Grigore Gafencu, un geniu al diplomației
https://www.ziarulmetropolis.ro/grigore-gafencu-un-geniu-al-diplomatiei/

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Diplomaţia română până la Al Doilea Război Mondial a dat câteva nume de rezonanţă în lumea europeană. Dacă Nicolae Titulescu e preşedinte în două sesiuni ale Societăţii Naţiunilor, Grigore Gafencu (1892-1957) s-a făcut cunoscut şi respectat în exterior mai ales ca exilat.

Un articol de Georgeta Filitti|28 iunie 2017

A fost de altfel cazul multor oameni de cultură, unii numiți atașați culturali și intrați astfel în corpul diplomatic. Vom avea prilejul să vorbim despre ei.

Grigore Gafencu, cu studii de Drept la Geneva și Paris, a fost ofițer de aviație în timpul Primului Război Mondial. Ulterior a practicat avocatura și ziaristica. În 1923 preia foaia Argus care se impune curând prin rigoare și forța argumentației. Întemeiază agenția de presă RADOR și în 1928 intră în politică, înrolându-se în rândurile Partidului Național Țărănesc.

Are o carieră impetuoasă, începând din 1928: deputat, senator, secretar general la Ministerul Afacerilor Externe, la Lucrări Publice, Comunicații, Industrie și Comerț. Din 1939 e colaboratorul prețuit al regelui Carol al II-lea, ca membru al directoratului Frontului Renașterii Naționale, creat de acesta, ministru ad interim al Propagandei naționale și, în sfârșit, ministru de Externe, până în 1940.

În 1939 publică volumul Politica externă a României. Intuiește fără greș politica agresivă a lui Hitler și după ce răspunde invitației acestuia din aprilie 1939, publică o carte premonitorie, Ultimele zile ale Europei (editată în 1946). În „anul tragic” 1940, după răpirea Basarabiei, e numit ambasador la Moscova. Pleacă de acolo, după intrarea României în război și – la un an – se expatriază.

Alege Elveția, țară neutră, și desfășoară de aici înainte, până la moarte, o activitate susținută în favoarea țării sale. Trimite Conferinței de Pace de la Paris (din 1947) memorii explicative privind situația României, dar vine în contradicție cu noua conducere românească. E judecat in absentia de tribunalul poporului și condamnat la 20 de ani muncă silnică. I s-a retras cetățenia română și mulți conaționali ai săi, ținuți în ignoranță, l-au socotit trădător. De fapt Grigore Gafencu a fost unul dintre cei mai activi, mai inteligenți conducători ai exilului românesc. Membru al Comitetului Național Român, reprezentat al României în Adunarea Națiunilor Captive, el a lucrat neobosit pentru demascarea situației dramatice create României prin intrarea în sfera de influență sovietică, dincolo de Cortina de Fier.

În Statele Unite a organizat un club politic, în vederea înființării unui comitet Europa Liberă și a unui post de radio destinat națiunilor captive. Analist avizat de politică europeană (între altele, volumul Contraofensiva de pace, 1953), promotor al federalismului, el a văzut în această formă de organizare statală o șansă pentru echilibrul politic. A fost președintele de onoare al Asociației juriștilor români din străinătate, al Uniunii europene a federaliștilor.

Cunoscut și recunoscut în Europa ca o figură prestigioasă a gândirii politice românești, Grigore Gafencu a fost considerat trădător de regimul comunist. „Cine nu e cu noi e împotriva noastră”, deviza atât de dragă a autorităților de la București, a fost aplicată și acestui diplomat. Denigrări, acuze, calomnii, n-a lipsit nimic din umbrirea personalității sale. Jurnalul (privind anii 1940-1957) i-a fost recuperat (prin cumpărare), mai ales în dorința de a se afla amănunte despre exil.

Reconsiderarea operei sale s-a produs abia după 1990. S-au publicat astfel Însemnări politice, 1929-1939 (1991), Ultimele zile ale Europei (1992), Misiune la Moscova, 1940-1941 (1995), Politica în exil, 1942-1957 (2000), Jurnal, două volume (2006-2008).

Grigore Gafencu, cu studii de Drept la Geneva și Paris, a fost ofițer de aviație în timpul Primului Război Mondial. Ulterior a practicat avocatura și ziaristica.

16
/03
/16

 „Ariel al pianiştilor” sau „Rafael al pianului”, cum i se spunea lui Chopin, fusese în copilăria şi adolescenţa sa adulatul saloanelor aristocraţiei poloneze din Varşovia, apoi al celor din Paris. Pe ecranul existenţei sale sentimentale s-au perindat cele mai seducătoare femei ale timpului său: Maria Wodzinska, Constanţa Gladkowska, Wanda Radziwiell, prinţesa Cezartoryska, Contesa Dellina Potocka şi, în cele din urmă, George Sand. 

16
/03
/16

La început a fost mânăstirea. Se spune că numele aminteşte de „cotrocire”, adică, acoperire, adăpostire ce i-ar fi fost grabnic necesară lui Şerban Vodă Cantacuzino. De ce? Pentru că se ferea din calea duşmanului său politic Duca vodă, căruia, în plus, îi pusese şi coarne.

14
/03
/16

BUCUREŞTIUL DE TOTDEAUNA Grecii sunt prezenţi la Bucureşti încă de la atestarea documentară a oraşului (1459). Sunt întreprinzători, negustori iscusiţi, oameni ce se fac repede utili. Căderea Constantinopolului, întâmplată în 1453,  înseamnă prăbuşirea Imperiului bizantin şi în acelaşi timp un exod al grecilor. Ţările române sunt un loc predilect iar capitalele lor, Bucureşti şi Iaşi, găzduiesc un număr sporit de la an la an.

09
/03
/16

Conform propriilor declaraţii - Memorii, Humanitas, 1991 -, Mircea Eliade s-a născut în urmă cu 109 ani („M-am născut la București, la 9 martie 1907”). Există totuși o notă de subsol a editurii care spune că data reală a nașterii lui Eliade este 28 februarie/13 martie 1907 (s.v.), conform actului de naștere descoperit și publicat de Constantin Popescu-Cadem în Revista de istorie și teorie literară în 1983

06
/03
/16

Basmele au un sâmbure de adevăr? În cazul lui Pake Protopopescu se pare că da. Licenţiat în Drept de la Paris (cu o teză despre Acţiunile cauzate de frică!), acest băiat de preot bucureştean ajunge primar şi îşi ia funcţia în serios.

04
/03
/16

ACTRIȚA DE LA PAGINA 1 Marcela Rusu, născută la Galaţi în 1926, a fost o femeie frumoasă şi iubită, care a ştiut ce a vrut de la viaţă. A cunoscut fericirea şi opusul ei, iar pe scenă a avut momente de succes. A fost căsătorită de trei ori, n-a avut copii, dar şi-a îndeplinit rolul de mamă - povestea prin interviuri - crescând doi nepoţi şi nişte câini pe care i-a botezat de fiecare dată „Gâlcă”, indiferent de generaţie. 

02
/03
/16

“Eu am rimat întotdeauna cu Teatrul «L.S. Bulandra» din Bucureşti”, îi plăcea Rodicăi Tapalagă să spună adesea. A fost Zoe din “O scrisoare pierdută”, Didina Mazu din “D’ale Carnavalului”, Sophie din “Dimineaţa pierdută”, Elena Andreevna din “Unchiul Vanea”. Este actriţa care se simțea feminină, iubită, frumoasă, puternică, atunci când era pe scenă.

28
/02
/16

Oraş al bucuriei, dar şi al nestatorniciei, Bucureştiul nu are un nume de stradă mai vechi de o sută de ani – cu excepţia Podului Mogoşoaii, croit la 1690 de vodă Brâncoveanu. „Uliţa mare”, „Podul de pământ”, „Piaţa puşcăriei”, „pe lacul Bulăndroiului” au fost, până în sec. XIX, repere suficiente pentru ca lumea să circule într-o urbe căreia un francez răutăcios i-a găsit etimologia numelui: Bucureşti, boue qui reste, adică noroi care rămâne.

22
/02
/16

“Este invazia imbecililor. Televiziunea a promovat idiotul satului faţă de care spectatorul se simţea superior. Drama internetului este că l-a promovat pe idiotul satului ca purtător de adevăr” - Umberto Eco . Cu puţin timp înainte de moartea sa, scritorul şi filozoful italian a criticat reţelele de socializare, într-o discuţie publică cu jurnaliştii italieni.

21
/02
/16

Testamentele dovedesc respect pentru proprietate dar relevă şi firea omului. De aceea, se transformă în adevărate profile sociale. Am ales patru testamente ale unor bucureşteni, doar destinaţia unuia mai poate fi zărită azi în oraş. Două au fost distruse parţial de comunişti. Unul a rămas de o factură mai specială pentru că grădina lui Dumnezeu e mare.

20
/02
/16

“Nu-mi fac griji. Cartea va dăinui. Citeşti tot timpul: citeşti în tren, în autobuz. Citeşti în parc. Citeşti când te plimbi şi chiar când faci dragoste poţi să citeşti. Cu computerul este mai greu... ” - Umberto Eco. Unul dintre cei mai mari scriitori contemporani s-a stins din viaţă, în noaptea de vineri spre sâmbătă. Autorul celebrului roman "Numele trandafirului" avea 84 de ani şi suferea de cancer, conform La Repubblica.

19
/02
/16

"Nu este nicio ruşine să te naşti prost. Ruşine e să mori prost." - Marin Sorescu / Astăzi, în ziua în care îl aniversăm pe Constantin Brâncuşi, se împlinesc 80 de ani de la naşterea scriitorului Marin Sorescu, considerat unul dintre cei mai mari scriitori români contemporani

18
/02
/16

Constantin Brâncuşi şi-a petrecut o bună parte din viaţă la Paris. În 1928, Nicolae Titulescu primea, pe malul Senei, o „lecție de Brâncuși”. Genialul sculptor s-a născut într-o zi de 19 februarie (1876), la Hobiţa, în județul Gorj.