„Mandarina”, de Răzvan Petrescu, cea mai bună proză scurtă în cadrul primei ediții a Premiului Iocan
https://www.ziarulmetropolis.ro/mandarina-de-razvan-petrescu-cea-mai-buna-proza-scurta-in-cadrul-primei-editii-a-premiului-iocan/

Cartea „Mandarina” de Răzvan Petrescu este câştigătoarea primei ediţii a Premiului Iocan pentru proză scurtă.

Un articol de Liliana Matei|6 iunie 2018

Joi, 30 mai, la Apollo111 Teatrul s-a desfășurat prima ediție a Premiului Iocan pentru proză scurtă. Dintre cele cinci cărți nominalizate, juriul compus din Ana Ularu, Marius Chivu, Dan Pleșa, Florin Iaru și Cristian Teodorescu a decis că cea mai bună carte de proză scurtă apărută anul trecut este „Mandarina” de Răzvan Petrescu, apărută la Editura Curtea Veche​.

Anunţarea câştigătorului premiului Iocan a avut o mare încărcătură emoţională pentru mine, pentru că proza scurtă e zona-n care m-am stabilit definitiv de peste 30 de ani, Iocan este prima distincţie acordată numai pentru o carte de povestiri, pe trei dintre membrii juriului nu doar că îi cunosc, dar sunt şi prieten cu ei de mulţi ani, or, tocmai acesta a fost motivul trepidaţiei: erau în stare să nu mi-l dea. – a declarat Răzvan Petrescu, primul laureat al premiului ce poartă numele singurei reviste de proză scurtă din România.

Pe lângă „Mandarina” au mai fost nominalizate: „Misterul maşinuţelor chinezeşti” de Florin Irimia, „Tot spaţiul dintre gândurile mele” de Bogdan Răileanu, „Copilăria lui Kaspar Hauser” de Bogdan-Alexandru Stănescu, „Pereți subțiri” de Ana Maria Sandu, toate apărute la Editura Polirom.

„Mandarina”, comeback-ul lui Răzvan Petrescu (n. 1956) după exact douăzeci de ani este o lucrare deopotrivă rafinată şi dură, de o inventivitate extremă, cu accente auto-referenţiale, dar şi nenumărate tuşe clinice, în aceeaşi dimensiune plină de excese a tragismului şi a comicului, unde graniţele fine dintre satiră şi parodic, dintre farsă şi absurd, dintre elegie şi parabolă ajung deseori să şocheze, motivează Marius Chivu, alegerea juriului.

Volumul a primit deja Premiul pentru Proză al revistei Observator cultural şi Premiul Național „Ziarul de Iași”, dar Premiul Iocan este pentru autor „cel mai drag”, iar trofeul este „cel mai simpatic”, în opinia scriitorului. Conceput de Daniel Bălănescu și realizat de Cătălin Tzetze Rădulescu, trofeul Iocan are la bază o bucată de travertin din recent dărâmatele fântâni din fața Casei Poporului și reprezintă Alergătorul (Running Man) realizat din metal și nituri. Câștigătorul a primit și un premiu în valoare de 1000 euro de la McCann PR Romania.

Iocan îmi va rămîne-n minte şi datorită tunetelor de aplauze şi exclamaţiilor de bucurie venite dinspre public după ce am terminat de vorbit: abia aşteptau, a adăugat Răzvan Petrescu.

Nominalizații și câștigătorul au primit „cutia inspirației” (conținând un espresor și capsule) de la Julius Meinl România​ și un pachet de cărți de la Editura Vellant. Evenimentul a avut loc la Apollo 111 Teatrul, a început și s-a încheiat cu un concert Adam’s Nest.

Gala Premiul Iocan pentru proză scurtă este organizată de Editura Vellant cu sprijinul media al Radio România Cultural, Scena9 și Ziarul Metropolis.

Vedeți aici mai multe fotografii de la eveniment.

Foto: Ema Cojocaru

09
/01
/24

CARTEA DE CINEMA Neaşteptată apariţie acest “Desene mişcătoare. Dialoguri despre critică şi cinema”, pe care criticul de film Andrei Gorzo şi criticul literar Mihai Iovănel - prieteni şi colegi de generaţie şi de idei - l-au scos la finalul lui 2023 la Editura Polirom.

22
/12
/23

Longevitatea este una dintre temele cele mai abordate în lumea de azi. Tipuri variate de diete, suplimente alimentare, ingrediente străvechi redescoperite acum și tehnici de meditație promit creșterea duratei de viață sau, mai mult, recuperarea sănătății și un organism întinerit. Cum le alegem pe cele mai bune dintre nenumăratele sfaturi?

21
/12
/23

Un nou volum de excepție a apărut recent în seria Anansi. Mentor a Editurii Pandora M: „Puterea artei” de Simon Schama, profesor de istorie și istoria artei la Columbia University și autorul a numeroase cărți de succes, autor de eseuri pentru The New Yorker și realizatorul și prezentatorul a zeci de documentare pentru BBC, PBS […]

20
/12
/23

„Fii util. 7 reguli de viață”, cel mai recent volum semnat de Arnold Schwarzenegger și publicat de Lifestyle Publishing, parte a Grupului Editorial Trei, este un dialog intim între celebrul actor și fiecare dintre cititorii săi despre un subiect care interesează pe toată lumea, indiferent în colț al planetei ar trăi: cum să construim viața pe care ne-o dorim.

06
/12
/23

Longevitatea este una dintre temele cele mai abordate în lumea de azi. Tipuri variate de diete, suplimente alimentare, ingrediente străvechi redescoperite acum și tehnici de meditație promit creșterea duratei de viață, sau mai mult, recuperarea sănătății și un organism întinerit.