesiguranța ce înstrăinează doi soți, care își văd căsătoria din unghiuri foarte diferite. (…) Cine este „funcționarul destinului”, cei doi nu vor afla niciodată cu certitudine, dar întîmplarea aceasta bizară, de care își vor aminti mereu, îi va determina să se arate toleranți între ei și să rămână împreună. Piesa este o dramă a psihologiei cuplului contemporan și etern, care caută soluția miraculoasă a continuării unei existențe împreună.  Fiecare pereche are momentele ei de ruptură, comice cînd se văd dinafară, dar nu toate au șansa de a fi vizitate, la momentul oportun, de destin.”
(Horia Gârbea)

Ce se întâmplă atunci când doi soţi îşi văd căsnicia în moduri radical diferite, când aceştia uită de toleranţă şi când apare pericolul ca neînţelegerile lor să degenereze într-o fisură ireparabilă? Există o soluţie miraculoasă pentru a continua împreună? Numai Destinul ştie!

Foto: Teatrul Nottara

05
/12
/16

Cantautorul american Bob Dylan, câștigătorul din acest an al Premiului Nobel pentru Literatură, a trimis un discurs de mulțumire pentru a fi citit în cadrul banchetului ce va urma înmânării premiilor, vineri, la Stockholm

05
/12
/16

În urmă cu 115 ani, într-o zi de 5 decembrie (1901) venea pe lume, la Chicago, într-o modestă familie cel de-al patrulea copil din cinci al familei Disney. Puștiul talentat la desen va fi încurajat să continue pe această cale de o mătușă. Nu va termina niciodată liceul, dar va ajunge una dintre marile personalități ale secolului XX.

04
/12
/16

Pe 7 decembrie, la Sala Radio, trei lucrări semnate de Cristian Lolea, Wolfgang Amadeus Mozart și Joseph Haydn vor fi interpretate de Orchestra de Cameră Radio în cadrul unui concert care îmbină clasicismul vienez cu creația contemporană, sub bagheta dirijorului Constantin Adrian Grigore. Solistă este violonista Cristina Anghelescu.

04
/12
/16

Începând cu data de 8 decembrie 2016, la Teatrul Național „I.L.Caragiale” din București va fi deschisă publicului expoziţia „Andy Warhol și Slovacia” - eveniment de amplă rezonanță culturală ce marchează încheierea președinției rotative a Slovaciei în cadrul Consiliului Uniunii Europene (iulie-decembrie 2016).

03
/12
/16

Primăria Municipiului București prin ARCUB alături de Compania Passe-Partout Dan Puric vă invită în luna decembrie să vă bucurați împreună cu familia de „Minunea unui copil – spectacol de Crăciun”, care se va juca la Sala Mare de la ARCUB (Str. Lipscani nr. 84-90) în zilele de 20, 21 și 22 decembrie.

02
/12
/16

Pe 1 decembrie, când în București tocmai începuse defilarea de Ziua Națională, în Sala Mare a Teatrului Metropolis începea castingul prin care zece actori tineri urmau să fie selectați pentru a face parte din spectacolul care va marca în 2017 zece ani de la înființarea teatrului din strada Mihai Eminescu. Oricine ar fi fost de față ar fi avut impresia că asistă la spectacolul din spatele spectacolului. Și chiar așa era.

02
/12
/16

Scriitorul nipon Haruki Murakami va publica viitorul său roman în luna februarie, după cum a anunțat editura sa, care însă nu a dezvăluit titlul și nici subiectul viitoare cărți. În 2015, Murakami a publicat “Men Without Women”, o colecție de șase povestiri scurte, dintre care una inedită și celelalte cinci apărute deja într-o revistă literară.

02
/12
/16

Radu Iacoban, unul dintre cei mai apreciaţi dramaturgi şi regizori tineri, revine în decembrie cu o un nou spectacol: “O intervenţie”, de Mike Bartlett, cu Ana Ularu şi Lucian Iftime în distribuţie. Spectacolul (nerecomandat persoanelor cu vârsta sub 16 ani) va putea fi văzut sâmbătă, 10 decembrie şi duminică, 11 decembrie, de la ora 19:30, la Teatrul Act.

02
/12
/16

După șase ediții de mare succes pe scenele din România și Europa, Turneul “Duelul Viorilor Stradivarius versus Guarneri” (un proiect Radio România) va fi prezentat în două prestigioase săli de concert: la Carnegie Hall (Weill Recital Hall), din New York, astăzi, 2 decembrie, de la ora 20:00, și la Kennedy Center for the Performing Arts (Family Theater), din Washington, DC, pe 5 decembrie, de la ora 18:00.

02
/12
/16

“N-am întârziat niciodată şi n-am obosit niciodată. Am ajuns primul la teatru şi am plecat întotdeauna ultimul.” – Mitică Popescu. Îndrăgitul actor, născut la București, pe 2 decembrie 1936, împlinește astăzi 80 de ani!

01
/12
/16

Începând din sec. al XVIII-lea, domnii fanarioţi au luat o serie de măsuri menite să transforme aglomaraţia de case ridicate cum da Dumnezeu, pe uliţe desfundate, fără nume şi ameninţate periodic de revărsările Dâmboviţei, într-un oraş mai bine rostuit.

30
/11
/16

Cinematografele indiene vor trebui să difuzeze imnul național înaintea fiecărei proiecții de film, a decis miercuri Curtea Supremă din India. Ordinul vine pe fondul unei dezbateri la nivel național cu privire la ascensiunea naționalismului agresiv în India sub conducerea partidului hindus de dreapta Bharatiya Janata Party.