Les Films de Cannes a Bucarest – primele bilete
https://www.ziarulmetropolis.ro/les-films-de-cannes-a-bucarest-primele-bilete/

Les Films de Cannes a Bucarest a pus în vânzare primele bilete. Graţie cererii din anii trecuţi şi interesului stârnit deja de ediţia de anul acesta, care adună cele mai provocatoare titluri din selecţia Festivalului de la Cannes, o a treia sală a fost inclusă în program. Astfel, pe lângă cinematografele Studio şi Elvira Popescu, vor […]

Un articol de Andrada Văsii|23 septembrie 2013

Les Films de Cannes a Bucarest a pus în vânzare primele bilete. Grație cererii din anii trecuți și interesului stârnit deja de ediția de anul acesta, care adună cele mai provocatoare titluri din selecția Festivalului de la Cannes, o a treia sală a fost inclusă în program. Astfel, pe lângă cinematografele Studio și Elvira Popescu, vor avea loc proiecții și la CinemaPRO.

Totodată, de astăzi, cinefilii își pot deja cumpăra bilete la unele dintre cele mai așteptate filme din program, printre care și două filme laureate cu Palme d’Or.

Lista filmelor pentru care se pun în vânzare bilete în avans va fi actualizată în permanență pe site-ul oficial. Cea de-a patra ediție a Les Films de Cannes a Bucarest va avea loc între 25 și 31 octombrie.

„Jimmy P.” (Psychotherapy of a Plains Indian), cu Benicio del Toro și Mathieu Amalric va fi proiectat în premieră în România în cadrul festivalului.

Un psihanalist din Transilvania la Les Films de Cannes a Bucarest

„Jimmy P.” (Psychotherapy of a Plains Indian) este cel de-al cincilea film regizat de Arnaud Desplechin selectat în competiția oficială a Festivalului de la Cannes. Desplechin a scris scenariul după ce a citit studiul pasionant al psihanalistului francez Georges Devereux, transformând o lucrare științifică într-un „western psihanalitic uimitor și pasionant”, potrivit „Le Figaro”.

Reușita li se datorează parțial și celor doi actori, Benicio del Toro, în rolul unui soldat amerindian cu afecțiuni psihice, și Mathieu Amalric, în rol de psihanalist francez născut în Transilvania, care fac o echipă memorabilă. „Un film superb, cu o imagine captivantă, și straniu în cel mai bun sens al cuvântului”, nota și „The Village Voice”. 

Regizorul Arnaud Desplechin, renumit pentru filme ca ,,La vie des morts”,  ,,La sentinelle”, ,,Esther Kahn”, ,,Comment je me suis disputé (ma vie sexuelle)”, ,,Rois et Reine” sau ,,Conte de Noel”, este unul intre cei mai importanți cineaști francezi contemporani, câștigător a numeroase premii.

Citiți și: Cinefilii sunt aşteptaţi la filme de mare artă

Cinefilii își pot cumpăra bilete la acest film începând de astăzi.  S-au pus în vânzare biletele și la proiecțiile de gală ale filmelor ,,Adèle: Capitolele 1 & 2/ La Vie d’Adèle: Chapitres 1 & 2”, distins cu Palme d’Or regizat de Abdellatif Kechiche, și ,,Heli”, de Amat Escalante, recompensat cu Premiul pentru regie, ambele urmând a fi proiectate în prezența regizorilor, care vor ramâne să discute cu spectatorii la final.

Les films de Cannes a Bucarest

Filmul La Vie d’Adèle: Chapitres 1 & 2 face parte din selecția Les films de Cannes a Bucarest

Tot de astăzi, cinefilii își pot cumpăra bilete la Sous le Soleil de Satan, cu Gerard Depardieu și Sandrine Bonnaire, filmul care i-a adus un Palme d’Or lui Maurice Pialat în 1987, și la Los Bastardos, titlul care l-a impus în atenția criticii internaționale pe Amat Escalante.

Los Bastardos, un amestec de dramă socială și thriller violent amintind de Funny Games al lui Michael Haneke, urmărește o zi din viața a doi imigranți mexicani din Los Angeles care acceptă un job suspect de bine plătit. Filmul va fi proiectat în prezența regizorului, fiind urmat de o sesiune de Q&A.

Foto credit: Les Films de Cannes a Bucarest

31
/03
/16

Week-end-ul acesta, pe 2 și 3 aprilie, Final Frontier, singurul târg de carte SF & Fantasy din România deschide porțile ediției numărul 5. Tărâmul magic ales în acest an pentru a fi transformat, timp de două zile, în capitala iubitorilor de SF și Fantasy este Connect Hub (B-dul Dacia nr 99, la Piața Spaniei).

30
/03
/16

Alte 3 titluri, care aduc în discuție probleme cât se poate de actuale, de la atentatele teroriste din Franța, până la urmările Războiului Iugoslav și ale asasinării lui Yitzhak Rabin - unul dintre cei mai importanți susținători ai păcii din Orientul Mijlociu -, completează lista filmelor din competiția Cinepolitica 2016 (13 – 17 aprilie, Cinema Elvira Popescu, București).

29
/03
/16

„Cahiers du Cinema” caută inovaţia, sinceritatea, un cinema liber, care nu manipulează. Suntem împotriva unui cinema prea serios, după rețetă, care răspunde aşteptărilor festivalurilor – afirmă, într-un interviu în exclusivitate pentru Ziarul Metropolis, Joachim Lepastier, critic de la celebra revistă franceză. Regizorul român favorit – Corneliu Porumboiu. 

29
/03
/16

Festivalul Internațional de Film NexT (7-11 aprilie 2016) găzduiește pentru cel de-al 7-lea an consecutiv un program special de scurtmetraje dedicat copiilor cu vârste între 4 și 12 ani. NexT Kids se va desfășura sâmbătă, 9 aprilie 2016, la Cinema Elvire Popesco de la Institutul Francez. Proiecţiile vor începe la orele 10.30 şi 11.30. Prețul unui bilet este de 5 lei.

28
/03
/16

Celebrul compozitor american Philip Glass, cunoscut pentru coloana sonoră a unor filme precum The Hours/Orele și Notes on a Scandal/ Jurnalul unui scandal și cvartetul de coarde Kronos Quartet vin la Bran și la București pentru a interpreta LIVE în premieră românească un spectacol unic care a făcut înconjurul lumii: DRACULA - MUZICA ȘI FILMUL.

25
/03
/16

În ultimul an din ce în ce mai multe instituții culturale și-au pierdut spațiile, cinematografe și teatre au fost închise în toată țara în urma legii nr. 282/2015. Festivalul Internațional de Documentar și Drepturile Omului One World Romania s-a confruntat cu această problemă în pregătirea celei de-a noua ediții, ce se desfășoară săptămâna aceasta în București și am fost nevoiți să găsim soluții și spații alternative pentru organizarea proiecțiilor și evenimentelor din cadrul festivalului.

25
/03
/16

Duminică, 27 martie, de la ora 15,00, de Ziua Mondială a Teatrului, Centrul Cultural Casa Artelor (CCCA) lansează programul cultural „Matineele Artelor”, dedicat seniorilor din Sectorul 3.

24
/03
/16

Andrei Sopon este un talentat realizator român de animaţii de scurtmetraj, stabilit la Londra. Trei dintre spectaculoasele sale filme sunt în prezent lansate pe platforma gratuită Cinepub - „Singularity”, „Chi-Ken” şi „Spin”- , alături de o animaţie pentru copii, „Cântecul inocenţei”, de Ion Octavian Frecea.