LEONCAVALLO: Autorul „celeilalte Boeme” și al „Paiațelor”, care i-a inspirat pe Queen
https://www.ziarulmetropolis.ro/leoncavallo-autorul-celeilalte-boeme-si-al-paiatelor-care-i-a-inspirat-pe-queen/

OAMENII MUZICII Celebru pentru capodopera „Paiaţe”, Leoncavallo a fost un talentat compozitor şi libretist ce a avut nenorocul de a fi contemporanul şi rivalul lui Puccini. Tenori mari precum Caruso sau Pavarotti au făcut furori cu aria „Vesti la giubba” din „Paiaţe”, care a inspirat şi un hit al trupei Queen.

Un articol de Cristina Enescu Aky|23 aprilie 2020

La Napoli, pe 23 aprilie 1857 (cu un an înaintea viitorului prieten și apoi competitor Puccini – și în aceeași zi cu Prokofiev, dar acela în 1891) se năștea Ruggero Leoncavallo, ca fiu al unui magistrat. În copilărie s-a mutat cu tatăl său în Calabria, în Montalto Uffugo, de unde s-a întors la Napoli la 9 ani pentru a începe studiile la Conservator (unde a studiat și cu celebrul poet italian G. Carducci).

Influențele muzicale ce l-au marcat au fost variate, de la Wagner (pe care l-a cunoscut în tinerețe) la cabaretele franceze (din care, de fapt, s-a și inspirat pentru una dintre operele sale, Zaza, care a fost extrem de populară într-o vreme).

Prima sa operă, la care a scris și libretul, a fost Chatterton (1876),  compusă după absolvirea Conservatorului, care a avut însă premiera abia douăzeci de ani mai târziu, în 1896, din cauza unui ghinion: producătorul a dispărut cu banii destinați premierei, astfel că Leoncavallo a trebuit să aștepte să aibă o situație financiară mai bună – care a venit după premiera cu Paiațe.

A fost celebru pentru mustața sa. Vă provocăm să găsiți competitori de mustață vrednici de cea a lui Leoncavallo între marii compozitori de muzică clasică.

Pianist talentat, la 22 ani a plecat să predea pianul și să concerteze în Egipt, unde unchiul său lucra la Ministerul de Externe. În 1882, însă, izbucnirea revoltelor din Alexandria și Cairo l-a făcut să se mute la Paris, în celebrul cartier al artiștilor Montmartre, unde și-a câștigat existența cântând la pian prin cafenele la concertele duminicale.

În capitala Franței a ajuns să îl cunoască pe editorul lui Verdi. Acesta a fost mai interesat de talentul lui de libretist decât de cel componistic și l-a convins să lucreze o vreme la libretul operei Manon Lescaut a lui Puccini (care, și el, lucra la libret – în total erau 6 cei care scriau…). Între cei doi prieteni și compozitori a apărut însă o ruptură și o rivalitate, accentuată ulterior de „cazul Boema”.

Tot la Paris a compus primul său mare succes, La Nui de Mai/ Noaptea de mai (1886), un poem simfonic pentru tenor și orchestră ca un dialog între un poet și muza lui, scris în stilul romantismului francez târziu. Cu faima și banii obținuți după acest prim hit, Ruggero s-a mutat la Milano și s-a dedicat compoziției de operă.

Paiațe (1892)

Premiera a avut loc la Teatro Dal Verme din Milano, sub bagheta lui Toscanini. Subiectul operei provine din povestea unei crime pasionale dintr-o trupă de actori ambulanți de Commedia dell’arte, despre care Ruggero a auzit de la tatăl său, magistratul, în copilărie. Leoncavallo a scris și libretul acestei opere într-un act, singura din cele 12 opere și 10 operete ale sale care continuă să fie o prezență constantă în repertoriul internațional de operă.

Paiațe a avut un succes enorm încă de la premiera de la Milano, iar un an mai târziu (1893) a avut premiere și la Londra și New York (aici, Metropolitan Opera a fost primul teatru care a prezentat Cavaleria rusticană și Paiațe împreună, și așa a rămas de atunci).

Extrem de cunoscută este aria Vesti la giubba (Îmbracă costumul), a cărei înregistrare în interpretarea marelui tenor Enrico Caruso (de fapt trei înregistrări, între 1902-1907) a stabilit primul record mondial de vânzări ale unui disc – de gramofon (se pare că peste un milion).

 

Versurile și o traducere a ariei „Vesti la giubba” le puteți găsi aici . (În imagine – legendarul tenor Enrico Caruso în „Paiațe”).

După ce a văzut succesul Cavaleriei rusticane a lui Pietro Mascagni din 1890, s-a simțit încurajat să scrie și el o operă în stilul verismului, care era foarte la modă atunci. Leoncavallo văzuse și apreciase deja la Paris Carmen a lui Bizet, celebra operă ce adusese pe culmile succesului o poveste nu cu zeități, legende și nobili ci una despre o crimă pasională, cu mult erotism foarte mundan și personaje rupte din viața oamenilor de rând.

Paiațe a fost un succes uriaș, deși inițial mai mult la public decât la critici. În mod interesant, cele două lucrări, a lui Mascagni și a lui Leoncavallo, au rămas cele mai importante lucrări ale verismului, fiind jucate împreună (muzicienii chiar au poreclit acest tandem „Cav/ Pag”)

  • Verismul (de la „vero” din italiană, „adevărat”) a fost un curent în opera post-romantică italiană ce promova descrierea cât mai realistă a vieții în muzică și în teatru, fără personaje mitologice, zeități sau capete încoronate, cum fusese moda anterior, ci cu povești din viața oamenilor de rând, cu iubirile, conflictele și probleme lor reale, uneori sordide și deloc glorioase.
  • Cei mai cunoscuți compozitori ai verismului au fost Mascagni, Leoncavallo, Umberto Giordano (autorul operei Andrea Chénier), Francesco Cilea (autorul operei Adriana Lecouvreur) și Puccini (cu a sa Tosca). Verismul și-a avut vârful la începutul anilor 1900, spre 1920.

Filmul regizat de Franco Zeffirelli, cu Placido Domingo în rolul principal:

Paiațe & Queen

Piesa It’s a Hard Life a trupei Queen, de pe albumul The Works din 1984, este inspirată din aria Vesti la giubba, după cum puteți vedea și aici:

Și videoclipul piesei a fost realizat în stil de operă. După cum știm, relația lui Freddy Mercury a fost lai lungă, el fiind primul care a împletit în mod fericit muzica pop-rock cu opera. Vă amintiți desigur de celebrul hiy Barcelona, împreună cu legendara Montserrat Caballé (1987), care a fost unul dintre cele mai mari succese din cariera lui Mercury.

Cele două Boeme

Da, au fost scrise două opere Boema, aproape simultan, și în rivalitate. Deși, din păcate pentru Leoncavallo, din acest punct de vedere el a rămas cunoscut drept „compozitorul celeilaltei Boeme” (cel la care se gândesc toți când aud numele acestei opere fiind Puccini) și opera lui Leoncavallo este extrem de vrednică de a fi ascultată. Și e destul de diferită de cea pucciniană.

Boema (1897) lui Leoncavallo, cu libretul scris tot de el, a avut evident aceeași sursă de inspirație (romanul Scenes de la vie de bohème de Henri Murger) și a fost scrisă aproape în același timp cu mult mai celebra Boema lui Puccini (pentru care acesta a colaborat cu doi alți libretiști). A fost o cursă și o rivalitate compunerea acestor lucrări pentru cei doi compozitori, care inițial erau prieteni buni (se retrăgeau împreună în vacanțe de vară de creație și se tachinau arătându-și unul altuia, de la geam, afișe ale viitoarelor opere la care lucrau). Însă la un moment dat Leoncavallo i-a trimis lui Puccini o variantă inițială a libretului Boemei, la care lucra deja, și i-a propus o colaborare. Puccini nu a fost interesat inițial, dar la scurt timp i-a spus că se gândește să scrie propria sa versiune a operei. Leoncavallo s-a înfuriat teribil, cuvinte grele s-au spus între cei doi și în privat, și în scrisori pe care și le-au trimis public prin intermediul ziarelor, iar apoi fiecare a continuat să lucrez la Boema sa.

Boema lui Puccini (1896) a avut premiera cu mai mult de un an înaintea „celeilalte” și a rămas, evident, cea mai cunoscută, însă și a lui Leoncavallo este perfect demnă de a fi ascultată, și vă invităm să o descoperiți. Povestea în cele două Boeme e foarte asemănătoare dar există diferențe în construcția caracterelor personajelor, și desigur abordarea muzicală este diferită. Boema lui Leoncavallo rămâne o operă bine scrisă, antrenantă de la cap la coadă și cu multe melodicități frumoase. De fapt, după premiera de mare succes a acesteia din 1897, faima lui Leoncavallo ca un compozitor de mare talent a crescut enorm.

Mattinata, celebrul cântec dedicat splendorii dimineții

O altă compoziție și astăzi foarte iubită este Mattinata, una dintre primele lucrări scrise special pentru gramofon. Înregistrarea cu legendarul tenor Enrico Caruso (căruia i-a și fost dedicat cântecul) și cu Leoncavallo însuși interpretând la pian, din 1904, a făcut carieră. O altă interpretare de neratat este cea a lui Pavarotti din Central Park, New York, din 1993, în fața a 50.000 de spectatori.

*

După succesul Paiațelor, Leoncavallo a continuat să scrie și alte opere, printre care Boema, Zaza (despre celebra cântăreață de musical Zaza și aventura ei cu un bărbat bogat, despre care inițial nu a știut că este însurat), Zingari (bazată pe un poem al lui Pușkin), I Medici (o poveste renascentistă de la curtea florentină a lui Lorenzo de Medici) sau Goffredo Mameli (o operă scurtă, de doar 80 minute, în care se îmbină o poveste de dragoste și o poveste de propagandă patriotică, Mameli fiind un poet italian celebru al mișcării Risorgimento), dar și o versiune a Oedip rege (care a avut premiera la Chicago în 1920).

Spre sfârșitul vieții s-a dedicat mai mult operetei, scriind printre altele La Jeunesse de Figaro/ Tinerețea lui Figaro (1906). A murit pe 9 august 1919, la 62 de ani – dar, desigur, trăiește și astăzi în primul rând prin numeroasele montări ș interpretări în concert ale foarte popularei sale opere. A scris însă și alte muzici frumoase, dintre care vă invit să descoperiți câteva:

Ave Maria  A fost scrisă în 1905 pentru a ajuta la strângerea de fonduri în vederea reconstrucției bisericii Madonna della Serra din Montalto Uffugo și a ajutorării sinistraților după cutremurul teribil ce a lovit Calabria.

Valse coquette , Valse melancolique , Valse mignonne 

Tarantella  

Serenadă pentru violoncel și pian

Zaza 

Gli Zingari 



29
/05
/20

OAMENII MUZICII Pe 24 mai 1974 murea colosul jazzului, Duke Ellington, unul dintre cei mai activi și influenți muzicieni ai secolului XX. A scris peste 3.000 de cântece, multe dintre ele fiind hit-uri și astăzi, și timp de aproape 50 de ani a colindat lumea ca pianist și șef de orchestră de jazz. A fost de 12 ori câștigător de Premii Grammy (dintre care trei postum).

22
/05
/20

„În primii ani ai carierei mi se spunea că pentru a reuși ai nevoie de personalitate, talent și noroc în egală măsură. Dar eu nu sunt de acord. La mine, a fost 99% noroc. Nu e de niciun folos să ai talent, dacă nu ești la locul potrivit la momentul potrivit.” Iată ce credea Roger Moore undeva, spre finalul vieții.

04
/05
/20

OAMENII MUZICII Pe 4 mai 1955, în condiții sărăcăcioase contrastante cu extraordinara sa personalitate, se stingea unul din marii oameni ai secolului XX. Îl sărbătorim, ne mândrim cu el, dar cât îl cunoaștem (și ascultăm) de fapt pe George Enescu? Iată doar câteva din trăsăturile unei personalități și ale unei cariere excepționale – și o invitație de a-i descoperi muzica.

27
/04
/20

Gabo a murit acum șase ani, pe 17 aprilie 2014, în Mexic, la 87 de ani. Volumul „Incredibila și trista poveste a candidei Erendira și a bunicii sale fără suflet“ (traducere din limba spaniolă de Tudora Șandru Mehedinți) a fost publicat la Rao, în 2014. Nuvelele au fost publicate în original în 1972, dar au fost scrise în 1968, după „Un veac de singurătate“.

Page 1 of 3312345...102030...Last »