Futbol. România – Ungaria cu Iorga, Miriuţă, Ienei şi Roesler
https://www.ziarulmetropolis.ro/futbol-romania-ungaria-cu-iorga-miriuta-ienei-si-roesler/

Naţionaliştii de pripas şi-au pus fularul tricolor în jurul gâtului şi au ieşit la defilare. Că nu ştiu ei foarte bine ce e dragostea…de ţară, de fotbal, de oameni, nici nu mai contează, o gură mare e capabilă să anihileze un întreg batalion de idei, sentimente şi concepte bine structurate.

Un articol de Dan Nicolaie (Dedes)|10 octombrie 2014

Jucăm cu  Ungaria şi nu mai contează nimic altceva, nici măcar faptul că în materie de fotbal noi am ajuns mici iar ei minusculi, iar  afişul oficial prezintă o încleştare titanică, prilej pentru toţi nefericiţii (ai noştri şi ai lor)  să-şi elibereze frustrările.

Dorind să pregătesc meciul cât mai bine, am purces la lectură. Am luat la mână „Teoria lui Roesler”(potrivit istoricului austriac Robert Roesler poporul român s-a format la sud de Dunăre, de unde o mare parte a populației a emigrat la nord de fluviu, după ce teritoriul fusese luat în primire de alţi migratori) după care am citit volumul „În luptă cu absurdul revizionism maghiar” (aici titlul mă scuteşte de amănunte suplimentare), semnat de Nicolae Iorga.

Când mă pregăteam să atac şi alte lucrări menite să alimenteze „prietenia şi buna vecinătate” mi-am dat seama că una e una şi alta e alta, şi când e vorba de o dispută sportivă, trebuie să te înarmezi cu argumente strict sportive.

Aşa că lipsa de inspiraţie m-a dus spre declaraţiile lui Vasile Miriuţă, antrenor român, fost internaţional maghiar. Dornic să răspundă şi la întrebările care nu i-au fost puse, că tot se poartă deconspirările de vodevil, Vasile ne-a anunţat că şi-a oferit toate cunoştinţele tehnico-tactice adversarilor noştri de sâmbătă. Într-o superbă dovadă de toleranţă, aproape nimeni nu l-a băgat în seamă pe antrenorul CFR-ului din Cluj. În fond nu vrea altceva decât să mânânce şi el o pâine albă.

În urmă cu mai bine de un an, România învingea Ungaria cu 3-0, pe Naţional Arena, în Preliminariile Mondialului brazilian

În urmă cu mai bine de un an, România învingea Ungaria cu 3-0, pe Naţional Arena, în Preliminariile Mondialului brazilian

Ca să compensez, am citit şi declaraţiile oferite de fostul internaţional român Emeric Ienei, mare antrenor român de naţionalitate maghiară. Elegant până la ultima virgulă, singurul tehnician autohton care a câştigat Cupa Campionilor Europeni cu o echipă românească ne-a explicat că ar fi fost o impoliteţe, inclusiv faţă de specialiştii maghiari, să ofere el informaţii despre echipa naţională. Până la urmă, dacă te respecţi, pâinea albă nu este chiar totul.

Cum ne aflăm în plină campanie electorală, când totul se interpretează, propun o ştire „la două capete”, posibilă dar puţin probabilă : Un grup consistent de fani maghiari din Debrecen au plecat încă de ieri (miercuri, n.r.) spre capitala României pentru a asista la meci. Cu greu au fost convinşi în faţa stadionului Ferenc  Puskás din Budapesta că meciul se joacă în alt oraş.

Rămâne cum am stabilit, să cânţi imnul naţional şi să fluturi steagul tricolor nu are legătură nici cu rasismul şi nici cu xenofobia.

Foto: Futbol, România – Ungaria – FRF, facebook

26
/08
/15

Când crezi că știi foarte multe, dacă ai un grăunte de curiozitate, deschidere la nou și bun simț, constați că nu știi aproape nimic. Cu un deceniu în urmă, un film, Capote, cu Philip Seymour Hoffman în rolul principal, mi-a dat o palmă strașnică și o temă pentru acasă. Cu maximă rușine constatam că nu citisem nimic din ceea ce a scris Truman Capote.

25
/08
/15

Prima ediție a evenimentului cultural Theaterstock Bacău, desfășurată între 1 și 16 august, și-a închis porțile lăsând în urmă frânturi de muzică bună, amintirea unor spectacole bune, unele chiar foarte bune, dar și a micilor probleme cu care s-au confruntat organizatorii și participanții.

20
/08
/15

Pe 20 august 1980, bărbații din întreaga lume au pierdut un ajutor de nădejde. Au existat vremuri când mulți tineri și mai puțin tineri au reușit să facă mari cuceriri cu ajutorul lui Joe Dassin. Chiar dacă în materie de muzică, la noi, multe erau interzise, Dassin era tolerat, puteai găsi discurile sale și dacă totuși erai ghinionist era imposibil să nu găsești un Cornel Constantiniu care să cânte melodiile lui... Joe Dassin.

14
/08
/15

Răutatea umană ne urmărește uneori și dincolo de granițele palpabile ale acestei lumi. Cel mai frumos zâmbet al umanității imprimat pe peliculă a trebuit să se ascundă sub doi metri de beton armat pentru a putea să scape de efectele nedorite ale propriei faime (**).

18
/06
/15

Abia trecuse de jumătate lunii aprilie când s-a întâmplat primul an fără Gabriel García Márquez. Undeva pe la sfârșitul lui martie am rămas ca Aureliano Buendia copil în pragul ușii din bucătărie și am zis: va veni cineva. De ce am zis eu așa?

07
/05
/15

Pe 7 mai se împlinesc 10 ani de la premiera spectacolului „Avarul îndrăgostit”, de Cristian Juncu, după Molière, în regia lui Vlad Massaci, jucat la Teatrul de Comedie. Ziarul Metropolis publică a doua parte a eseului despre „Avarul” scris de Ioan Chelaru, interpretul rolului principal.

07
/05
/15

Astăzi se împlinesc 10 ani de la premiera spectacolului „Avarul îndrăgostit”, de Cristian Juncu, după Molière, în regia lui Vlad Massaci, jucat la Teatrul de Comedie. Ziarul Metropolis publică eseul despre „Avarul” scris de Ioan Chelaru, interpretul rolului principal. Astăzi - prima parte.

31
/03
/15

Câștigătorii îi știți: Nae Caranfil și „Closer to the Moon” au obținut cele mai importante premii, inclusiv pentru cel mai bun film, la Gala Gopo 2015. Însă vă propunem câteva frivolități subiective „la cald” din sala Studio a Teatrului Național din București.

28
/03
/15

Obișnuit să sufle în tot felul de iaurturi fotbalistice, ultima dovadă episodul dinaintea meciului cu Irlanda de Nord relatat în acest colț onorabil de internet, generalul Iordănescu nu putea rata ocazia să iasă la rampă și cu ocazia vizitei la Ploiești a formației din Feroe. Cum creșterea oilor este o îndeletnicire de bază în insulele care încă depind parțial de Regatul Danemarcei, atunci este evident că vorbim de un iaurt de bună calitate. / România - Insulele Feroe se joacă duminică, 29 martie, de la ora 19:00, pe stadionul Ilie Oană, din Ploiești

23
/03
/15

Sunt un vultur… Nu încape îndoială… Zbor înalt, fără eforturi prea mari și îmi permit să mă las pe aripile vântului să mă poarte în voia mofturilor sale nemărginite…

19
/03
/15

În ultimele trei săptămâni, în fiecare miercuri seara, grație TVR 2, m-am întâlnit cu un vechi prieten, Jean Paul Belmondo, omul care la vârsta pubertății ne transmitea clar că și noi cei mai puțin înzestrați de natură cu chipuri de cuceritori avem șansa noastră în viață, la iubiri lungi sau scurte, în funcție de posibilități și dorințe.

17
/03
/15

Un prieten mai tânăr, cinefil de pripas, cataloghează filmele în trei feluri: 1. E bun, merită descărcat de pe net.; 2. Nu merită nici să fie furat.; 3. Arta se plătește, merg la cinematograf! Într-o discuție particulară devenită parțial publică grație scrisului am încercat să-l conving că ”Aferim!” merită fiecare leu pe care îl va scoate din buzunar!

27
/02
/15

Teatrul de Artă. Am primit loc în rându-ntâi. Bilet netipărit. O domnișoară a scris sub ochii mei cu un creion pe un pătrățel de hârtie: R1L10. Liked it. M-am simțit ca făcând parte dintr-o frăție culturală secretă de rezistență, in care ne strecurăm bilețele cu mesaje codificate. R1L10 (Rezistența prin Ludic?).

10
/02
/15

Rândurile care urmează spun povestea oraşului pe care l-am părăsit în vara anului 2009 doar pentru a-l regăsi în iarna anului 2015.

18
/01
/15

Știrile aveau titluri asemănătoare: ”A murit Valentin Nicolau, fost director TVR”. Lumea s-a întors la civilizația orală, oamenii din peșterile de ciment se adună în jurul focului catodic să asculte povești breaking news, așa că funcția de președinte al TVR dă titlul, pe galben. Am avut o strângere de inimă, era ca și cum, la moartea lui Eminescu, s-ar fi titrat: ”A murit un corector al ziarului Timpul”!

19
/11
/14

Am văzut cărţi nefericite. Multe. Uitate, necitite, abandonate, batjocorite, cărţile trăiesc o dramă dacă ajung în mâna sau în apropierea cui nu trebuie.