Gainsbourg, Coogan și Fassbender în Competiția Comedy Cluj 2014
https://www.ziarulmetropolis.ro/gainsbourg-coogan-si-fassbender-in-competitia-comedy-cluj-2014/

Jurnalişti puşi în situaţii extreme, soldaţi reîntorşi din Afghanistan, efectul misiunii NASA pe Lună asupra unei comunităţi de provincie, un fost cercetător devenit gangster, femei la putere versus bărbaţii la îndeletniciri domestice, un profesor de engleză pornit în căutarea lui John Lennon sunt doar câteva dintre personajele celei mai importante secţiuni, Competiţia Internaţională, a celei de-a VI-a ediţii a Comedy Cluj.

Un articol de Petre Ivan|24 septembrie 2014

8 lungmetraje intră în competiția celei de-a VI-a ediții a Festivalului Internațional de Film Comedy Cluj (10 – 19 octombrie), filme în care spectatorii se vor reîntâlni cu actori precum Charlotte Gainsbourg, Steve Coogan, Michael Fassbender sau Javier Cámara.

După recentele colaborări cu Pedro Almodovar pentru „Los Amantes Pasajeros / Amanții pasageri” sau Julio Mendem pentru „Lucia y el sexo / Lucia și sexul”, Javier Cámara revine pe ecrane în multipremiatul lungmetraj de la Premiile Goya din acest an, “Living is easy with your eyes closed / Vivir es fácil con los ojos cerrados”.

Prezentat în premiera mondială la Festivalul Internațional de la Palm Springs unde a fost recompensat cu premiul Cine Latino, lungmetrajul semnat de David Trueba spune povestea lui Antonio (Javier Cámara) care pornește într-o călătorie plină de surprize pentru a-l reîntâlni pe John Lennon și a-i propune ceva neobișnuit.

Celebrul Steve Coogan, cunoscut publicului din România pentru rolul său din “Philomena” lui Stephen Frears, interpretează celebrul personaj fictiv al lui Alan Partridge. Creat și interpretat de Coogan pentru diverse programe de radio și televiziune BBC încă din 1991, “Alan Partridge” ajunge pe marile ecrane în comedia de lungmetraj ce îi poartă numele, sub semnătura regizorului Declan Lowney.

Proaspăt angajat într-o stație radio de provincie, luat drept ostatic de un coleg de breaslă proaspăt concediat, Partridge devine intermediarul dintre fostul coleg înarmat, întregul personal sechestrat și poliția locală. Comunitatea are ochii ațintiți spre el și totuși, Partridge spune ceva ce va regreta mai târziu. O producție

Jacky In The Women Kingdom

Jacky In The Women Kingdom

recompensată cu premiul pentru Cea mai bună comedie la Empire Awards.

Michael Fassbender este o apariție absolut surprinzătoare în lungmetrajul “Frank” regizat de Lenny Abrahamson. Interpretează un misterios și enigmatic muzician. Genial și excentric, ascuns sub un uriaș cap rotund cu trăsături pictate, Frank încearcă să țină o trupă de muzică alternativă, aproape nefuncțională. Toate acestea până când Jon, o tânără speranță, face tot posibilul să salveze formația de la dispariție.

În “Jacky în regatul femeilor/Jacky au royaume des filles” regizat de Riad Sattouf, Charlotte Gainsbourg joacă rolul unei femei autoritare din Republica Democratică Bubunne care își condamnă oponenții la spâzurătoare. În această țară ciudată, femeile sunt la putere, în vreme ce bărbații, îmbrăcați în robe din cap până în picioare, au îndatoriri domestice.

Îndrăzneț și inovator, distins la Festivalul Internațional de la Rotterdam cu Premiul MovieZone, “Jacky în regatul femeilor / Jacky au royaume des filles” spune povestea unui tânăr ce visează să se căsătorească cu fiica liderei țării, lucru pentru care trebuie să depășească o mulțime de obstacole.

Festivalul Internațional de Film Comedy Cluj va prezenta publicului peste 150 de producții, workshop-uri dedicate pasionaților de film și nu numai. Peste 100 de invitați sunt așteptați la Cluj de-a lungul celor 10 zile de festival.

Foto: Comedy Cluj – comedycluj.ro

28
/12
/15

Topul celor mai bune filme ale anului este împărţit în două. Un clasament include 10 lungmetraje relevante lansate în cinematografe şi prezentate în premieră în România în 2015. Iar celălalt conţine alte 10 titluri îndrăzneţe proiectate exclusiv în festivaluri din ţară.

23
/12
/15

Revista Forbes a publicat obișnuitul său top 10 al celor mai rentabile vedete de la Hollywood, care în 2015 conține pe primele cinci poziții numele a patru actrițe. Mai slab plătite decât colegii lor bărbați, actrițele se dovedesc mai rentabile pentru producătorii de film.

23
/12
/15

Un episod din serialul de desene animate rusesc "Mașa și Mișka", de mare succes în toată lumea, care povestește aventurile unei fetițe și ale unui urs, a depășit un miliard de vizionări pe YouTube. În episodul numit "Mașa-Kașa", fetița descurcăreață pregătește cașă (cereale fierte în apă sau lapte, foarte populare la micul dejun), pe care le-o oferă tuturor animalelor din pădure.

23
/12
/15

INTERVIU „Îmi plac cel mai mult genurile amestecate – dramediile”, spune actriţa Mihaela Sîrbu, cunoscută pentru roluri din filme-reper recente ale Noului Cinema Românesc, precum „Aferim!”, „Toată lumea din familia noastră” şi „Când se lasă seara peste Bucureşti sau Metabolism”. Un interviu special despre actoria de film.

22
/12
/15

Actorul Andi Vasluianu interpretează rolul principal în cel mai recent proiect cinematografic al Iuliei Rugină, "Breaking News", alături de o adolescentă în vârstă de 15 ani, Voica Oltean, iar filmările pentru acest lungmetraj se vor încheia la sfârşitul lunii februarie.

21
/12
/15

Șase filme propuse anul acesta la Oscarul pentru Cel mai bun film străin vor fi proiectate între 8 și 10 ianuarie 2016 la Cinema Union din București. Weekend-ul de Oscar include două dintre peliculele care au fost anunțate de curând pe lista scurtă la premiul Oscar și au șanse la o nominalizare: Mustang (Franța) și Le tout nouveau testament (Belgia). Celelalte filme din program: Aferim!, The Assassin, Rams și Arabian Nights.

21
/12
/15

Anul 2015 a fost unul destul de bun pentru cinematografia română, după un dezastruos 2014: peste 20 de lungmetraje de ficţiune şi documentare, dintre care multe debuturi, lansate în cinematografe sau exclusiv la HBO, prezenţe în festivaluri importante şi câteva premii.

21
/12
/15

Actrița Stela Popescu s-a născut la 21 decembrie 1935, la Slobozia-Hodorogea, Orhei, Basarabia. După peste 55 de ani de carieră, dedicaţi teatrului şi filmului românesc, Teatrul de Comedie a realizat o expoziție de fotografie care rememorează unele dintre cele mai frumoase roluri ale ei pe scena acestui teatru.

17
/12
/15

Cultura română rămâne mai săracă la finalul acestui an, după ce regizoarea și scenarista Malvina Urșianu, actorii Eusebiu Ștefănescu şi George Motoi, compozitorul Marcel Dragomir, traducătoarea Antoaneta Ralian sau scriitorul și dramaturgul Valentin Nicolau ne-au părăsit în 2015.