La Festivalul Naţional de Teatru 2012 se acordă în premieră Premiul criticii internaţionale
https://www.ziarulmetropolis.ro/la-festivalul-national-de-teatru-2012-se-acorda-in-premiera-premiul-criticii-internationale/

Festivalul Naţional de Teatru (FNT) se aliniază, în premieră, altor întâlniri teatrale cu tradiţie din Europa şi îşi supune afişul „judecăţii” critice internaţionale, care va acorda la sfârşitul evenimentului un premiu care va purta denumirea Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Teatru. La solicitarea Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Teatru (AICT/IATC), în al cărei comitet executiv […]

Un articol de |29 octombrie 2012

Festivalul Naţional de Teatru (FNT) se aliniază, în premieră, altor întâlniri teatrale cu tradiţie din Europa şi îşi supune afişul „judecăţii” critice internaţionale, care va acorda la sfârşitul evenimentului un premiu care va purta denumirea Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Teatru.

La solicitarea Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Teatru (AICT/IATC), în al cărei comitet executiv este prezentă şi România, prin persoana preşedintelui secţiei române a asociaţiei, criticul Alice Georgescu, un juriu format din trei membri ai AICT va acorda, la sfârşitul festivalului, un premiu purtând numele asociaţiei, potrivit unui anunţ postat pe site-ul fnt.ro.

Astfel, Festivalul Naţional de Teatru se aliniază altor întâlniri teatrale cu tradiţie din Europa, precum MESS de la Sarajevo şi BITEF de la Belgrad.

Membrii juriului (provenind, prin „constituţie”, atât din ţara-gazdă a festivalului, cât şi din străinătate) sunt Yun-Cheol Kim, profesor universitar la Academia Centrală de Dramă din Seul (Coreea de Sud), director-fondator al publicaţiei internaţionale online Critical Stages, preşedintele Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Teatru, Raymond Bertin, critic de teatru şi ziarist, membru al redacţiei revistei Jeu din Montreal (Canada), şi Octavian Saiu, teatrolog, profesor universitar, vicepreşedinte al Secţiei române a AICT.

Privirii lor atente li se vor supune spectacolele ce figurează în secţiunile „De toate pentru toţi” şi „Teatrul de mâine”.

Din secţiunea „De toate pentru toţi” fac parte spectacolele: „Îngeri în America” de Tony Kushner, direcţia de scenă Victor Ioan Frunză (producţie a Teatrului Metropolis Bucureşti), „Visul unei nopţi de vară” de William Shakespeare, regia Radu Afrim (producţie a Teatrului Naţional „Vasile Alecsandri” Iaşi), „Lear(a)” de William Shakespeare, regia Andrei Şerban (producţie a Teatrului „Bulandra” din Bucureşti), „Mizantropul” de Molière, regia Gábor Tompa (producţie a Teatrului Naţional „Vasile Alecsandri” Iaşi), „Ultima zi a tinereţii”, scenariu de Yuri Kordonsky, după romanul omonim al lui Tadeusz Konwicki (producţie a Teatrului Naţional „Radu Stanca” Sibiu), „Carmina Burana”, după texte profane din secolul al XIII-lea, muzica Carl Orff, adaptarea Gigi Căciuleanu (producţie a Teatrului Naţional Târgu-Mureş), „CUPLUtoniu – Furiile & Marele război” de Neil LaBute, regia Radu-Alexandru Nica (producţie a Teatrului German de Stat Timişoara), „Ţinuturile joase” de Herta Müller, regia Niky Wolcz (producţie a Teatrului German de Stat Timişoara).

Pe de altă parte, din secţiunea „Teatrul de mâine” fac parte spectacolele: „Poveşti de familie” de Biljana Srbljanovic, regia Vlad Cristache (producţie a Teatrului „Maria Filotti” Brăila), „Casa M”, regia Luminiţa Ţîcu (producţie a Centrului de Arte „Coliseum” din Chişinău, Republica Moldova), „Jocuri în curtea din spate”, de Edna Mazya, regia Bobi Pricop (producţie a Teatrului ACT, Bucureşti).

Festivalul Naţional de Teatru, cea mai importantă trecere în revistă a spectacolelor produse în România pe parcursul unei stagiuni, a ajuns în acest an la cea de-a 22-a ediţie. FNT 2012 a început vineri şi se desfăşoară până pe 4 noiembrie.

 

Sursa: Mediafax

20
/12
/23

Iana Salenko, Dinu Tamazlâcaru, Julian MacKay, Marina Minoiu și alte nume mari ale baletului mondial vin în România, pe 26 februarie, pentru un regal de balet care va avea loc, începând cu ora 20:00, în Sala Ion Caramitru a Teatrului Național I. L. Caragiale din București.

20
/12
/23

„Fii util. 7 reguli de viață”, cel mai recent volum semnat de Arnold Schwarzenegger și publicat de Lifestyle Publishing, parte a Grupului Editorial Trei, este un dialog intim între celebrul actor și fiecare dintre cititorii săi despre un subiect care interesează pe toată lumea, indiferent în colț al planetei ar trăi: cum să construim viața pe care ne-o dorim.

19
/12
/23

Pe 19 și 20 decembrie, de la ora 19:00, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, dirijat de Anna Ungureanu, susține spectacolul extraordinar „Pe drumul Crăciunului”, la Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București.

19
/12
/23

Sâmbătă, 16 decembrie 2023, în cadrul festivalului internațional de film studențesc CineMAiubit 2023, a avut loc conferința „Filmul și educația publicului tânăr”, organizată de Universitatea de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București (UNATC) prin Centrul de Pedagogie și Studiu al Imaginii Sorin Botoșeneanu.

19
/12
/23

Crăciunul într-un sat ucrainean este decorul în care se petrece o poveste de dragoste presărată cu elemente fantastice: fierarul satului, Vakula, este nefericit în dragostea ce i-o poartă Oksanei, fiica unui moșier, care îi promite că se va căsători cu el doar dacă îi aduce pantofii auriți ai țarinei. Disperat, fierarul face un pact cu diavolul pentru a îndeplini dorința iubitei.

18
/12
/23

După debutul de succes cu expoziția personală „LIGHT. An airy view point of density” de la București, urmată de o nouă expoziție la New York, în toamna acestui an, Diana Nicolaie, designer și artist vizual, expune acum la Art Safari, cel mai important eveniment dedicat artei din România.

18
/12
/23

Pe 21 ianuarie 2024, la Sala Palatului, va avea loc un nou şi captivant show DISNEY : FROZEN – 10 ani.  Spectacolul face parte din turneul prin care Disney celebrează la nivel mondial 10 ani de la lansarea personajului fenomen ce a revoluționat lumea filmelor de animație.