Maria Zărnescu: Astăzi, pentru a rămâne „clasic”, teatrul trebuie să fie modern
https://www.ziarulmetropolis.ro/maria-zarnescu-astazi-pentru-a-ramane-clasic-teatrul-trebuie-sa-fie-modern/

„Anul acesta, am putea intitula cea de-a XXIV-a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru Clasic Arad – Tablouri vii dintr-o expoziţie”.

Un articol de Monica Andronescu|11 Noiembrie 2018

„Parafrazând titlul celebrei suite pentru pian a lui Musorgski, orchestrată mai târziu de Ravel, selecţia din 2018 readuce clasicitatea naturii umane pe scenă, ca într-o expoziţie de stranii vietăţi…”, spune selecționerul Maria Zărnescu, critic de teatru și profesor la UNATC București. Ediția din acest an se va desfășura între 15 și 25 noiembrie, aducând pe scena Teatrului din Arad producții importante din întreaga țară, care, conform cuvintelor Mariei Zărnescu se încadrează în celebra idee a lui Liviu Ciulei: „O piesă este clasică în măsura în care este perpetuu modernă”…

Festivalul Internațional de Teatru Clasic de la Arad a ajuns la cea de-a 24-a ediție. Cât de clasic mai e astăzi teatrul clasic?

O piesă este clasică în măsura în care este perpetuu modernă – considera regizorul Liviu Ciulei. Un paradox valabil pentru textele de teatru care „au îndurat” toate secolele, care au rezistat la toate mentalităţile – creatorilor şi publicului –, care s-au adaptat (ori au fost adaptate), care au căpătat umbre şi lumini în funcţie de timpul în care au fost re-citite, apoi jucate iar şi iar. Sintagma „teatru clasic” verifică, de fapt, contemporaneitatea unor piese. Aşa cum a fost acel legendar Vis al unei nopţi de vară de la începutul anilor ’70, în regia lui Peter Brook, care a redescoperit spiritul lui Shakespeare pentru secolul XX. „Teatru clasic” nu mai înseamnă, de mult, producţii muzeale, precum cele despre care povestea regizorul Gÿorgy Harag, celebru pentru montarea sa modernă a Livezii de vişini în anii ’80. Mărturisea că văzuse la Moscova spectacolele lui Stanislavski după piesele lui Cehov şi regăsea în ele marionete rupte de viaţă, trăind un lirism accentuat, cu iz de melodramă. Cele Trei surori aveau împreună, pe scenă, 180 de ani… Astăzi, pentru a rămâne „clasic”, teatrul trebuie să fie modern.

Ce-ți propui să arăți sau să subliniezi în selecție de fiecare dată și cum s-a modificat ea în acești ani de când ești selecționerul festivalului?

Nu îmi propun să demonstrez ceva anume prin aceste selecţii. Încerc doar să simt şi să înţeleg cât mai bine momentul în care ne aflăm, pentru a-l reflecta cât mai corect în programul Festivalului. Mă refer atât la momentul de timp din lume / Europa / România / Arad, dar şi la momentul în care se află teatrul: ce s-a întâmplat bun şi frumos în ultima perioadă, care dintre artiştii importanţi au avut ceva nou de spus. Selecţia Festivalului arădean nu e limitată la spectacolele din ultimul an sau ultima stagiune, dar, de fiecare dată, am încercat să invităm cele mai noi producţii. Există, însă, nişte „cuvinte cheie” pentru selecţiile fiecărei ediţii. Dacă în 2015, era evidenţiată Arta Actorului, dând unitate într-o diversitate a formelor de spectacol – teatru dramatic, musical, teatru-dans sau recitaluri –, anul următor, Regizorul a fost „cap de afiş”, prin numele marilor creatori prezenţi cu cele mai noi creaţii în Festival – Andrei Şerban, Silviu Purcărete, Alexandru Dabija, Victor Ioan Frunză. De asemenea, tot în 2016, am avut o doză consistentă de Shakespeare, la comemorarea celor patru veacuri de la trecerea sa în nefiinţă.

Anul trecut, ne-am axat pe Poveste, asumându-ne curajul de a contrazice spusa că lumea reacţionează mai bine la ştiri decât la poveşti. Şi am ales poveşti clasice de viaţă, indiferent când s-au petrecut ele în imaginaţia scriitorilor. Poveşti cu mult umor, pentru că… trebuie să vă spun ceva foarte serios: cu umorul nu e de glumit. E singurul nostru sprijin în noianul de ştiri, catastrofe, reclame, lozinci, sau frustrări ce ne invadează existenţa. Nu se va demoda nicicând, iar zâmbetul va răsări întotdeauna printre lacrimi. Nu doar pe scenă, ci şi în viaţă.

Anul acesta, am putea intitula cea de-a XXIV-a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru Clasic Arad – „Tablouri vii dintr-o expoziţie”. Parafrazând titlul celebrei suite pentru pian a lui Musorgski, orchestrată mai târziu de Ravel, selecţia din 2018 readuce clasicitatea naturii umane pe scenă, ca într-o expoziţie de stranii vietăţi…

Care sunt, din punctul tău de vedere, principalele puncte de atracție ale ediției din acest an și de ce?

E ca şi cum ai întreba… „Pe cine iubeşti mai mult?” Programul Festivalului se regăseşte pe site-ul Teatrului Clasic “Ioan Slavici” Arad. Ca selecţioner, însă, aş continua jocul comparaţiilor, adăugând că spectacolele acestei ediţii reflectă, precum în cioburile unei oglinzi, crâmpeie de viaţă, sentimente şi prejudecăţi, aspiraţii şi vicii. La fel de noi şi azi, ca ieri, ca-ntotdeauna. Ni se vor oglindi imoralitatea, dar şi hazul amar al politicii în Titanic Vals, vom zâmbi de acida analiză a sufletului uman în D’ale carnavalului sau vom râde în hohote de păcălitorii păcăliţi în La Pulce. Vom sonda frământările tenebroase ale lui Rosencrantz şi Guildenstern, vom demonta prejudecăţile celor 12 oameni furioşi sau vom încerca să dezlegăm misterul Cursei de şoareci. Şi, de ce nu, ne vom îmbăta cu Apa vie a basmului. Când şi când, de-a lungul celor 11 zile de Festival, vom pătrunde în ceaţa tristeţii slave a lui Cehov, alături de Fugarii săi, cele Trei surori şi câţiva Pescăruşi. La final, cioburile de oglindă ale spectacolelor se vor aduna ca într-un puzzle, pe care numai spectatorii îl pot rezolva. Clasica oglindă a Teatrului se va întregi şi ne va arăta viaţa, tragicomedia noastră umană, cu dragoste şi minciună, politică şi trădare, dar şi multă, multă credinţă. Ne vom vedea cum alergăm încolo şi încoace, cum ne risipim, cum fugim de noi înşine, încercând a ne regăsi prin Teatru.

Care sunt cele mai importante dificultăți de când începe procesul de selecție și până când festivalul se deschide?

Este o bucurie selecţia pentru acest Festival! Dificultăţile apar de-abia după ce această selecţie e gata, atunci când lista mea (ceva mai) lungă de producţii propuse trebuie să devină „lista scurtă”, adică programul final. Problemele sunt, de obicei, de natură financiară, tehnică sau, mai ales, organizatorică, adică de programare efectivă a spectacolelor, atunci când începe un adevărat „slalom” printre programele teatrelor invitate. Pentru că e vorba de teatre importante, cele mai multe din Bucureşti, de titluri care se joacă des la instituţiile producătoare, cu actori care joacă mult, în varii spectacole, uneori chiar în mai multe trupe. Cu aceste dificultăţi se confruntă, însă, echipa Festivalului, condusă de Bogdan Costea, directorul Teatrului. Dacă aţi avea curiozitatea să comparaţi caietele-program ale variilor manifestări de gen din ţară, aţi constata că spaţiul tipografic dedicat echipei arădene este cu mult mai mic, deşi rezultatele finale sunt remarcabile. În faţa acestei mici echipe de oameni dedicaţi mă înclin în fiecare an, iar aplauzele de la finalul fiecărui spectacol li se cuvin în mare măsură.

Cum reacționează publicul din Arad la teatrul clasic și cât de mult te preocupă acest public atunci când faci selecția?

Este principala mea preocupare. N-aş merge până într-acolo încât să spun că-i singura, dar, cu siguranţă, este cea mai importantă. Demult, pe când lucram în Radio şi încă nu se dezvoltase afacerea sondajelor de audienţă, încercam să-mi imaginez profilul ascultătorilor, ca să ştiu cui mă adresez. Acum, la Facultate, lucrurile par mai simple, pentru că am studenţii în faţă, dar tot trebuie să mă adaptez fiecărei generaţii. Şi publicul de teatru se schimbă de la stagiune la stagiune, dar nu trebuie să uităm că anul acesta, pe 4 noiembrie, oraşul a sărbătorit şapte decenii de teatru profesionist în limba română. În 1948, trupa nou înfiinţatului Teatru Român de Stat din Arad juca primul său spectacol – O zi de odihnă de Valentin Kataev. Şi tot la Arad, în urmă cu mai bine de-un secol, în 1817, se inaugura Teatrul Hirschl, primul edificiu teatral permanent de pe teritoriul României. Acolo, pe 27 februarie 2018 avea loc una dintre primele reprezentaţii de teatru în limba română. Chiar dacă atunci spectacolul era prezentat de elevi, mai târziu, pe aceeaşi scenă au jucat Matei Millo sau Mihail Pascaly. Vorbim, aşadar, de un public profesionist la Arad. Asta înseamnă o mare responsabilitate…

Dacă ar fi să spui în câteva cuvinte care sunt principalele motive pentru care FITCA e unic și de neratat într-o mare de festivaluri, care ar fi acelea?

Atmosfera, publicul, senzaţia reală de bucurie şi sărbătoare, nu doar cea promovată în presă şi, dacă vremea e frumoasă, toamna arădeană care vine în fiecare an cu emoţii şi inima descoperită…

Foto: Romulus Boicu



09
/12
/18

TOP Am ales cele mai relevante filme românești ale anului, din cele 25 de titluri de ficțiune care au ajuns în 2018 în cinematografe. Nu a fost un an rău: cinema-ul românesc a continuat să impresioneze în festivaluri, iar unul dintre filme, „Moromeții 2”, a stabilit chiar un record de spectatori.

22
/11
/18

DANS PRINTRE CUVINTE Deschizi televizorul şi eşti bombardat cu o limbă română de multe ori aproximativă, citeşti ce-a mai rămas din presa scrisă şi se întâmplă acelaşi lucru. Iar pe reţelele de socializare e jale. Cui îi mai pasă azi, în secolul vitezei, de gramatică? Ziarul Metropolis îţi propune un joc nou de gramatică, fără să te scoată la tablă…

14
/11
/18

METROPOLIS SPECIAL Niciunde în lume sfârșitul Primului Război Mondial nu a fost trăit mai spectaculos decât în Parisul anilor nebuni. Vă prezentăm o colecție de momente douăzeciste avându-i ca protagoniști pe Coco Chanel, Picasso, Hemingway, Isadora Duncan, Joyce, Josephine Baker, Proust, Colette, Stravinski...

24
/10
/18

TURISM CULTURAL Știam despre războiul de la Sarajevo din documentare, din filme, din presă. Imaginile cu clădiri în flăcări, cu oameni disperați, agățați de ziduri, cu bombe care explodează în plină stradă, cu oameni care suferă atroce, existau undeva în memoria mea de adolescentă, bine și adânc îngropate.

14
/10
/18

METROPOLIS SPECIAL Între 3 și 7 octombrie, pășeai prin Iași ca pe tărâmul literaturii. Festivalul Internațional de Literatură și Traducere Iași transformase orașul în spațiul fermecat în centrul căruia întâlneai la tot pasul scriitori, iar dacă aveai noroc aceștia erau Jón Kalman Stefánsson, Jonathan Franzen, Veronica Roth...

25
/09
/18

TURISM CULTURAL Am participat la începutul lunii septembrie la al treilea congres internațional dedicat lecturii, desfășurat la Astana, în Kazahstan, prilej de rodnice întâlniri cu stepa Asiei Centrale. Iată ce am aflat – așadar, o dare de seamă.

09
/09
/18

Era cea mai lungă noapte a anului 1956, 21 spre 22 decembrie. Într-o cameră a Spitalului „Central” din Bucureşti, după zece zile de speranţe şi disperări, Nicolae Labiş înţelegea că va muri, că drumul înapoi spre viaţă îi fusese iremediabil închis atunci când destinul sau o mână „prietenoasă” îl împinsese spre linia tramvaiului de la Colţea.

Page 1 of 1012345...10...Last »