Madame Mallory şi micul bucătar indian, la Humanitas Cismigiu
https://www.ziarulmetropolis.ro/madame-mallory-si-micul-bucatar-indian-la-humanitas-cismigiu/

Marţi, 12 august de la ora 19.00, Librăria Humanitas de la Cişmigiu va fi gazda unei întâlniri prilejuite de apariţia la Humanitas Fiction a bestsellerului internaţional Madame Mallory şi micul bucătar indian de Richard C. Morais, transpus acum în filmul cu titlul Război în bucătărie

Un articol de Petre Ivan|7 august 2014

Madame Mallory şi micul bucătar indian este un bestseller internaţional, apărut în peste 30 de ţări şi transpus în 2014 într-un film de succes având titlul Război în bucătărie cu Helen Mirren, Om Puri, Manish Dayal şi Charlotte Le Bon, în regia lui Lasse Hallström, printre producători numărându-se Steven Spielberg şi Oprah Winfrey.

Filmul va avea premiera în cinematografele din România pe 15 august.

La eveniment vor participa criticul de film Irina Margareta Nistor, Cristina Bazavan, jurnalist şi blogger cultural, Andreea Chebac, editor bookblog.ro şi Andreea Răsuceanu, critic literar.

Lansarea va fi urmată de o seară indiană cu delicatese oferite de restaurantul Taj.

Madame Mallory şi micul bucătar indian e povestea savuroasă a lui Hassan Haji, care pleacă împreună cu familia sa din India într-o călătorie în jurul lumii, visând la locul ideal unde să-şi deschidă un restaurant.

Treptat, trecând printr-o serie de aventuri amuzante, dar şi emoţionante, şi graţie unor întâlniri providenţiale, precum cea cu Madame Mallory, proprietara unui celebru relais francez, Hassan va ajunge chef de trei stele la Paris.

Crescut în atmosfera îmbibată de arome exotice a restaurantului familial din Mumbai, aparţinând bunicului său, Hassan Haji porneşte, după moartea mamei lui, împreună cu restul familiei, într-o călătorie prin lume, stabilindu-se în cele din urmă într-un orăşel din Alpii Francezi, Lumière.

Aici îşi vor deschide un restaurant cu specific indian, peste drum de exclusivistul relais al lui Madame Mallory, Le Saule Pleureur. Dar, la scurt timp după ce Madame Mallory declanşează un adevărat război gastronomic, în care îşi antrenează vecinii, Hassan îşi descoperă pasiunea pentru haute cuisine europeană, devenind, printr-un complex de împrejurări nu tocmai plăcut, discipolul celebrei chef.

Treptat, trecând prin mai multe aventuri şi cunoscând în sfârşit şi dragostea adevărată, Hassan va deveni un chef parizian foarte apreciat. O poveste despre puterea

Richard C. Morais

Richard C. Morais

destinului, despre pasiune şi talent, alertă, amuzantă şi sensibilă, plină de culoarea şi miresmele bucătăriei indiene şi de rafinamentul gastronomiei franţuzeşti.

„Farmecul romanului stă în incredibila întâlnire dintre Slumdog Millionaire şi Ratatouille.“ – New York Times Books Review

Richard C. Morais

Richard C. Morais este în prezent editorul revistei financiare americane Barron’s Penta. A fost senior editor la Forbes şi cel mai longeviv corespondent străin al acesteia. A început să lucreze pentru redacţia din New York a revistei Forbes ca reporter în 1984, la vârsta de 23 de ani.

În 2013, Morais publică romanul Buddhaland Brooklyn, povestea unui preot budist care, la 40 de ani, primeşte ordinul să-şi părăsească mânăstirea din munţii Japoniei şi să traverseze oceanul pentru a construi un templu în New York.

Foto cu Madame Mallory şi micul bucătar indian şi Richard C. Morais – Humanitas

16
/12
/16

Relansat pe platforma Cinepub, "Senatorul melcilor", filmul cu care Mircea Daneliuc participa în 1995 în Competiţia oficială a Festivalului de la Cannes, este o satiră politică în care grotescul este îmblânzit prin comic.

15
/12
/16

Vineri, 16 decembrie, de la ora 19.00, spectacolul excepţional TEATRU 200 deschide marea sărbătoare a Teatrului Naţional „Vasile Alecsandri” Iaşi, un omagiu adus celor 200 de ani de la prima reprezentaţie a unei piese de teatru in limba română, 175 de stagiuni naţionale, 120 de ani de la inaugurarea clădirii şi 140 de ani de la înfiinţarea primului teatru evreiesc în România, la Iaşi.

15
/12
/16

Vibrate!festival, cel mai tânăr festival de muzică clasică al Brașovului, care se desfășoară în fiecare vară, în luna iunie, organizează pentru a doua oară un concert de Crăciun dedicat partenerilor și prietenilor festivalului.

15
/12
/16

Ateneul Român găzduiește instalația documentară itinerantă dedicată pianistei Clara Haskil. Informațiile documentare sunt însoțite de fotografii și documente inedite, din Arhiva Muzicală a Bibliotecii Cantonale Universitare din Lausanne și a Fundației Clara Haskil din Elveția.

15
/12
/16

Actorul Emil Boroghină va susţine duminică, 18 decembrie, ora 19:00, recitalul „Lumea-ntreagă e o scenă” dedicat închiderii oficiale a anului „Shakespeare -400 în România”. Evenimentul va avea loc la Sala Horia Lovinescu a Teatrului Nottara, sub Patronajul Ambasadei Marii Britanii şi al British Council România.

14
/12
/16

„Fără armă în linia întâi”, „Florence” şi „La La Land”, titluri distribuite de Freeman Entertainment în cinematografele din toată ţara sunt printre filmele cu cele mai multe nominalizări în cadrul celei de-a 74-a ediţii a Globurilor de Aur care va avea loc pe 8 ianuarie 2017.

14
/12
/16

O schiță anterior necunoscută a lui Leonardo da Vinci a fost evaluată la suma de 15,8 milioane de dolari, după ce a fost adusă la o casă de licitații franceză de către un medic pensionar. Casa de licitație Tajan a precizat că desenul, unul dintre cele opt făcute de artistul renascentist Sfântului martir Sebastian, este o "descoperire extraordinară".

13
/12
/16

Seară specială la librăria Humans (Cișmigiu), joi, 15 decembrie, de la ora 19.00, prilejuită de lansarea unui... “audiobook picat din stele, cadou pentru sărbători pline de descoperiri și lumi posibile: Micul Prinț de Antoine de Saint-Exupéry, în lectura Oanei Pellea”. La întâlnirea organizată de Humanitas sunt așteptați Oana Pellea, Dan C. Mihăilescu, Lidia Bodea și Marieva Ionescu.