Maestrul Ioan Tugearu, coregraful Răzvan Mazilu și Gilda Lazăr, autoarea Întâlnirilor JTI, vă dau întâlnire la Teatrelli
https://www.ziarulmetropolis.ro/maestrul-ioan-tugearu-coregraful-razvan-mazilu-si-gilda-lazar-autoarea-intalnirilor-jti-va-dau-intalnire-la-teatrelli/

Pe 27 februarie, Anotimpurile dialogului despre teatru cu Octavian Saiu lansează provocarea de a recontextualiza rolul corpului şi al dansului, aducând în atenţia publicului diferenţele şi apropierile de formă şi de fond între baletul clasic şi dansul contemporan.

Un articol de Liliana Matei|25 februarie 2020

Pe 27 februarie, de la ora 19.00, pe scena Teatrelli, criticul de teatru Octavian Saiu îi are ca invitați speciali pe celebrul Ioan Tugearu, figură emblematică a dansului clasic și contemporan, pe Răzvan Mazilu, dansator, coregraf și regizor de referință, și pe Gilda Lazăr, autoarea seriei de Întâlniri JTI cu marile companii de dans ale lumii. Intitulată Metamorfozele corpului: de la „iarna” baletului clasic la dezghețul dansului contemporan, prima ediție a întâlnirilor din acest an aduce în prim-plan o tematică în egală măsură curajoasă și actuală: corpul și libertatea în dans, teatru și teatru-dans.

„De la codul mișcărilor de balet clasic la forța explozivă a dansului contemporan, diferența este imensă. Diferența între un limbaj al formelor vizuale perfect măsurate și un univers al corpului care își cere dreptul de a fi privit și prețuit fără restricții narrative și codificări estetice. Astăzi, într-un secol lipsit de pudoare și principii dogmatice, trupul e liber de orice încorsetare ideologică, etică, dramaturgică. Dansul zilelor noastre este o sărbătoare a acestei libertăți greu câștigate, dar și o explorare fără compromis a condiției umane. Marii coregrafi ai prezentului, fie că se numesc Anne Teresa de Keersmaeker, Akram Khan sau Ohad Naharin, încearcă să dea mișcării pe scenă un sens profund, filosofic și uneori politic. Fără presiunea formală a baletului clasic, dansul lor e un manifest pentru corp, prin corp, încărcat cu semantic unei viziuni asupra lumii, comunicată prin simplitatea unui gest. A privi un mare spectacol coregrafic înseamnă emoție, bucurie, câteodată durere, însă presupune și nevoia autentică de a decodifica un mesaj amplu în plan intelectual. Despre aceste dimensiuni polifonice, câteodată contradictorii, ale dansului va fi vorba într-o ediție de iarnă a Anotimpurilor dialogului despre teatru.”, explică Octavian Saiu.

Intrarea la eveniment este liberă, în baza unei rezărvări online pe bilete.ro sau la Casa de bilete Teatrelli (Lahovari Nr.7). Rezervarea își pierde valabilitatea cu 30 de minute înainte de începerea evenimentului, din acel moment intrarea se face în ordinea sosirii publicului, în limita locurilor disponibile.

Octavian Saiu este profesor, cercetător şi critic de teatru. Are un doctorat în studii teatrale şI unul în literatură comparată. Predă la universităţi din România, NouaZeelandă, Hong Kong, Japonia şi Portugalia şi a fost de două ori Visiting Fellow la University of London. A susţinut conferinţe şi master-class-uri la alte universităţi din Europa, Asia şi Africa, precum şi la Institutul Grotowski. În 2013 a fost Moderatorul Conferinţelor „Beckett at the Festival” din cadrul Programului Oficial al Festivalului Internaţional de la Edinburgh, iar în 2016 a moderat şi a susţinut conferinţe la Olimpiada Teatrelor de la Wrocław – Capitală culturală europeană. Din 2004 este moderatorul Conferinţelor Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu. Este consultant al mai multor festivaluri din lume, Secretar General Adjunct al Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Teatru (AICT) şI Preşedinte al Secţiei Române AICT – Teatrologie. Articolele şI studiile sale au apărut în numeroase publicaţii naţionale şI internaţionale. Este autorul volumelor: În căutarea spaţiului pierdut (Nemira, 2008) / In Search of Lost Space (UNATC Press, 2010), Beckett. Pur şI simplu (Paideia, 2009), Fedra, de la Euripide la Racine, de la Seneca la Sarah Kane (Paralela 45, 2010), Ionescu/Ionesco: un veac de ambiguitate (Paideia, 2011), Posteritatea absurdului (Paideia, 2012), Teatrul e vis (Paideia, 2013), Hamlet şI nebunia lumii (Paideia, 2014) / Hamlet and the Madness of the World (Editura ICR, 2016), Lecţia, o meditaţie cu şapte teme (Nemira, 2015), Teatrul la persoana I (Nemira, 2016), Clipa ca imagine: teatru şi fotografie (Nemira (2017), Efectul Tartuffe: fascinația teatrală a imposturii (Paideia, 2019). A primit Premiul Criticii pentru carte de teatru în 2010 şI Premiul UNITER pentru Critică de Teatru în 2013.

În ianuarie 2020, cu ocazia Zilei Culturii Naționale, Președintele României i-a conferit Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler, „însemn de apreciere pentru activitatea important dedicată criticii de teatru, pentru profesionalismul de care a dat dovadă în promovarea creației teatrale românești”.

Seria Anotimpurile dialogului despre teatru cu Octavian Saiu face parte din noua direcție artistic lansată de Teatrelli în anul 2019 care își propune să aducă în prim-plan teme de actualitate despre teatrul de azi, precum și creatori contemporani, în montări surprinzătoare și care inovează.

 

 

22
/12
/23

„Mamma Mia!”, un spectacol de divertisment de calitate marca Musicals.ro, care rivalizează cu marile producții din Occident, o va readuc pe scena Sălii Palatului pe Loredana în rolul principal, Donna Sheridan, alături de alți artiști consacrați, care urmează să fie anunțați în curând.

22
/12
/23

Longevitatea este una dintre temele cele mai abordate în lumea de azi. Tipuri variate de diete, suplimente alimentare, ingrediente străvechi redescoperite acum și tehnici de meditație promit creșterea duratei de viață sau, mai mult, recuperarea sănătății și un organism întinerit. Cum le alegem pe cele mai bune dintre nenumăratele sfaturi?

21
/12
/23

Joi, 21 decembrie, de la ora 19:00, va avea loc la sediul Teatrului Masca (Bd. Uverturii, nr. 14) a treia întâlnire din seria dezbaterilor performative moderate de Alex Tocilescu. Tema ediției este ,,Suntem cel mai mișto popor nașpa”.

21
/12
/23

Un nou volum de excepție a apărut recent în seria Anansi. Mentor a Editurii Pandora M: „Puterea artei” de Simon Schama, profesor de istorie și istoria artei la Columbia University și autorul a numeroase cărți de succes, autor de eseuri pentru The New Yorker și realizatorul și prezentatorul a zeci de documentare pentru BBC, PBS […]

20
/12
/23

Topul personal al celor mai bune filme exclusiv din 2023 e dominat de francezi şi americani, la care se adaugă un român şi un finlandez. O listă capricioasă şi aparent eterogenă.

20
/12
/23

Iana Salenko, Dinu Tamazlâcaru, Julian MacKay, Marina Minoiu și alte nume mari ale baletului mondial vin în România, pe 26 februarie, pentru un regal de balet care va avea loc, începând cu ora 20:00, în Sala Ion Caramitru a Teatrului Național I. L. Caragiale din București.

20
/12
/23

„Fii util. 7 reguli de viață”, cel mai recent volum semnat de Arnold Schwarzenegger și publicat de Lifestyle Publishing, parte a Grupului Editorial Trei, este un dialog intim între celebrul actor și fiecare dintre cititorii săi despre un subiect care interesează pe toată lumea, indiferent în colț al planetei ar trăi: cum să construim viața pe care ne-o dorim.

19
/12
/23

Pe 19 și 20 decembrie, de la ora 19:00, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, dirijat de Anna Ungureanu, susține spectacolul extraordinar „Pe drumul Crăciunului”, la Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București.

19
/12
/23

Sâmbătă, 16 decembrie 2023, în cadrul festivalului internațional de film studențesc CineMAiubit 2023, a avut loc conferința „Filmul și educația publicului tânăr”, organizată de Universitatea de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București (UNATC) prin Centrul de Pedagogie și Studiu al Imaginii Sorin Botoșeneanu.

19
/12
/23

Crăciunul într-un sat ucrainean este decorul în care se petrece o poveste de dragoste presărată cu elemente fantastice: fierarul satului, Vakula, este nefericit în dragostea ce i-o poartă Oksanei, fiica unui moșier, care îi promite că se va căsători cu el doar dacă îi aduce pantofii auriți ai țarinei. Disperat, fierarul face un pact cu diavolul pentru a îndeplini dorința iubitei.