Kirk Douglas, omorât din greşeală de revista People
https://www.ziarulmetropolis.ro/kirk-douglas-omorat-din-greseala-de-revista-people/

Necrologul actorului Kirk Douglas a fost publicat din greşeală pe internet, duminică, de revista People, deşi starul american, în vârstă de 97 de ani, trăieşte şi se simte foarte bine.

Un articol de Petre Ivan|2 decembrie 2014

Cu titlul „DO NOT PUB Kirk Douglas Dies” („A NU SE PUBLICA – Kirk Douglas a murit”), revista People a publicat din greşeală pe site-ul ei un articol, scris în prealabil, sub forma unui omagiu adus actorului american, care va împlini vârsta de 98 de ani pe 9 decembrie.

Articolul prezintă o serie de detalii despre viaţa şi cariera de peste şase decenii a starului american, inclusiv despre „Van Gogh/ Lust for Life”, filmul biografie a pictorului Vincent Van Gogh. Necrologul, care a generat un val de reacţii pe Twitter, a fost retras de pe site-ul revistei People.

Nu se ştie dacă acest articol-tribut, pe care apare data de 29 septembrie, a fost online în ultimele două luni pe site-ul revistei People sau a fost publicat recent.

„Kirk Douglas, unul dintre puţinele staruri de box office autentice, care s-au lansat chiar atunci când televiziunea cucerea cultura americană în anii de după cel de-Al Doilea Război Mondial, a murit. Avea vârsta de 97 de ani (Data naşterii 9/12/1916) şi avea o stare de sănătate bună, în ciuda faptului că a suferit un accident vascular cerebral, în 1996, care l-a lăsat cu dificultăţi de vorbire”, se afirmă în acel necrolog.

Kirk Douglas a jucat în primul său film în 1946 – un film noir clasic, intitulat „Dragoste ciudată/ The Strange Love of Martha Ivers”. S-a remarcat apoi în filme precum „Gunfight at the O.K. Coral”, „Călăreţul singuratic/ Lonely Are the Brave” şi „Umbra unui uriaş/ Cast a Giant Shadow”.

Kirk Douglas, în Spartacus

Kirk Douglas, în Spartacus

Pe parcursul carierei sale prestigioase, Kirk Douglas a primit trei nominalizări la premiile Oscar, pentru rolurile interpretate în filmele „Van Gogh/ Lust for Life”, „Urâtul şi frumosul/ The Bad and the Beautiful” şi „Champion”. Deşi nu a câştigat niciodată Oscarul pentru interpretare, a primit din partea Academiei de film americane un premiu onorific, care i-a fost înmânat de Steven Spielberg în 1996.

Publicarea din greşeală a necrologului său a generat un val de reacţii în rândul internauţilor, pe Twitter, care au ironizat eroarea comisă de revista People.

Pentru companiile din mass-media, afirmă BBC, scrierea în avans a unor necrologuri pentru diverse personalităţi reprezintă un fapt obişnuit. În 2008, Bloomberg a făcut o greşeală similară atunci când a publicat o ştire în care anunţa decesul lui Steve Jobs, cofondator al grupului Apple, cu trei ani înainte de moartea reală a acestuia, în 2011.

Foto: Kirk Douglas – cinemagia

Citiţi şi:
28
/12
/15

Topul celor mai bune filme ale anului este împărţit în două. Un clasament include 10 lungmetraje relevante lansate în cinematografe şi prezentate în premieră în România în 2015. Iar celălalt conţine alte 10 titluri îndrăzneţe proiectate exclusiv în festivaluri din ţară.

23
/12
/15

Revista Forbes a publicat obișnuitul său top 10 al celor mai rentabile vedete de la Hollywood, care în 2015 conține pe primele cinci poziții numele a patru actrițe. Mai slab plătite decât colegii lor bărbați, actrițele se dovedesc mai rentabile pentru producătorii de film.

23
/12
/15

Un episod din serialul de desene animate rusesc "Mașa și Mișka", de mare succes în toată lumea, care povestește aventurile unei fetițe și ale unui urs, a depășit un miliard de vizionări pe YouTube. În episodul numit "Mașa-Kașa", fetița descurcăreață pregătește cașă (cereale fierte în apă sau lapte, foarte populare la micul dejun), pe care le-o oferă tuturor animalelor din pădure.

23
/12
/15

INTERVIU „Îmi plac cel mai mult genurile amestecate – dramediile”, spune actriţa Mihaela Sîrbu, cunoscută pentru roluri din filme-reper recente ale Noului Cinema Românesc, precum „Aferim!”, „Toată lumea din familia noastră” şi „Când se lasă seara peste Bucureşti sau Metabolism”. Un interviu special despre actoria de film.

22
/12
/15

Actorul Andi Vasluianu interpretează rolul principal în cel mai recent proiect cinematografic al Iuliei Rugină, "Breaking News", alături de o adolescentă în vârstă de 15 ani, Voica Oltean, iar filmările pentru acest lungmetraj se vor încheia la sfârşitul lunii februarie.

21
/12
/15

Șase filme propuse anul acesta la Oscarul pentru Cel mai bun film străin vor fi proiectate între 8 și 10 ianuarie 2016 la Cinema Union din București. Weekend-ul de Oscar include două dintre peliculele care au fost anunțate de curând pe lista scurtă la premiul Oscar și au șanse la o nominalizare: Mustang (Franța) și Le tout nouveau testament (Belgia). Celelalte filme din program: Aferim!, The Assassin, Rams și Arabian Nights.

21
/12
/15

Anul 2015 a fost unul destul de bun pentru cinematografia română, după un dezastruos 2014: peste 20 de lungmetraje de ficţiune şi documentare, dintre care multe debuturi, lansate în cinematografe sau exclusiv la HBO, prezenţe în festivaluri importante şi câteva premii.

21
/12
/15

Actrița Stela Popescu s-a născut la 21 decembrie 1935, la Slobozia-Hodorogea, Orhei, Basarabia. După peste 55 de ani de carieră, dedicaţi teatrului şi filmului românesc, Teatrul de Comedie a realizat o expoziție de fotografie care rememorează unele dintre cele mai frumoase roluri ale ei pe scena acestui teatru.

17
/12
/15

Cultura română rămâne mai săracă la finalul acestui an, după ce regizoarea și scenarista Malvina Urșianu, actorii Eusebiu Ștefănescu şi George Motoi, compozitorul Marcel Dragomir, traducătoarea Antoaneta Ralian sau scriitorul și dramaturgul Valentin Nicolau ne-au părăsit în 2015.