Ion Marin dirijează, în premieră absolută, Orchestra Filarmonică de Stat a Moscovei, la Kremlin
https://www.ziarulmetropolis.ro/ion-marin-dirijeaza-in-premiera-absoluta-orchestra-filarmonica-de-stat-a-moscovei-la-kremlin/

Ion Marin va dirija, miercuri, în premieră absolută, Orchestra Filarmonică de Stat a Moscovei în sala de concerte a Palatului de la Kremlin, în cadrul unui eveniment la care vor participa personalităţi din Rusia şi la care este invitat şi Vladimir Putin, informează biroul de presă al artistului.   Impunătoarea sală de aproape 6.500 de […]

Un articol de Andrada Văsii|13 februarie 2013

Ion Marin va dirija, miercuri, în premieră absolută, Orchestra Filarmonică de Stat a Moscovei în sala de concerte a Palatului de la Kremlin, în cadrul unui eveniment la care vor participa personalităţi din Rusia şi la care este invitat şi Vladimir Putin, informează biroul de presă al artistului.

 

Impunătoarea sală de aproape 6.500 de locuri de la Kremlin nu a găzduit niciodată până acum un concert simfonic, în programul său fiind incluse, de obicei, spectacole de balet dar şi concerte rock. În aceeaşi sală va susţine un concert, la funalul anului, şi soprana Angela Gheorghiu.

Absolvent, în 1983, al Conservatorului bucureştean, Ion Marin, fiul cunoscutului dirijor al corului „Madrigal”, Marin Constantin, este la ora actuală unul dintre cei mai apreciaţi  dirijori.

Primul post de succes ocupat de Ion Marin a fost acela de dirijor rezident la Vienna Staatsoper, între 1986 şi 1991, perioada în care Claudio Abbado conducea reputata instituţie.

Dirijor de operă desăvârşit, Ion Marin a lucrat cu Deutsche Oper Berlin, Hamburgische Staatsoper, Dresden Semperoper, Opernhaus Zurich, Paris Bastille, Teatro alla Scala, La Fenice şi Metropolitan Opera.

De asemenea, Ion Marin şi-a consolidat o reputaţie solidă în repertoriul simfonic. Este invitat în mod regulat la pupitrul unor ansambluri precum Wiener Symphoniker, Orchestre National d’Ile de France, Orchestra Philharmonia (Londra), Orchestra Filarmonică a Cehiei, Orchestra Simfonică Naţională Daneză şi Orchestra Simfonică NHK. A lucrat totodată alături de Berliner Philharmoniker, Leipzig Gewandhausorchester, London Philharmonic Orchestra, BBC Scottish Symphony Orchestra (alături de care a susţinut concerte în cadrul renumitului festival BBC Proms), Munich Philharmonic. Discografia dirijorului român i-a adus trei nominalizări la Premiile Grammy, premiile Deustche Schallplatten Critic şi Diapason d’Or, respectiv Premiul BBC Classic.

Publicul român a avut ocazia să-l urmărească, anul trecut, pe reputatul dirijor român conducând Orchestre Philharmonique de Radio France, la Sala Mare a Palatului, în cadrul Festivalului Internaţional al Orchestrelor Radio – RadiRo.

 

Sursa: Mediafax

08
/10
/15

Festivalul Național de Teatru - ediția XXV (23 octombrie - 1 noiembrie) va oferi publicului bucureștean un număr record de spectacole, 44, selecționate de criticul Marina Constantinescu din stagiunea 2014-2015. Biletele pentru FNT 2015 se pun în vânzare începând de astăzi și, în premieră, se vor putea achiziționa online, prin platforma mystage.ro.

07
/10
/15

Recunosc că sunt un om curios, dar unul moderat, chiar discret. Aşa scria şi în fişa postului la prima angajare, să-mi manifest creativ curiozitatea. În ciuda a ceea ce am mai povestit pe aici, în mijloacele de transport încerc, cel puţin în ultima vreme, să fiu omul cel mai puţin curios din câţi există. Chiar şi aşa, cu această indiferenţă, pe alocuri jucată, nu pot evita să nu-i deranjez pe cei din jurul meu.

07
/10
/15

S-a dat startul celei de-a treia ediții a Dracula Film Festival. Hotel Transilvania 2 (R. Genndy Tartakovsky), film dublat în română de actorii Claudiu Bleonţ, Gabriel Spahiu, Anca Sigartău, Tamara Roman, Gabriel Costin şi Cristi Neacşu, a deschis ediţia din acest an a festivalului.

07
/10
/15

Les Films de Cannes à Bucarest și Asociația Culturală Control N lansează o provocare pentru tinerii critici de film, pe care își propun să-i angreneze în dezbatere. Un concurs organizat special cu ocazia acestor conferințe, „Fii critic la Cannes!”, oferă șansa participanților de a obține o acreditare - cu transport și cazare asigurate - la Festivalul de la Cannes, ediția din 2016.

07
/10
/15

O întâlnire cu toate fostele sau actualele iubiri: acesta poate fi coșmarul aventurierului. DON JUAN INFERNO vă invită într-o călătorie în care teatrul se completează cu dansul pentru a spune povestea infernului lui Don Juan. Produs de ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București, spectacolul se va juca în avanpremieră pe 9 și 10 octombrie, începând cu ora 20:00, la Sala ARCUB din Batiște nr. 14.

07
/10
/15

Există o lege, nu foarte scrisă în lumea teatrului, iar legea aceasta spune că al doilea spectacol e cel mai puțin reușit din istoria fiecărui spectacol.

07
/10
/15

''Dacă trăiești cu dorința că trebuie să fii veșnic tânără și frumoasă, că toți bărbații trebuie să te iubească la infinit, că trebuie să joci cele mai importante roluri, atunci probabil că e greu. Dar dacă-ți accepți vârsta și aspectul și joci rolurile potrivite, atunci reușești să-ți dai seama că, într-adevăr, fiecare vârstă are frumusețea ei'' - Diana Lupescu. Îndrăgita actriţă şi regizoare împlineşte, astăzi, 61 de ani.

06
/10
/15

CRONICĂ DE FILM „The Martian”, noul blockbuster al lui Ridley Scott, oferă mult prea puţin din ceea ce promite, alegând o reţetă facilă de a ilustra o aventură spectaculară. „Black Mass”, regizat de Scott Cooper, are meritul de a-şi asuma genul filmului cu gangsteri, fără a cădea în tentaţia pastişei sau a luării în zeflemea.