Mariana Mihut – Rege şi Bunică la FNT 2013
https://www.ziarulmetropolis.ro/mariana-mihut-rege-si-bunica-la-fnt-2013/

Mariana Mihut va juca în patru spectacole la FNT 2013.

Un articol de Andrada Văsii|11 septembrie 2013

Mariana Mihut va juca în patru spectacole la FNT 2013.

O mare sărbătoare teatrală va ocupa în curând Capitala: cea de a 23-a ediţie a Festivalului Naţional de Teatru – organizat de Uniunea Teatrală din România (UNITER) şi finanţat de Ministerul Culturii şi Primăria Municipiului Bucureşti, prin ArCuB –, care va începe vineri, 25 octombrie, şi se va încheia duminică, 3 noiembrie.

Dedicată, anul acesta, Artei actorului, secţiunea Focus va încerca să lumineze din diferite unghiuri remarcabila personalitate a interpretei Mariana Mihut.

Mariana Mihut – patru roluri, patru piese

O vor avea ca protagonistă nu mai puţin de patru spectacole, dintre care trei au învins cu brio timpul: ,,Căsătoria” de Nikolai Vasilievici Gogol şi ,,Îngropaţi-mă pe după plintă” de Pavel Sanaev, ambele în regia lui Yuri Kordonsky, şi Lear(a) de William Shakespeare, în regia lui Andrei Şerban – toate la Teatrul „Bulandra”.

UPDATE 17 octombrie – FNT 2013 – Cele patru spectacole cu Mariana Mihuţ s-au anulat!

Cel de-al patrulea, ,,Conul Leonida faţă cu reacţiunea” de Ion Luca Caragiale, în regia lui Silviu Purcărete, a avut premiera în stagiunea trecută la Teatrul Naţional Bucureşti, instituţie care a obţinut, şi datorită acestei montări, Premiul de Excelenţă la Gala UNITER din primăvară.

Mariana Mihut

Mariana Mihut, alături de Victor Rebengiuc, în spectacolul „Conul Leonida faţă cu reacţiunea” de Ion Luca Caragiale, în regia lui Silviu Purcărete.

Mariana Mihuţ a debutat în 1963, pe scena Studioului Casandra, în ,,Cum vă place” de Shakespeare, spectacol ce anunţa marile succese de mai târziu, zecile de roluri în teatru şi film, la radio şi în televiziune.

Amestec de forţă şi fragilitate, de duritate şi gingăşie, Mariana Mihuţ deţine numărul-record de cinci premii UNITER pentru cea mai bună actriţă în rol principal: Popova în ,,Comedii, comedii…” de A.P. Cehov (1993), Halie în,, Copilul îngropat” de Sam Shepard (1997), Inna Rasadina în Sorry de Aleksandr Galin (2005), rolul titular din ,,Lear” de William Shakespere (2009) şi Bunica din ,,Îngropaţi-mă pe după plintă” de Pavel Sanaev (2012), personaje interpretate pe scena Teatrului Odeon, respectiv a Teatrului „Bulandra”, unde şi-a petrecut cea mai mare parte din carieră.

Citiţi şi: ARHIVĂ Amza Pellea: „Radu Beligan m-a luat la Teatrul de Comedie“

Acestora li se adaugă un Premiu de Excelenţă obţinut, împreună cu Ileana Stana Ionescu şi regretata Leopoldina Bălănuţă, pentru explozivul trio din ,,O batistă în Dunăre” (Teatrul Naţional Bucureşti, 1998).

În zilele Festivalului Naţional de Teatru, Mariana Mihut va fi deopotrivă Rege şi Bunică, Peţitoare şi… Efimiţa-Leonida. Un ochi va râde, altul va plânge, iar în sală, cu siguranţă, palmele se vor înroşi de aplauze.

Spectacolele programate vor fi însoţite de expoziţii, întâlniri cu publicul, o conferinţă şi alte evenimente destinate a-i celebra excelenţa în Arta actorului.

Foto credit: Mariana Mihut – Cosmin Ardeleanu

30
/11
/17

A 21-a ediție a Festivalului Internațional de Film Studențesc CineMAiubit, manifestare devenită o tradiție a UNATC 'I.L.Caragiale' și a României, va debuta pe 5 decembrie, la Sala ATELIER din cadrul UNATC București, str. Matei Voievod 75-77.

30
/11
/17

Marţi, 5 decembrie 2017, începând cu ora 17:00, la Sala Studio a Teatrului Naţional I.L. Caragiale din Bucureşti va avea loc Gala şi concursul proiectului dedicat elevilor, 5 licee - 5 teatre, aflat anul acesta la ediţia a 7-a. Cinci trupe de teatru din alte cinci licee din capitală vor urca pe scena TNB, pentru a prezenta piesele pregătite pe parcursul proiectului derulat începând cu luna octombrie.

30
/11
/17

CRONICA de FILM - lungmetrajul Rodin, în regia lui Jacques Doillon.  Ediția din acest an a Festivalului Filmului Francez s-a încheiat cu lungmetrajul Rodin, în regia lui Jacques Doillon. Probă de maturitate a celei de a 21-a ediții a Festivalului, dar mai ales a școlii de film francez, Rodin aduce un omagiu legendarului sculptor de la a cărui moarte se împlinesc 100 de ani.

29
/11
/17

Deoarece pe 28 noiembrie 1918 Bucovina a devenit a doua provincie românească ce s-a unit cu România, data a fost declarată oficial drept Ziua Bucovinei print-o lege din 2015. În inima Țării Fagilor (în germană Buchenland), la Rădăuți, Ziua Bucovinei a coincis ieri și cu prima din cele 4 zile ale unui eveniment în premieră în România: Klavier Art Duo Festival, primul festival de duo pianistic (pian la patru mâini) din țară, cu intrare liberă.

29
/11
/17

ANALIZĂ O privire, chiar şi sumară, asupra filmelor româneşti lansate în cinematografe în 2017 permite o constatare tristă şi îngrijorătoare: nu există niciun personaj principal feminin.

29
/11
/17

Astăzi, de la ora 17:00, la Colegiul Noua Europă (Bucureşti, Str. Plantelor, nr. 21) va avea loc o dezbatere pe marginea volumului semnat de istoricul religiilor Andrei Oişteanu, Sexualitate şi societate. Istorie, religie şi literatură, apărut în ediţie ilustrată, în seria de autor pe care editura Polirom i-a consacrat-o. Evenimentul va fi moderat de Andrei Pleşu. Intrarea este liberă.

29
/11
/17

După „Gloria”, un film cu care a câștigat numeroase premii, Sebastían Lelio revine cu „O femeie fantastică”, un film care spune povestea unei persoane transexuale, o poveste mai aproape de realitatea contemporană decât oricare alta de pe marile ecrane. „O femeie fantastică” va ajunge în cinematografele din România începând cu 8 decembrie, fiind distribuit de Transilvania Film.

28
/11
/17

Celebrul prezentator TV Virgil Ianţu s-a transformat total la indicaţiile regizorului Iura Luncaşu şi a renuntat aproape complet la podoaba capilară, acceptând şi un machiaj generos, care l-a îmbătrânit cu cel puţin 20 de ani, totul numai pentru rolul său din comedia ,,Ghinionistul”, care va avea premiera pe marile ecrane din 8 decembrie.

28
/11
/17

“Muzica e cel mai fidel companion de-a lungul întregii vieţi.” - Mariana Nicolesco. Unanim recunoscută drept una dintre marile voci ale timpului nostru, soprana Mariana Nicolesco împlinește astăzi 69 de ani.

28
/11
/17

„Apa Vie” de la Teatrul Mic din Bucureşti este un spectacol de teatru-dans contemporan amuzant, alert, fresh, în regia lui Ștefan Lupu, pe un scenariu de Daniel Chirilă.

28
/11
/17

În toamna aceasta numărăm minoritățile etnice din România și punem reflectorul pe bogăția culturală pe care acestea o aduc țării. Fundația Amfiteatru organizează primul festival de teatru multietntic, între 27 noiembrie - 1 Decembrie, la București. Spectacolele se vor juca la UnTeatru (Sfinții Apostoli nr 44).

27
/11
/17

Romanul „Ruta subterană”, traducere din limba engleză și note de Justina Bandol, a fost publicat la Editura Humanitas Ficton, în anul 2017. Romanul a fost distins cu Premiul Pulitzer în acest an.