Lumea ca o şcoală
https://www.ziarulmetropolis.ro/lumea-ca-o-scoala/

Fără să fiu în contra avangardei, ba chiar dimpotrivă, nu obişnuiesc să scriu despre spectacole de teatru care îşi propun să fie doar angajate, sociale, în spectacolele care propovăduiesc teatrul-forum şi alte manifeste. Mă priveşte.

Un articol de Andrei Crăciun|1 aprilie 2016

Există, fireşte, şi în teatru, mai multe lumi: există teatrul ca artă, teatrul ca entertainment şi teatrul ca manifest. Pe ultimul îl ocolesc, din motive cât se poate de personale – nu cred în activismul de dragul activismului. Mă revoltă chiar această pseudoimplicare.

Prezint, faţă de acest comportament, o unică şi semnificativă, excepţie: dacă există artă în teatrul-manifest. Tocmai s-a jucat la Centrul de Teatrul Educaţional Replika din Bucureşti spectacolul În cuvintele tale. Aici am întâlnit şi arta. Scriu.

Acest spectacol este produsul muncii a foarte mulţi oameni. El a apărut din nevoia de a spune poveşti despre diversitatea culturală şi bogăţia pe care o tot dau României minorităţile etnice din ţara noastră. Au fost documentate nouă sute de poveşti (!) în biblioteci publice din România, prin proiectul Agora Culturală @ Biblioteca Ta (un proiect despre care ziarul nostru a mai scris aici).

Apoi, spectacolul este întâlnirea fericită dintre regizorul Radu Apostol şi îndelung elogiatul dramaturg Peca Ştefan, muzicianul Bobo Burlăcianu şi două actriţe de dăruirea Katiei Pascariu şi Mihaelei Rădescu, şi mulţi alţii.

În cuvintele tale nu reuşeşte să vorbească despre multiculturalism, dar reuşeşte să vorbească despre identitate, despre cine suntem, despre cine credem că suntem. Povestea centrală – o compunere bulversantă a unei preadolescente, Doiniţa, pe care atât mama ei, cât şi directoarea şcolii încearcă să o convingă să renunţe la cuvintele sale. Doiniţa, care nu reuşeşte să treacă peste moartea surorii ei, nu găseşte însă niciun motiv să renunţe. Sunt cuvintele ei.

Piesa e – în definitiv – un colaj din drame şi naivităţi, emoţionant. Există un moment pe care l-aş numi, perfect şcolăreşte, culminant. Iar acel moment culminant al spectacolului este când se enumeră bogăţiile ţării noastre, fie ele mit sau realitate, într-o oglindă perfectă cu tot ce este greşit în ţara noastră, fie aceste greşeli exagerate sau nu.

Merită să vă luaţi timp să vedeţi În cuvintele tale. E un spectacol care mută mai vechea idee shakespeariană de lume ca o scenă către atât de contemporana lume ca o şcoală. Sunt atât de multe de învăţat.

12
/12
/23

Rareș Beșliu anunță lansarea noului său album fotografic, intitulat „emoții”. Sunt 300 de pagini cu fotografii alese din ultimii patru ani în care fotograful de wildlife a fost unul cu natura și s-a lăsat inspirat de viața ei sălbatică.

11
/12
/23

Un concert extraordinar de muzică de film va avea loc la Opera Naţională din Bucureşti pe 12 decembrie, de la ora 19.00, organizat de Universitatea Națională de Muzică din București în parteneriat cu Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România, Opera Națională din București, Arhiva Națională de Filme și universități de teatru și film din țară.

11
/12
/23

Pentru 10 zile, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” s-a aflat în Statele Unite ale Americii în cadrul turneului aniversar „Madrigal 60 – The Magic of Winter”, primul pe care artiștii l-au susținut în America după 35 de ani.