Lifestyle educativ și New Media, încotro? Revistele pentru femei în România, între divertisment și educație
https://www.ziarulmetropolis.ro/lifestyle-educativ-si-new-media-incotro-revistele-pentru-femei-in-romania-intre-divertisment-si-educatie/

Sunt foarte multe reviste pentru femei în Romania, care deţin o mulţime de articole informative, educative şi de divertisment, în care femeile sunt sfătuite cum anume pot să reuşească pe plan profesional şi personal, cum să îşi analizeze sănătatea, cum să îşi petreacă timpul liber etc.

Un articol de Rhea Cristina|19 aprilie 2023

O multitudine de informații utile și interesante includ aproape în totalitate spațiul feminin, oferindu-le femeilor o paletă largă de instrumente informative despre problemele care preocupă femeile din întreaga lume.

De la sănătate, frumusețe, modă, viața de cuplu, relații, dezvoltare personală, carieră, copii, parenting, sfaturi de îngrijire și wellness, familie, fitness, styling, bucătărie, afaceri, până la amenajări interioare, astrologie, psihologie, horoscop, ghid de cumpărături, cosmetică, coafură, turism, subiecte tabu, sex, vedete, showbiz etc.

Cu titluri distincte (unele originale, românești, altele, preluate, fiind o “extincție” locală a marilor reviste internaționale), tematici atent selecționate, aceste publicații, unele lucioase, de tip “glossy”, surprind plăcut prin diversitatea temelor abordate, a fotografiilor ad hoc sau preluate.

În orice caz, la 30 de ani de la momentul Decembrie 1989, piața revistelor pentru femei din Romania este una consolidată, împlinită și reușită. Aproape ai zice că este arhisuficientă sau, oricum, nu mai este loc de alte reviste feminine noi. Oare așa să fie?

Să analizăm. În primul rând, în știința jurnalismului, revistele pentru femei în Romania se încadrează la ceea ce numim presa de divertisment. În prezent, lucrurile sunt mult mai complexe.

Aceste reviste sunt diferite din multe puncte de vedere. E firesc să fie așa, deoarece concurența comercială este acerbă, atât pe plan național cât și internațional.

Primul criteriu, care le distinge pe fiecare, îl reprezintă temele/subiectele alese și, de aici, conținutul editorial oferit. Deși unele teme sunt comune (sănătate, frumusețe, modă, cuplu, cosmetică, astrologie, vedete etc), abordarea acestora este diferită: stilul pendulează între informație, divertisment și mai nou, educație. Un fel de magazin feminin și pentru întreaga familie, care să includă tot ce este necesar pentru a capta atenția cititoarelor la maxim posibil. Altele, însă, sunt mult mai nișate ca tematică: fie reviste de sănătate, fie reviste de modă, de fitness, de stil de viață, de afaceri etc.

Articolele, construite pe bază de sfaturi și informații utile, de genul „How to…”, sunt, în general, scurte, oferă sfaturi rapide și ușor de reținut/aplicat, trucuri diverse sau scurte opinii ale specialiștilor. Există și varianta de interviuri, dar e mai mult axată pe zona de cancan și monden. Scrise pe un ton accesibil, ușor accesibil, articolele pot fi de folos și pot crea un sentiment de comunitate deosebit, însă au și riscul de a cădea în ridicol – dacă, de exemplu, alături de sfaturi despre cum să scape tinerele de kilogramele în plus sunt oferite și indicații despre cum să fie mereu sănătoase și vesele!

Al doilea criteriu este audiența, cui se adresează fiecare revistă în parte. Unele au target-ul stabilit încă de la bun început, altele și l-au definit și format pe parcurs (în funcție de preferințele cititoarelor și cu ajutorul datelor oferite de Google): tinere adolescente, femei mature, între 30-60 de ani, studii superioare sau nu, mediul urban/rural etc.

Al treilea criteriu este modalitatea de prezentare: unele reviste pentru femei sunt în formă tipărită, altele exclusiv online și, o parte, în ambele variante.

Nu în ultimul rând sunt de apreciat revistele-bloguri, care concurează cu marile reviste pentru femei în chiar punctele lor esențiale: informație și divertisment. Și dețin marea calitate de a aduce un suflu nou, proaspăt, ca informație; cu riscul că au o notă de subiectivism pronunțat, aceste reviste exclusiv online sunt autentice în informație și opinii.

Așadar, lifestyle-ul în jurnalism este un spațiu care permite multiple forme de exprimare jurnalistică și o pendulare permanentă între informație și educație, sub aspectul divertismentului.

În privința factorului educativ, revistele pentru femei în România sunt și aici extrem de diverse și motivante: de la educația privind modul de viață sănătos, sănătate, nutriție la cea despre carieră, dezvoltare personală, cuplu și copii.

Sau o altă abordare, mai nouă, din ultimii ani, reviste pentru femei care includ în „garderoba lor editorială”, alături de genul de articole enumerate mai sus, și articole utile despre spiritualitate, psihologie, cărți, diaspora – pe scurt, acele reviste online care se încadrează în genul jurnalistic „de top”, al momentului, numit lifestyle educativ. Un exemplu bun în acest sens este siteul Psihologia vieții (www.psihologiavietii.com), care combină și dezvoltă cu succes și latura culturală și cea educativă a jurnalismului de divertisment.

Apariția Internetului a schimbat enorm de mult conținutul editorial și genul de informație oferit de revistele pentru femei, având o multitudine de avantaje redacționale și economice pentru trusturile de presă. Un lucru este cert: acest segment al presei este dinamic, interesant, util și în continuă dezvoltare. Adevarate manuale de modă, stil și lifestyle, revistele pentru femei concertează între divertisment și educație, dar nu numai…

07
/03
/24

Pe 8 martie va avea loc primul eveniment al primăverii organizat de Celula de Artă, vernisajul expoziției „Călătoriile Spiritului”, semnată de artista Sorana Scortea. Evenimentul va avea loc începând cu ora 19:00 iar lucrările vor putea fi văzute până pe 7 aprilie, în vitrina Pop Up de la Kulterra Gallery, pe strada Știrbei Vodă nr. 104-106.

05
/03
/24

Aăăă, Mihaela Trofimov este o actriță cu o mare foame pentru joacă, da, chiar așa, pentru joacă. Ăăă, o vedeți la Excelsior, la unteatru, la Brăila, pe scenă, puternică, talentată, expresivă. Ăăă ce voiam să zic? Citiți interviul în formă de alfabet și aflați cum o literă, Ă, descrie de cele mai multe ori starea ei de spirit.

05
/03
/24

Pe data de 5 martie se dă startul unui nou apel deschis în cadrul proiectului Share, Tag or Dye, inițiat și coordonat de către Asociația Fotografică Allkimik, în parteneriat cu Asociația Culturală Marginal. Această inițiativă oferă artiștilor din întreaga lume oportunitatea de a-și împărtăși creațiile și de a se implica într-o experiență colectivă de artă

01
/03
/24

Scena Digitală, platforma online de teatru, film, muzică și dans a Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu (TNRS) vine cu o surpriză pentru public în luna martie. Iubitorii de teatru vor putea urmări online trei spectacole de excepție din cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu: „Arta de a povesti” de Alexis Michalik, „O catedrală plină cu orgi” – spectacolul de deschidere al FITS și „FAUST: tribut”.

01
/03
/24

Happy Cinema redifuzează filmul Oppenheimer, favorit la Oscar, în perioada 7-10 martie, în toate cinematografele din țară. Oppenheimer este un thriller epic filmat în IMAX® care aruncă publicul în paradoxul palpitant al omului enigmatic care trebuie să riște să distrugă lumea pentru a o salva. Pelicula spune povestea fizicianului J. Robert Oppenheimer și a rolului pe care l-a avut în dezvoltarea bombei atomice.

29
/02
/24

Noua producție a Fundației Culturale „Camil Petrescu”, podcastul TEATRUL (DE) AZI, continuă seria dialogurilor cu directorul de imagine și producătorul Zomir Dimovici despre felul în care vedem, citim și percepem teatrul astăzi.